Si vreme a fost sa darame

Cum am putea uita vreodata ca ne-au fost smulse din trup arterele prin care pulsa sangele credintei neamului amestecat cu istoria sa de veacuri?

Ne-au fost distruse in Bucuresti 20 de biserici - bijuterii pe care numai amintirea noastra le mai poate purta, dar nu ca pe niste podoabe, ci ca pe niste rani nevindecate. Ne-am putea consola poate doar cu faptul ca niciodata nu s-au construit atatea biserici in tara noastra ca dupa 1989 (peste 1.500), cu intelepciunea Ecleziastului care zice: "Vreme este sa darami, vreme este sa zidesti" si cu speranta ca niciodata nu vor mai ajunge la putere oameni fara Dumnezeu, fara cultura si fara respect fata de trecut si viitor.

PRETEXT. Sacrificiul altarelor bucurestene a inceput in 1977, cand cutremurul din 4 martie le-a devenit Ceausestilor un pretext viclean de a demola biserici. Asa s-a intamplat cu Biserica Enei. Au profitat de ravagiile facute de cutremur asupra Blocului Dunarea de langa Universitate, vecin cu biserica. In noaptea de 10 aprilie, slujba de Inviere a fost oficiata in prezenta a foarte multi oameni. Aflati cu lumanari aprinse in maini pe strazile din jurul bisericii, faptul acesta a deranjat Puterea. A doua zi, preotul paroh a primit vizita unor persoane oficiale care i-au cerut sa inchida biserica, invocand iminenta pericolului pe care l-ar fi reprezentat blocul vecin, aflat in paragina de la cutremur. La cateva nopti dupa aceea, bratul unei macarale care lucra la demolarea blocului a lovit ca din greseala turla bisericii, iar la 22 aprilie, noaptea, a fost lovit si peretele din sud. La 1 mai 1977, biserica, veche de 366 de ani, realizata in stil brancovenesc, era la pamant. Legea patrimoniului cultural national oferea garantii de protejare si conservare a monumentelor istorice. Prin desfiintarea Directiei Patrimoniului Cultural National (DCPN) in 1977, soarta cladirilor de patrimoniu a fost lasata in bataia vantului. Si vantul demolarilor a batut cu asprime. Dupa Biserica Enei a venit randul altora. Au fost demolate fara prea mare zarva capelele Buna Vestire din zona Margeanului (1981) si Izvorul Tamaduirii din Crangasi (1982).

FURIA. Urmatoarea biserica importanta demolata a fost Alba Postavari, in martie 1984. La doar o luna, Biserica Spirea Veche, realizata de arhitectul Ioan Traianescu, a picat si ea. A fost nevoie de dinamitare, intrucat avea zidurile din beton armat. Era amplasata in sud-vestul actualului Palat al Parlamentului. In vara fatidicului 1984 a fost daramata si Biserica Izvorul Tamaduirii din acelasi cartier Uranus. Dupa ce altarele au fost distruse, iar Dealul Arsenalului (Spirii) a fost nivelat suficient de mult pana a devenit camp, s-a inceput construirea apasatoarei Case a Poporului.

Biserica Olteni, daramata in 1986 cu toate cladirile din jur

Tot in ’84 s-au demolat Biserica Gherghiceanu si faimoasa biserica a fostei Manastiri Cotroceni. Un an mai tarziu, furia restructurarilor urbanistice a facut sa dispara capela Sfantul Mina, ca si Institutul Medico-Legal langa care se afla, ctitorii ale profesorului Mina Minovici. A venit randul Bisericii Sfantul Nicolae Sarbi (in 1985), situata pe malul stang al Dambovitei, vizavi de Radu-Voda. Era ridicata in 1692.

Sfantul Nicolae-Jitnita ar fi avut azi 417 ani. Dar a fost demolata impreuna cu intreaga mahala a Popestilor in 1986. Proiectantii propuneau dictatorului solutii care ocoleau cu grija bisericile Jitnita, Olteni, Bradu Staicu si Nicolae-Sarbi. Toate au fost insa demolate spre a face loc Bulevardului Victoria Socialismului. Sub lama buldozerului s-a prabusit si Biserica Doamna Oltea, manastirile Pantelimon si Vacaresti, bisericile Sfanta Troita-Dudesti, Spiridon Vechi (refacuta identic in 1995), Sfantul Nicolae Crangasi si SfantaVineri-Herasca.

