In comuna sibiana Orlat, doua mame au fost binecuvantate de Divinitate. Rafira a adus pe lume 11 copii, iar sora sa, Ana, a dat viata la 12 prunci.

Lucru mare sa-ti intemeiezi o familie si sa aduci pe lume macar un urmas al omului. Sa nasti 11, respectiv 12 prunci... e lucru inca si mai mare. Rafira si Ana sunt mame eroine, chiar daca doar prima dintre ele este "eroina" cu acte in regula, cu Brevet. Comuna Orlat seamana cu un muzeu in aer liber. Casele, unele foarte vechi, pastreaza stilul sasesc, cu porti inalte si solide. Desi turcii n-au mai dat navala de ceva sute de ani, stilul s-a pastrat, omenia locuitorilor asemenea. In Orlat, pe toti cei pe care i-am intrebat stiau de cele doua surori "cu copii multi", "a lu’ Candin" si "a lu’ Pop". Ar fi de mirare sa nu le cunoasca, doar sunt "unicat" in zona.

LA MARGINEA SATULUI. Drumul spre eroine nu este intotdeauna cel mai scurt sau usor. Treci un pod, pasesti peste altul si calci pe inca un podet. Urci pe firul apei si dai de-o poarta aproape verde. E poarta Rafirei Candin-eroina, mama eroina!

La poarta Rafirei te intampina doi caini, cam puriculosi ei si cam amenintatori, dar numai de fatada. Daca vorbesti cu ei, amenintarea dispare, puricii raman. Batrana se invarte prin curte, e ora pranzului si trebuie data apa la animale. Dar despre copii, lumina ochiilor ei, intotdeauna are timp de povestit.

PE LINIE MATERNA. "Eu am fost mai credincioasa si daca am crezut mereu in Dumnezeu, eu am iubit tare copiii, nici nu pot sa spun cat de mult i-am iubit. Aveam 13-14 ani si voiam sa ma duc slujnica la copii, asta pana m-am bagat la fabrica", afirma "eroina".

Mai pe urma s-a maritat, la 23 de ani, cu Candin Ion. A avut sapte fete si patru baieti: "Pe fete le cheama Lena, Maria, Ana, Rodica, Rafila, Iuliana si Dorina. Pe baieti Niculae, Dumitru, Vasile si Gheorghe - asta mi-o murit.

Le-am fost si mama si tata, ca omul meu era la fabrica. Ultima copila are vreo 28-29 de ani, iar primul s-a nascut in ’54. Si barbatului meu ii placeau copiii si nu zicea nimic, era foarte fericit ca avem multi copii. Mi-am crescut copiii si am crescut si nepotii", povesteste batrana.

Militarie in familie, militarie si-n viata reala

ZI DE ZI. Viata de zi cu zi intr-o familie cu 11 suflete de copii si doua de adulti era una... deosebita. Grijile erau mult mai mari, problemele puteau fi si ele foarte mari. Rafira avea grija insa sa nu fie asa.

"Faceam mancare tat in oale mari. De trei ori pe saptamana imi dadeau vreo 30 de pite in plus. Nu mi le dadeau pe degeaba, dar macar mi le dadeau. Ca la noi in familie se manca multa pita, ca doar eram multi. Erau toti de scoala. Mergeau tot cate septe la scoala. Nu mi se parea prea greu. Aveam si cunostinta multa si... io din mari le faceam mici! Le faceam rochita, pantaloni, cum imi placea mie. Daca plateam eu atatia bani dupa fiecare la croitor? Unde ajungeam? Pe urma nu mai aveam bani de mancare. Cat au fost mici, pana au plecat pe la scoli, toti aveau rolul lor in gospodarie, dupa ce au plecat la scoli s-au schimbat lucrurile. Doar vreo doi care au fost mai de-au stat la oi. Pe vremurile astea... nu stiu daca mai poti sa cresti 11 copii. Eu eram mai "sacaita", nu-mi luam mie ca sa iau la copii, nu-mi placea sa ma duc la nimeni sa iau imprumut. Cand aveam doua vaci... faceam de toate. Orez, frecatei... de toate!"

