Pretentiosi

Patapievici nu e doar filozof, scriitor sau manager de institutie culturala. El e si un fan dedicat al folkului underground.

Filozof, scriitor... fan folk: Horia Roman Patapievici

Pe la vreo 13-14 ani, H.R. Patapievici descopera incantat ceea ce singur numeste "muzica noua". Atunci, in 1970, descoperirea lui Horia si a grupului sau de prieteni nu se referea la muzica romaneasca, ci la muzica anglo-saxona, in special cea britanica. Abia prin 1971, in urma unei intalniri cu Dorin Liviu Zaharia, tinerii gasesc in muzica autohtona corespondentul pe care-l cautasera.

GUSTURI. Doar ce-si facusera pozele de buletin, ca Horia si prietenii sai devenisera foarte pretentiosi. Insa mofturile de atunci n-aveau nimic in comun cu snobismul zilelor noastre. Sa fii pretentios insemna ca aveai voie ca Beatles sa ti se para prea "dulcegi" si sa-i inlocuiesti cu Led Zeppelin, Jimmy Hendricks, Janis Joplin, Black Sabbath, Uriah Heep, Jetro Thulll. Dupa care sa-ti "tratezi" gusturile muzicale cu Pink Floyd, Emerson, Lake & Palmer, King Crimson, Gentle Giant sau Van der Graff Generator. "Dupa cum vezi, generatia mea tindea spre o muzica din ce in ce mai complicata. De unde si gustul pentru tot ce era mai bun. Nu ne-am fi lasat pacaliti prea usor de o muzica artificiala, fie ea si autohtona." H.R. Patapievici isi aduce foarte bine aminte ca in 1972 si 1973 preferatii lui erau King Crimson si Gentle Giant, in comparatie cu care Deep Purple sau Uriah Heep ii pareau de-a dreptul comerciali. Asta pana cand…

NAS IN NAS CU FOLKUL. Patapievici da nas in nas cu Dorin L. Zaharia. Acesta de-abia se-ntorsese dintr-un circuit in tara al carui scop fusese acela de a aduna folclor direct de la sursa. De a aduna folclorul direct de la taranii care cantau muzica asta firesc, fara inflorituri artificiale, pe care-o primisera ca mostenire si-o duceau mai departe, nealterata, asa cum le fusese daruita. "Si Dorin L. Zaharia ne-a spus c-o sa ne cante un bocet. Un bocet de undeva din zona Gorjului." Lumea l-a privit curios, asteptand cu nerabdare sa descopere surpriza. Si surpriza a venit. Dupa ce Zaharia le-a cantat putin, privind in directia salii, cu pieptul tantos si capul drept, s-a oprit si-a demontat totul. Le-a spus ca nu asa se face. Ca e fals. "Ei, apoi si-a tinut beregata intre degete si din degete modula vocea. Si-a facut din gat un fel de instrument de percutie. A fost ceva uluitor. Ne-a spus ca asa suna muzica adevarata." Asa au dat nas in nas cu muzica folk.

CONCLUZII. Pentru Horia Roman Patapievici, istoria folkului se imparte in trei mari etape: perioada ’65-’73, cand exista ca fenomen underground, dupa care e "confiscata" de oameni care au pornit tot de-acolo, dar pe parcurs au facut altceva, uneori cu mult talent, dar nu neaparat in acelasi spirit. Aceasta era muzica promovata de Cenaclul Flacara. Iar acum, singura muzica disponibila ramane cea pur comerciala. "Deci avem folkul underground, folkul inca de calitate, promovat de Cenaclul Flacara, si folkul de muzica usoara".

"Pentru mine, muzica folk inseamna acest grup de oameni, care aveau cu vreo 15 ani mai mult decat mine. Am avut atunci sentimentul libertatii, al spontaneitatii geniale si sentimentul unei muzici care ni se adresa noua anume. O muzica underground foarte misto, facuta de niste oameni superbi…". - Horia Roman Patapievici

INAINTE, SPRE FLACARA Patapievici conchide: "Pentru mine, muzica folk inseamna acest grup de oameni care aveau cu vreo 15 ani mai mult decat mine. Am avut atunci sentimentul libertatii, al spontaneitatii geniale si sentimentul unei muzici care ni se adresa noua anume". Se manifestau in capilaritatile societatii, acolo unde oficialitatile nu ajungeau. Si, isi aminteste Patapievici, cand au ajuns, au fost promovati altii, care faceau doar ceva asemanator. Asta a fost muzica folk a Cenaclului Flacara. VARIANTA "UNDERGROUND" Dupa intalnirea cu Dorin Zaharia, tinerii au simtit in sfarsit ca primesc oferta pe care o asteptasera din partea muzicii autohtone. Astfel a urmat cu repeziciune, firesc, descoperirea altor folkisti de valoare, romani de-ai nostri, ca Marcela Saftiuc, Mircea Florian, Nicu Vladimir, Mihai Diaconescu si altii din generatia lor. "Am indragit pe data muzica asta. Era acel gen de muzica underground foarte misto, facuta de niste oameni superbi…" . Incepe seria obsesiei pentru concertele tuturor acestora, care se desfasurau insa in locuri ferite. "Cu Nicu Vladimir ne-am imprietenit. Mergeam la el acasa, pe Calderon, unde ne canta, cu degetele lui lungi si rasfirate, precum crengile de copac iarna, si fumam cot la cot cu el. O atmosfera geniala." CONCERTELE ALOR NOSTRI "Erau si pe la noi cativa", spune Patapievici, "Experimental «Q», Rosu si Negru…Le-as face o nedreptate sa spun ca nu erau buni. Insa, in ce ma priveste, nu gaseam la ei ce cautam." Totusi el si grupul de prieteni mergeau la toate concertele de la Sala Palatului, in Club A de la Arhitectura sau la Casa de Cultura Mihai Eminescu. Aici, la Casa de Cultura, Florian Pittis ("Motu" Pittis) obisnuia sa aduca tot felul de trupe in incercarea de a le ajuta sa se lanseze. La un moment dat l-a prezentat publicului pe Dorin Liviu Zaharia. Si atunci au descoperit folkul adevarat…