x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Rasplata celor ramasi

Rasplata celor ramasi

02 Mai 2005   •   00:00

Au peste 80 de ani. Unii au fost prizonieri, altii si acum isi poarta suferinta ranilor capatate pe front. Cu medaliile pe piep, veteranii se zbat acum pentru obtinerea drepturilor lor, care le-ar putea asigura… supravietuirea.

  • de CARMEN PREOTESOIU
  • eroii dupA 60 de ani
  • Isi doresc sa aiba medicamente si asistenta medicala gratuite. Poate si o bucata de pamant, unde sa-si mai faca de lucru. In realitate, isi doresc sa nu fie uitati…
    Razboiul le-a oferit imaginea cruda a mortii. Mintea celor care au pasit pe pamantul insangerat al campului de lupta inca mai rememoreaza spaimele si crimele vazute. Acum, la varsta de 80-90 de ani, veteranii de razboi se bucura si pentru o cana cu apa… Ba, mai mult, au ajuns sa-si vanda de prin casa sau chiar biletele de drum, pentru a putea sa-si cumpere un litru de lapte. O duc greu. Si nu au parte nici macar de… recunostinta. "Am luptat pe front, sunt mandru de faptele mele", spune nea Lucica, frecandu-si mainile. "De multe ori am fost la un pas de moarte, dar nu mi-era frica. Stiam ca ma lupt pentru tara mea", spune nea Lucica. Are 87 de ani.

    NEPUTINTA. Marturiseste ca de mult timp nu a mai mancat o bucata de carne. A renuntat si la cafea pentru a se ajunge cu banii. Strange din dinti si rabda, caci, zice el "oamenii care s-au chinuit de-o viata se chinuiesc si acum. Cei care o duc mai bine sunt aia care au avut functii si decoratii, dar mie ce merite sa mi se aduca? Numai astia care si-au vazut colegii cum mureau, ranitii care urlau de durere stiu ce e ala razboi. Ce mai conteaza? A trecut, si nimeni nu ma intreaba daca am cu ce sa-mi cumpar o paine! Nimeni nu ne mai baga in seama!". Tristete mare se scurge din vorbele batranului. "Am o pensie de la CAP cu care iei vreo 2 kg de muschi. Mai ma ajuta copiii care stau aici in Bucuresti, ca eu… vai de capu’ meu!", isi spune nea Lucica, povestea trista. "Cu indemnizatia de razboi reusesc sa mai platesc din datorii, mai dau si la doctor, ca deh!, nu te poti duce cu mana goala si, uite asa, se duc toti, ca nici de mancare nu-ti ajung", isi varsa naduful, nemultumit. Nea Lucica este unul dintre sutele de mii de veterani nedecorati.

    DREPTURILE VETERANILOR
    Legea 44/1994 privind veteranii si vaduvele de razboi prevede ca acestia sa beneficieze de indemnizatii si de spor lunar, proportional cu timpul cat au luptat in razboi, si de scutiri de impozite si taxe. "Pentru un singur an petrecut pe front, statul acorda 218.000 de lei, daca se depaseste un an se adauga pe luna 30.000 de lei", precizeaza Halic Teodor, prim-vicepresedinte al Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi.

    De asemenea, prin lege, veteranilor decorati li se mai acorda pe an 12 calatorii la tren, dus-intors si doar sase celor care nu au obtinut nici o decoratie. Gratuit au parte si de abonanement RATB sau de metrou, bilete de tratament, asistenta medicala si medicamente, loc de veci.

    Unele dintre acestea insa, numai pe hartie, caci in realitate, de exemplu, doar 4-5 procente din totalul veteranilor reusesc sa plece la tratament cu bilete gratuite.

    PAMANT DAT CU LINGURITA
    Din 43.068 de veterani decorati doar 14.291 au intrat in posesia pamantului, iar in Bucuresti, doar 4. "S-a obtinut de la Parlament o derogare ca cei care doresc sa poata fi improprietariti in alta localitate decat resedinta. S-a modificat legea si cativa, foarte putini, au obtinut pamant", spune vicepresedintele Halic Teodor. Anul trecut, prin Legea 167 s-a aprobat ca cei care nu au primit pamant sa beneficieze de suma de 15.000.000 de lei pe hectar. Insa si aceasta plata s-a sistat de la 1 ianurie 2005. Conform Legii 44/1994, veteranii de razboi decorati cu Ordinul Mihai Viteazul primesc 5 ha teren arabil sau 500 de metri patrati loc de casa, iar cei care detin alte ordine si medalii de razboi, 1 ha si 500 de metri patrati de casa.

    GRATUIT, DOAR PE RETETA
    Eliberarea de medicamente gratuite reprezinta un alt "of" al veteranilor. Asistenta medicala, medicamentele, care fie nu se gasesc, fie trebuie cumparate aproape integral de veterani, ii nemultumesc. "Ca sa-mi iau medicamentele a trebuit sa mai dau eu cam 800.000 de lei, desi ele ar fi trebuit sa fie gratuite. Eu am avut banii astia, dar ceilalti, care nu au nici de paine, ce fac?", se intreaba veteranul de razboi, general Dadulescu Constantin, schitand un gest de dezamagire.

    SARACIE PANA LA MOARTE
    Conform Legii 44/1994, veteranilor de razboi decorati cu Ordinul Mihai Viteazul li se acorda o renta de 5.840.000 de lei. Celor care au primit ordine si medalii de razboi li se ofera 75% din solda de grad a unui sublocotenent activ, circa 1.600.000 de lei si doar 25% celor decorati cu Crucea Comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial. Insa, dupa cum spune Halic Teodor, prim-vicepresedinte al Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, majoritatea celor care au cunoscut ororile razboiului - taranii - are parte de o pensie din care de-abia reuseste sa-si duca zilele.

    ×
    Subiecte în articol: razboi veteranilor editie de colectie