O fotografie de familie de pe vremea cand "al batran" inca traia si le dadea sfaturi de viata copiilor sai

SFATURI MATERNE, PAPARE PATERNE. Educatia atator copii nu are cum sa fie una usoara. 11 suflete, tot atatea caractere diferite. Dar trebuia si ei sa fie educati, invatati, cei "sapte ani de acasa" conteaza foarte mult intr-o comunitate in care toata lumea cunoaste pe toata lumea. Sa ajungi de rusinea satului este lucrul de care multi se feresc cei mai tare. Familia Candin nu facea nota discordanta. "I-am invatat sa nu vina cu de furat acasa. Sub nici o forma. Se mai bateau ei, se mai certau, da’ io n-am avut rusine de la ei."

O alta invatatura pe care le-a dat-o copiilor sai, i se pare femeii si mai pretioasa. "Io pe copii i-am invatat sa nu-si faca «reclaja» (adica avort). O data am facut, m-o dus o cumnata. Da pe urma am zis ca si 20 de copii sa am si eu nu mai fac asa ceva. E un pacat care ramane neiertat".
Un tata "eroin" cum se descurca oare?
"Barbatul meu ii iubea si el mult de tot. Doar cand mai era baut ii mai jercanea, ii mai atingea cate-un pic. Ii bateam io mai mult ca el." Pai ziceati c-au fost cuminti? "Au fost, dar oricat de cuminti ar fi, tot mai gasesc ei un motiv sa se incaiere. Io nu suportam sa-i vad ca se incaiera si cand se luau, luam coada de la matura si ma bagam intre ei sa-i potolesc. Asta de sta cu mine imi mai zice ca pe el l-am batut cel mai rau. Dar daca io ii dadeam mereu haine curate si el se baga mereu in noroi la rau, de se murdarea tat, io ce era sa-i fac? Il bateam, il schimbam si el tot la rau se ducea, de venea mereu murdar, asa era firea lui! Cu fetele n-am avut probleme. Era una de invatase sa se bata d’ala cum se bat baietii. Nu se lua nimeni de ele, rar sa fi fost vreun baiat care sa o fi biruit-o".

CAND LE-O VENIT VREMEA. Greu sa-i faci, greu sa-i cresti, dar nici sa-i casatoresti nu era de chiar de colo. "Noi i-am dat cu vorba buna. Cand era sa facem nunta, puneam noi jumate, parintii lui sau a ei jumate si... asa faceam treaba. Taiam tot ce era nevoie, porci, vitei... pasari! Doua au facut nunta in Sibiu si doua in "Regat". Una e langa Valcea... Cu ginerii ma impac mai bine decat cu copiii mei".

O poza cu toti fratii e valoroasa, foarte valoroasa

EROINA VREAU SA FIU! "Ca sa ma faca astia mama eroina am depus o cerere la Bucuresti. La sapte copii m-o facut mama eroina. Tin minte ca la zece copii am facut cerere la Bucuresti pentru botez. Voiam sa mi-l boteze ei. Cand m-or facut mama eroina au venit niste oameni de la Bucuresti. Mi-au dat o hartie si un fel de coroana, da p’asta n-am mai pastrat-o. Brevetul il am si acum, dar nu-l mai gasesc. La primul copil mi-o dat vreo 200 de lei. Pe urma au marit la 300. Cand au ajuns sa-mi dea 500, pe la al unspelea copil, mi-o dat vreo doua luni si pe urma nu mi i-a mai dat nici pe aia. O fi fost vreuna din conducere care trebuia sa ia, altfel nu-mi explic de ce ni i-au dat doar asa putin timp. Imi facusera ei o pensie sa o am pe viata, aia de trei milioane. Acu’ primaria mi-a luat-o, mi-or zis ca ce-mi trebuie mie, ca am animale in gospodarie. Da normal ca am avut, ca doar toti tin o vaca, un purcel in gospodarie, nu?"

