Principiul bumerangului

La aproape doua decenii de la caderea regimului, revolta si impotrivirile anticomuniste dobandesc claritate si consistenta. La aproape doua decenii de la caderea regimului, revolta si impotrivirile anticomuniste dobandesc claritate si consistenta.

Pana la raportul lui Hrusciov din 1956, dogma ca "partidul are totdeauna dreptate" functionase ca principiul care interzicea orice critica ori impotrivire la vreuna dintre realitatile ce decurgea din politica sa. Transferand "raul" asupra "lipsurilor" lui Stalin si apropiatilor lui, s-a ivit situatia de a admite ca "viata noua" nu este perfecta, ca si conducatorii comunisti pot gresi, iar unii oameni cinstiti pot suferi nedrepte pedepse. "Morala" transmisa de la inalta tribuna a partidului fusese ca trebuie vegheata functionarea principiilor marxist-leniniste si respectata legalitatea si justitia socialista pentru ca asemenea lucruri sa nu se mai intample.

Biografia scriitorului Aleksandr Soljenitin este reprezentativa pentru evolutia regimului comunist si implicit a conditiei scriitorului care-si intelege menirea in vechea traditie a "intelighentiei" ruse. "Comportamentul meu era dictat de soarta Rusiei si de nimic altceva" este explicatia ce-o da parcursului sau de disident sovietic si ulterior de migrant rus. Fost detinut politic, hartuit ani multi de KGB, nu s-a adaptat nici la regulile politicienilor democrati, nici la conventiile si curiozitatile ziaristilor lumii libere

"LEGALITATE SI DEMOCRATIE". Ceea ce concepusera propagandistii lui Hrusciov pentru a-i consolida acestuia puterea, s-a intors insa curand impotriva.
Mai intai a fost autorizata publicarea unor lucrari literare care ilustrau declaratiile "raportului secret". Cu aprobarea lui Hrusciov au aparut, in 1962, "O zi din viata lui Ivan Denisovici" a fostului condamnat Soljenitin si poemul lui Evtusenko, "Mostenitorii lui Stalin". Scriitorii si artistii, care crezusera initial in "noul curs" politic anuntat de Hrusciov, s-au pornit si in celelalte "tari fratesti" sa descrie sumbru stalinismul, in fapt, regimul comunist. Iar cand "dezvaluirile" nu puteau fi publicate, acestea circulau in fosta Uniune Sovietica, Ungaria sau Polonia, in retelele de samizdat. Scriitorii si cititorii lor presupuneau ca aceasta literatura, deocamdata "de sertar", va ajunge, candva, in circuitul liber al generatiilor viitoare.

Si mai periculos devine faptul ca "omul nou sovietic" isi face un titlu de onoare din a cere... respectarea legii, denuntand incalcarile "celei mai democratice constitutii din lume". Astfel ca opozantii periculosi de dupa 1960 sunt nu aceia care-si declara dezacordul ori se plang de efectele proaste ale masurilor adoptate de partid, ci aceia care reclama respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti legiferate deja. Disidentii denunta astfel duplicitatea care asigurase pana atunci functionarea sistemului.

FORME DE DISIDENTA. Publicarea unor date din arhivele speciale sovietice faciliteaza estimarile privind "cataloagele" disidentilor sovietici. In sintezele publicate de istoricul francez Nicolas Werth, in 1961, rapoartele KGB inregistreaza 1.300 de "opozanti clandestini", 2.500 in 1962, 4.500 in 1964 si 1.300 in 1965.

"Dezacordurile" mentionate sunt diverse: de la refuzul unor tineri cu studii superioare de a se duce pe santierele unde fusesera repartizati, pana la proteste publice impotriva invaziei Cehoslovaciei sau incalcarii Acordului de la Helsinki. Categoriile mai bine reprezentate erau din "intelighentia creatoare", credinciosii catolici si neoprotestanti, precum si anumite minoritati nationale.

