Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nicolae Iorga rostea în urmă cu 89 de ani cu justeţe că arhivele încă ascund "solide pagini de istorie" despre Crăişorul Munţilor. "Cea dintâiu datorie a noastră faţă de figura eroică şi tragică a lui Avram Iancu e să-l scoatem din negurile unei legende neclare şi naive pentru a fixa istoric ce a fost el în adevăr, care au fost intenţiile şi acţiunile sale, ce legături şi-a creat el în timpul când – cărturarii făcând obişnuita diplomaţie prin oraşe – el singur era, cu preţul vieţii sale, represintantul luptător cu armele, deşi pregătirea lui era aceia a unui advocat, pentru drepturile poporului său.
Atunci când se vor face răbdătoare studii de arhive în locul farselor de circumstanţă, când se va răsfoi, de pildă, corespondenţa din 1848, abia atinsă pe dinafară de ai noştri, care se păstrează în biblioteca Museului Cultural din Arad, se vor avea solide pagini de istorie despre dânsul", nota în 1922 Nicolae Iorga.
Istoricul a tradus în revista Transilvania un pasaj din din volumul "Chretiens et Turcs", carte franceză care a avut trei ediţii (a treia, aceea pe care o întrebuinţăm, la Paris, în 1867) (...) a lui Eugene Poujade, în care face referire la declaraţiile generalului rus Lüders "care a mers în Ardeal şi Ungaria să suprime revoluţia ungurească".
Nicolae Iorga oferea traducerea din limba franceză: "Aceştia (Românii) mai ales sunt în stare de pariaşi şi formează în Transilvania populaţia cea mai nenorocită. Ei sunt aceia cari, încă de la începutul insurecţiunii, au sprijinit armata austriacă, şi Ruşii au avut să se laude mult de concursul lor pentru aprovisionări. Unirea lor cu Ungurii dela început ar fi dat altă întorsătură insurecţiei. Fără proviziile pe care le-am găsit în Principate şi fără Iancu, căpătenia Românilor din Ardeal, n’aş fi putut reuşi. De aceia printre corespondenţele pe care le-am prins, am găsit scrisori ale lui Kossuth către Iancu, în care spunea că Ungurii se căiau că n’au ţinut în seamă drepturile fraţilor lor români şi că, în caz de succes, aceştia ar putea să aştepte toate concesiile pe care le cereau. Românii sunt foarte vrednici de interes, şi am adresat în favoarea lor un memoriu Împăratului (Nicolae), care mi-a răspuns că nu putea să intervie în acest domeniu, dar că transmisese memoriul Curţii de la Viena. Austria s’a îndatorit a da Românilor drepturi egale acelor ale celorlalte naţionalităţi, dar eu sunt într-o înjosire desăvârşită".
Nicolae Iorga argumentează, la rându-i, realităţile istorice: "Mărturia e absolut formală. Generalul rus a avut în mână scrisorile, şi cuvintele lui, transmise de un consul al Franţei la Bucureşti, căsătorit cu o femeie din familia Ghica, nu pot fi puse la îndoială. Va fi scris Kossuth mai târziu ce va fi vrut; în acel moment acestea erau sentimentele sale. Dealtfel scrisorile lui Bălcescu, din «Amintirile de pribegie» ale lui Ioan Ghica, despre negocierile cu ministrul Battyanyi şi legăturile cu aceiaşi revoluţionari unguri ale lui Bolliac, când tipăria la Braşov «Expatriatul» întăresc existenţa acestui reviriment în politica dictatorului. El însuşi nu era Ungur de sânge; Kossuth nu înseamnă nimic în ungureşte şi s’a vorbit de originea lui slavă. Între ţăranii români am găsit de aceia cari se chiamă Coşotă, cu sufixul foarte obişnuit «otă».
Statuia lui la Arad e învelită în pânze ocrotitoare, dar şi tăinuitoare. Vădirea ei n’ar fi o primejdie – căci vai de Statul care s’ar teme de bronzurile mute! – dar pe piedestal s’ar putea scrie cuvintele lui Lüders despre căinţa lui şi deplina recunoaştere către Avram Iancu a dreptului nostru întreg".