Batrana nu se lauda doar cu cei zece copii care mai sunt in viata. Nepotii sunt si ei deja la casele lor si i-au daruit chiar si stranepoti. Cel mai mare are deja 16 ani si daca Dumnezeu ii mai da femeii ani de trait poate va ajunge chiar stra-strabunica!

Copiii nu i-au urmat vocatia de "eroina". Un singur baiat are patru copii, si-i sunt de ajuns. Acum singuratatea ii da tarcoale, incearca sa-i atace sufletul, dar... n-are loc de... copii, nepoti si stranepoti! "Toti vin si ma viziteaza si ma iubesc, se iubesc si ei intre ei, daca m-ai vedea cand sunt ei aici... mai mereu vine cate unul-doi sa vaza ce mai fac!"

SORA Cand e sa mearga treaba struna... apai merge struna. In timpul in care Rafira isi depana povestea vietii materne, pe poarta a intra Ana, sora ei - mama eroina far’ de brevet. "Pe sora mea nu or facut-o mama eroina. Trecuse termenul ala pe care l-am prins eu. Degeaba a avut copii multi", explica Rafira. Ana Pop este mai tanara, mai in putere. Nici pe ea viata nu a reusit sa o biruiasca. Are puterea sa rada, sa povesteasca cu foc si sa priveasca inapoi, in amintiri, fara manie. Povestea celor doisprezece copii ai sai este plina si cu bune si cu rele. "Prima data am facut patru. Pana la urma am ajuns la 12. Unul mi-o murit la trei luni. M-or tinut copiii acasa, ca trebuia sa am grija de ei. Nu mi-o fost greu sa-i cresc, ca m-am invatat cu multi. Dar era altfel, era lumea mai rabdacioasa. N-aveam atata grija. Am avut mereu vaci, oi, capre, porci. Odata am dat doi vitei, dar si p’aia ni i-au dat tot ei sa-i crestem. Noi, cand aveam nevoie, taiam. Vitel, porc...ce ne trebuia", povesteste Ana.

Povestiri cu dobitoace Sa cresti dobitoace in curte este ceva normal in gospodariile Orlatului. De cand se stiu, localnicii au avut animale in curte. Fie ca vorbim de oi, de vaci, capre, porci si alte surse de friptane, satenii au de toate. Pe vremea regimului comunist, lucrurile stateau altfel. Animalele erau date mai mult statului, si-n gospodarii, grajdurile si cotetele ramaneau cam goale. Numai cu pita si soia de-ale Elenei Ceausescu nu puteai trai. Amandoua surorile au cate o povestioara cu dobitoace... Prima povesteste Rafira, ca doar e mai in varsta, nu? "Odata am taiat vaca s-am suit-o in pod. Cand or venit de la primarie sa ne intrebe unde-i vaca... Vin doi insi si intra in grajd. Se uita ei acolo... unde-i o vaca? La care omul meu le zice: Uita-te in pod! In pod era vaca taiata in doua jumatati. Au zis aia ca n-au mai vazut asa ceva. Le-a zis sotul meu. Io nu va dau nimic, dau la copii sa manance, nu va dau voua!" Sora mai mica, Ana, continua si ea cam pe aceeasi linie umoristica. "Odata au venit si la noi sa ne certe, ca de ce am taiat vitelul? Barbatul meu nu s-a lasat intimidat: «Pai de ce sa nu-l taiem? Numai aia de la azil (orfelinat) sa manance cu carne? Copiii mei ce-au daca mananca cu carne? Ce, daca nu-s de la azil n-au voie?». Au mai dat aia din gura, dar nu ne-au facut nimic, ce era sa ne faca?"