Interesant este cum Biserica Doamna Oltea a fost demolata, cu toate ca nu statea in calea nici unui obiectiv de construit. Acest lacas, situat pe Strada Barbu Vacarescu, nu avea o istorie prea veche. Construita in 1948 in cinstea mamei lui Stefan cel Mare, biserica a fost demolata in 1986 sub ochii credinciosilor care nu au putut face nimic sa o salveze. Se crede ca de vina este incidentul in care Nicu Ceausescu ar fi accidentat mortal o tanara de 17 ani, Doina Stefania Halmu. Moartea ei a adunat multa lume la inmormantare.

Biserica Sfantul Spiridon Vechi, daramata in 1987 si refacuta identic pe acelasi loc, Piata Natiunilor Unite, in 1995

Pentru ca preotii de la Biserica Doamna Oltea au indraznit sa faca slujba de inmormantare acelei fete au fost amenintati de oamenii fostei Securitati. S-a anuntat demolarea bisericii cu doar o zi inainte.

Problema reconstruirii unora din bisericile daramate nu se mai poate pune. Fie pentru ca amplasamentele vechi sunt ocupate cu cladiri sau strazi, fie pentru ca oricum nu se mai pot reface asa cum au fost. Ce s-a pierdut ramane pierdut. Nu avem decat sa invatam din greseli.

"Asa s-a suferit atunci. Asa s-a manifestat durerea, de la poveste in scris la strigate, la plans in hohote sau plans tainic al inimii. Cand nu mai ai lacrimi in ochi atunci sa ai «plansul inimii», invata Parintii. Atunci a aparut si nu s-a stins inca strigatul de durere: Cum sa distrugi asemenea locasuri ale pacii, ale sanatatii umane?... Doreau si incercau sa instituie in locul lui Dumnezeu idoli, chiar Turnul Babel" parintele Constantin Galeriu in prefata cartii "Bisericile osandite de Ceausescu", Editura Anastasia, 1995

O FORMA DE PROTEST IN 1981 Sub titlul "Conditia monumentului in regimul comunist" s-a prezentat la Radio Europa Libera, in vara anului 1981, un document conceput ca un semnal de alarma pentru opinia publica internationala. Autorii acelui document au fost Daniel Barbu, Radu Ciuceanu si Octavian Roske. Securitatea a declansat o ampla actiune de depistare a autorilor, dar nu a reusit sa-i afle. Documentul protesta fata de situatia jalnica in care se gaseau valorile de patrimoniu si monumentele istorice, dadea informatii despre santierele de restaurare sau muzeele din tara, dar si despre cadrul legislativ din domeniu, care suferea prin desfiintarea in 1977 a Directiei Patrimoniului Cultural National. SI ALTII ORDONAU DEMOLAREA In secolul al XVII-lea, comuna Pantelimon purta numele de Florestii de Sus. Acolo si-a intemeiat, in 1735, Grigore Ghica Voda II asezaminte spitalicesti cu manastire in cinstea Sfantului Pantelimon, doctorul fara de arginti. In 1979 s-a dorit amenajarea unui spatiu turistic. Cand consilierii ii prezentau proiectul lui Ceausescu, ridicau mai intai biserica de pe macheta, asa ca el nu stia ca exista acolo. Din ordinul prim-ministrului C. Dascalescu si al prim-vicepresedintelui Consiliului Popular al Capitalei, D. Necsoiu, biserica a fost demolata in 1986. PATRIARHUL NU A FOST PRIMIT LA DISCUTII DE CEAUSESCU Multi s-au intrebat si se mai intreaba cum s-au opus mai-marii Bisericii Ortodoxe Romane la demolarea bisericilor. Numai cei de rea-credinta pot spune ca a existat vreun reprezentant al bisericii care sa nu fi suferit cand se demolau bisericile. In interviul acordat recent ziarului nostru, PF Teoctist a declarat ca nu a fost niciodata primit de Ceausescu pentru a discuta aceste probleme. Niciodata biserica nu era intrebata daca voia sau nu. Totul se facea la ordinul cuplului prezidential. Interviul dat de Ion Dinca dupa ’89 arata ca Patriarhul Teoctist s-a opus din rasputeri daramarii Patriarhiei si mutarii moastelor Sfantului Dumitru la Radu-Voda. De asemenea, el a reusit salvarea de la demolare a bisericilor Sfantul Spiridon Nou si Bucur Ciobanul. Prea Fericitul Parinte Teoctist a povestit intr-un interviu cum a mers la primarul de atunci al Bucurestilor, Constantin Olteanu: "M-am dus acolo cu P.S. Nifon, pentru Sfantul Spiridon, pentru Sfanta Vineri, pentru Biserica Bucur Ciobanul". Sfanta Vineri a fost demolata cand patriarhul era plecat din tara, dupa ce Olteanu il asigurase ca Ceausescu aprobase restaurarea bisericii.