Intr-o noapte de decembrie 1956, Nicolae Labis murea pe un pat de spital. Asupra tristului sau sfarsit s-au facut numeroase speculatii.

Implinise 21 de ani la inceputul lui decembrie. Cunoscut in mediile literare, era mai mult decat o speranta a literelor romanesti, era chiar o stea. O stea care a cazut prea devreme. Sau care poate a fost ajutata sa cada... Asupra tristului sau sfarsit au inceput sa se faca numeroase presupuneri. In opinia celor care l-au cunoscut, unele semne de intrebare persista si astazi. Accident, asasinat sau sinucidere - toate trei variantele si-au avut si isi mai au sustinatorii lor.

VARIANTA OFICIALA. Dupa ce petrecuse mai multe ore cu niste cunoscuti ocazionali la Capsa, apoi la Restaurantul Victoria, Labis s-a indreptat spre statia de tramvai Coltea, aflata in preajma spitalului cu acelasi nume din Piata Universitatii. Era trecut de miezul noptii, abia se decisese ca transportul in comun sa functioneze si noaptea. Poetul se indrepta spre locuinta Mariei Polevoi de pe Calea Calarasi, dansatoare in Ansamblul Armatei, pe care o cunoscuse in acea seara. La sosirea tramvaiului, Lae, cum ii spuneau prietenii, a incercat sa se urce in vagonul de clasa a doua, s-a dezechilibrat, a cazut intre vagoane si a fost tarat o bucata de vreme, pana ce tramvaiul s-a oprit. De pe urma accidentului s-a ales cu coloana vertebrala fracturata. "Eram cu capul in aer - s-ar fi confesat Labis unui prieten pe patul de spital - , cu fata in jos, si vedeam cum sar din sine scantei galbene si verzui. In timp ce eram tarait asa, am simtit cateva lovituri puternice, ale vagonului din urma, in spate." Ancheta efectuata de politie a concluzionat, pe baza declaratiilor luate de la martori oculari, ca victima se afla in stare de ebrietate. Vatmanul a fost scos din cauza, iar dosarul, clasat.

SINUCIDERE. Tarziu, in anii ’80, unii confrati au acreditat si o alta varianta a mortii poetului de la Malini. Simtind ca flacara talentului abia mai palpaie si ca "arderea" interioara necesara marii creatii a ajuns aproape de jaratic, poetul s-a aruncat cu buna stiinta sub rotile tramvaiului, nesuportand ideea mediocritatii in viata si in arta. Ca orice creator, si Labis avea momente de melancolie, de cadere, de neliniste sufleteasca, sustin apropiatii. Si cum "poetii mor tineri" - de multe ori la figurat, cateodata si la propriu, varianta sinuciderii a avut si ea adeptii sai. Asasinat. La scurt timp dupa moartea poetului, unii prieteni au avut dubii in legatura cu modul de producere a accidentului. O spun astazi mai multe volume memorialistice, studii inchinate vietii si operei lui Nicolae Labis, articole din presa vremii. Diversele voci afirma ca Labis a fost impins sub tramvai de o mana criminala.

Si pentru literele romanesti, 1956 a fost un an bogat in evenimente. In martie a avut loc conferinta pe tara a tinerilor scriitori, unde s-au mai spus si vorbe nu tocmai pe placul regimului. A urmat in mai "cazul Alexandru >Jar" - scriitorul ilegalist fusese invitat de insusi Gheorghiu-Dej sa isi exprime public nemultumirile fata de politica partidului, pentru ca, dupa ce a cazut in capcana, sa fie criticat, exclus din partid, marginalizat. In iunie acelasi an s-a desfasurat primul si ultimul congres al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Dupa evenimentele din Ungaria, studentii si intelectualii au comentat "subversiv" pe la colturi. Din cate povestesc apropiatii, si tanarul Nicolae Labis s-a aflat printre cei care incepusera sa se indoiasca de politica partidului pe care il cantase anterior. In discutiile cu prietenii se exprimase in acest sens, ba chiar la o nunta sau la o petrecere cantase "Traiasca Regele!".