PREMIUL NOBEL PENTRU PACE Fizicianul Andrei Saharov (foto dreapta) ilustreaza fenomenul dizidentei. Om de stiinta cu mari contributii in descoperiri ale fizicii atomice care au transformat Uniunea Sovietica intr-o mega-putere militara, in 1970 a fondat un comitet de aparare a drepturilor omului la Moscova. In 1973 a primit Premiul Nobel pentru Pace. In 1980 a fost trimis in domiciliu fortat in orasul Gorki. Telefonul pe care i l-a dat Gorbaciov in 1986 ca sa-l anunte ca e liber, a fost considerat in acea vreme un simbol al schimbarilor pozitive ce urmau in tara.

Dupa semnarea Acordului de la Helsinki (1975) s-a creat posibilitatea legala de a se forma "comitete de supraveghere" ale respectarii preve-derilor acestuia. Totodata, faptul ca si Uniunea Sovietica il parafase, a permis cercurilor internationale sa puna public in discutie dovezile de nerespectare a "drepturilor omului" si sa-i "monitorizeze" pe cetatenii sovietici si din celelalte tari socialiste, supusi unor discriminari ori represalii pentru ca actionasera in conformitate cu prevederile lui. Astfel se explica supravietuirea (fie si in inchisoare, azil psihiatric sau domiciliu fortat) a disidentilor, spre deosebire de "disparitiile" ori sentintele de executie care anihilasera orice impotrivire din anii lui Stalin. O categorizare a "ideologiilor" care alimentau miscarea disidentilor din anii ’70 si ’80 pune in evidenta trei directii: revenirea la "adevaratul marxism-leninism" (reprezentata de fratii Roy si Jaures Medvedev, fiii unui vechi bolsevic executat in procesele staliniste), "liberalismul occidental" (in frunte cu fizicianul Andrei Saharov), si "ideea crestina si slavofila" (teoretizata de Alexandr Soljenitin).

CEL MAI CELEBRU INADAPTAT AL TIMPURILOR NOASTRE Nascut in 1918, absolvent de matematica, Soljenitin a luptat in razboi, aflandu-se printre invingatorii Armatei Rosii care ajung in Germania. Cum KGB-ul urmarise indeaproape "corectitudinea politica" chiar si a soldatilor din transee, Soljenitin a fost arestat in 1945 pentru continutul unor scrisori trimise altui prieten de pe front. Opt ani a petrecut in inchisori si lagare, alti trei in domiciliu fortat. Succesul nuvelei sale "O zi din viata lui Ivan Denisovici" ii aduce notorietate mondiala. Altor carti ale sale – fresca a "universului concentrationar" – li se refuza publicarea. Pentru scrieri aparute in Occident, Soljenitin este rasplatit cu Premiul Nobel pentru literatura (1970). Arestat si expulzat in Germania (1974), cu sotia si cei trei copii, Soljenitin traieste in peregrinarile din Germania, Elvetia ori Statele Unite ale Americii, sentimentul inadaptarii la societatile ale caror randuieli i se par putin potrivite cu "sufletul" traditiei rusesti. In 1990 reprimeste cetatenia rusa. In prezent traieste in tara natala, mentinandu-si temele de scris: trecutul si destinul Rusiei.

RAPORTUL DE LA NOVOSIBIRSK La baza perestroikai s-a aflat si "disidenta" produsa in mediul academic de "Raportul de la Novosibirsk" (1983). Rezultatele cercetarii socio-economice coordonate de T. Zaslavskaia au fost prezentate intai in sedinte inchise ale Academiei si conducerii partidului. Printre alte paradoxuri si crize ale societatii sovietice se constata si ca tara avea o intelectualitate pregatita la nivelul de varf al fortei de munca mondiale, insa criza organizarii muncii, planificarea centralizata si absenta sferei de initiativa privata anihilau capacitatile ei.