Eroul în poezia lui Adrian Păunescu
Adrian Păunescu a iubit şi a apărat Ardealul întotdeauna. Şi când nu a fost voie, şi când sentimentul naţional părea demodat, şi când simţea nevoia să fie de partea celor nefericiţi, şi când plângea de emoţie, de dor şi de admiraţie faţă de locurile şi oamenii acestei părţi de lume. Nu ştiu dacă are rost să scriu eu despre Avram Iancu în poezia lui Adrian Păunescu, cât avem privilegiul de a fi contemporanii acestei opere nepreţuite. E rândul poetului, îi dau cuvântul tatei, ca să învăţ, prin versurile lui, să pun preţ pe istorie şi să-mi iubesc ţara. (Ana-Maria Păunescu)
Colindul Ardealului
Tu, Ardeal, tu, Ardeal,/ Îţi suntem oşteni,/ Templu sfânt, templu sfânt,/ Munţii Apuseni.// Că tu ne eşti vatră/ Şi, din piatră-n piatră,/ E tăria unui neam de moţi,/ Asta-i ţara noastră,/ Noi nu stăm în gazdă/ Horea-al nostru-i risipit pe roţi.// Ne-au furat barbarii,/ Ne-au căznit mai marii,/ Dar avem în piepturi şapte vieţi,/ Ne vibrează-n sânge,/ Pân-la Putna plânge/ Clopotul ce bate la Râmeţi.// Nu vrem răzbunare,/ Doar atât ne doare/ Că se pierde amintirea-n val,/ Doamne, dă-i tărie/ Unei mâini să scrie/ Biblia latinului Ardeal.// Râuri prescurtate,/ Ţări ce nu sunt toate,/ Dar veni-vor şi mai bune veşti,/ Pentru toţi românii,/ Care-şi sunt stăpânii,/ Soarele răsare-n Bucureşti.// Unde-i Avram Iancu,/ Să mai frângă rangul/ Celor ce Ardealu-l vor pustiu,/ Iată că răsare/ Iancu, din oricare,/ E-n puterea fiecărui fiu.// Pentru-această ţară,/ Poate să şi moară/ Fiecare dintre noi râzând,/ Restul e dorinţă/ De îngăduinţă/ Şi să fie pace pe pământ.// Nu uitaţi aceasta,/ Dreaptă ne e brazda/ Şi-am lucrat-o cu-ale noastre mâini,/ Fiecare munte/ Ştie-aici să cânte/ Imnul: "Deşteptaţi-vă, Români!".
Patriotului luminat, Prea Sfinţiei Sale, Emilian Birdaş, episcop de Alba, spirit inspirator al acestui colind
Iancu la Ţebea
Trăiască Duhul lui Iancu,/ Trăiască moţul între moţi,/ Câmpia Libertăţii spune/ Că Avram Iancu suntem toţi.// Ce veşti mai aveţi, voi, români, despre Iancu,/ Să spună ce ştiu toţi acei care ştiu,/ Ce veşti să avem, suntem oastea lui Iancu,/ La Ţebea, la Ţebea, eroul e viu.// Eroul ne cheamă, ne cheamă la Ţebea,/ Al nostru frumos, pătimit crăişor,/ Aici ne rugăm pentru Iancu, la Ţebea,/ Roş, galben, albastru – altar tricolor.// Popor românesc, nu uita niciodată/ Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi,/ La tine acasă, cât faci ochii roată,/ De dragul eroilor veşnic să arzi.// La Ţebea foşnesc româneşte gorunii/ Şi-ntreg calendarul se-aude pe drum/ Şi clopote fierb untdelemnul furtunii,/ La Ţebea, la Ţebea, la Ţebea acum.// Şi nu e român omul care în viaţă/ O dată măcar, într-un ceas minunat,/ Pe sine privindu-se parcă în faţă,/ Lui Iancu Avram nu i s-a închinat.// Tu, Iancule sfânt, ne-ai purtat idealul,/ La Ţebea venim, fiii tăi te cinstesc,/ Lui Iancu-nchinare, trăiască Ardealul,/ Trăiască întregul popor românesc.
ADRIAN PĂUNESCU
