Singuratatea post-mortem

"M-am saturat sa tot povestesc despre Toma. Nu e de ajuns ca am scris o carte despre el?" Cuvintele apartin academicianului Matilda Caragiu Marioteanu, sora mai mica a actorului Toma Caragiu. Era raspunsul la solicitarea noastra de a ne ajuta sa realizam acest numar omagial, dedicat marelui histrion. Din pacate, nu doar ea, dintre cei apropiati prin rudenie, ne-a mahnit prin tacere voita.

Chiar daca risc sa fiu acuzata de patetism ieftin, cred si afirm ca viata a fost nedreapta cu Toma Caragiu. Ca si moartea. Ca si destinul sau postum.

Se prea poate ca umbra personalitatii sale uriase sa irite inca pe cei carora le-a dat un strop din aura onomastica. Pentru ca numele Caragiu inseamna ceva in sistemul de valori populare al Romaniei, numai si numai datorita lui Toma.

Matilda ne-a refuzat iritata, invocand suprasolicitarea. Geta, mezina, ne-a respins pe motiv ca arata rau. Am ramas consternata: cat de important poate fi cum arati tu, cand e vorba despre altcineva? Doina Levintza, fosta sotie a lui Alexandru Bocanet, a ratat si ea - evitandu-ma sistematic - sansa de a-l evoca pe cel care a fost prietenul si partenerul (in profesie si in moarte) al sotului ei. Iar Maria Doina, fiica adoptiva a actorului, nu ne-a raspuns la telefon. Oare de ce o fi vrut Toma s-o dezmosteneasca cu putin timp inainte de a muri?... Multe intrebari vor ramane vesnic fara raspuns.

Ne vom multumi cu evocarea facuta de Matilda in cartea "Ipostaze", aparuta in 2003 la Editura Expert, de unde am extras textele de mai jos.

HAI… ACASA! "1940. August, 15. Inainte de cedarea Cadrilaterului catre bulgari, la 7 septembrie, se produce o schimbare fundamentala in viata lui Toma: tata i-a acordat increderea si toate cele necesare pentru a-si lua surorile si a plecat din sat, prin orasul Turtucaia, la Oltenita, apoi in satul Ulmeni, unde ajunsese mama cu ceilalti, cu doua seri inainte. El avea 15 ani, eu 13, iar Geti, 11. Copilaria noastra minunata lua sfarsit. Caci, din acel moment, acasa nu a mai insemnat niciodata altceva decat casa noastra de la Sarsanlar, cu curtea ei mare, cu saivanele de oi, cu moara cea mica de apa, cu helesteul cu pesti, cu gradinile de zarzavat, cu Barac (n.r. - cainele) al nostru cel batran…, adica acasa a insemnat pentru parintii nostri si pentru bunica, pana la sfarsitul zilelor, acel loc unde era toata munca lor, toata agoniseala a trei vieti. A fi acasa a capatat sensul disperat al «sperantei» revenirii acolo, candva: orice urare se incheia cu: «Hai, si-di varnaoara… acasa!» («Hai, si la anul… acasa!»). Minunea asta nu s-a intamplat".

Scara magarusului: Toma, Matilda si Geta. Soarta a distribuit harul celor trei frati - in proportii diferite - conform cu trei dintre posibilitatile de exprimare a gandurilor…

ERA FRICOS. "1940-1941. Ne-am mutat la Oltenita, intr-o casa inchiriata, unde am stat un an, in majoritatea timpului fara tata, care pleca prin orasele din tara, in cautare de un loc mai bun… Ne era frica de toate evenimentele ce se desfasurau sub ochii nostri, intr-o lume necunoscuta... Nu intelegeam nimic, tata era plecat, iar mama era fericita ca Toma era inca un copil, avea doar 15 ani. Era cuminte, pleca rareori de acasa, nu avea prieteni printre elevi. Spre primavara-vara, a facut cunostinta cu niste tineri aromani, printre care si cu Costa Tacu (devenit ulterior Constantin Tacou, editorul de la Paris al cunoscutelor «Editions de l’Herne»), cu care mergea, spre nava, sa se scalde in Arges. Pe Toma, care nu stia sa inoate si care era si fricos, il legau cu franghia si-l trageau dupa ei, prin apa. Fratele nostru statea insa mai tot timpul cu noi, ne jucam impreuna in continuare, umbla in pantaloni scurti - il vad si acum imbracat cu o jacheta subtire de-a mamei din triplu-voal de lanita maro; citeam mult - el a fost cel care a adus intotdeauna carti in casa noastra… toate romanele celebre, traduse si publicate la noi, marii poeti ai literaturii universale, piese de teatru. Din pacate, anul scolar s-a sfarsit prost pentru el: profesorul de Matematica, care, din nefericire, era fiul proprietarului, i-a cerut mamei mele saua superba a tatei - pe care o vazuse in camera «din fat» - si o iambula (cerga flocata aurie… chiar ca aurul), adusa din Grecia, imposibil de inlocuit. Mama l-a refuzat. L-a lasat corijent… si Toma a pierdut anul. Daca tata ar fi fost acasa, poate ca lucrurile ar fi decurs altfel."

MUNCESTE! "1944. Martie, 24. Toma apare pentru prima oara pe o scena publica, pe scena Cinematografului «Marasti», zisa si Teatrul «Munca si Lumina», din centrul orasului Bacau. Toma era in clasa a VII-a de liceu. Impreuna cu alti colegi a jucat in piesa "Miss Romania", rol principal: Matache… Pe versoul fotografiilor de la acest spectacol, Toma a scris, pe fiecare din cele patru exemplare pe care le detin: «Adu-ti aminte de inceputul si primul tau succes in teatru/adu-ti aminte de primul tau succes/munceste si vei izbuti!». A muncit toata viata lui scurta…"

"1952. Februarie, 20. Toma se casatoreste cu actrita Maria Bondar, colega de teatru. O actrita foarte buna, care facuse parte din trupa Teatrului Municipal din Bucuresti. Nu la fel a fost insa si viata pe care au dus-o impreuna Toma si prima lui sotie."

DIVORT CU ADOPTIE. "1962. Iulie. Sotii hotarasc sa se desparta. Maria accepta sa divorteze doar cu conditia de a infia un copil, care sa poarte numele de Caragiu si care sa-i fie in custodie, ca mama adoptiva. De asemenea, cu obligatia de a asigura material, printr-o pensie consistenta (care a crescut pe parcurs o data cu toate veniturile din filme, aparitii tv), cresterea copilului. In iulie 1962, de la Casa de Copii din Buzau este infiata o fetita de 3 ani, Doina Maria, care, dupa divort, a ramas in grija Mariei.

Din pacate, ideea a fost o nereusita: fetita n-a fost copilul pe care l-ar fi meritat, i-a dezonorat numele. A mostenit tot ce a lasat Toma: casa de la Bratulesti - pe care a vandut-o, in loc sa o ofere pentru o Casa Memoriala «Toma Caragiu», cum am fi dorit toti… Nu i-a ajutat pe parintii lui Toma cu nimic (tata avea o pensie sociala de 270 de lei, iar mama, nici un venit). Monumentul de la cimitir l-au ridicat sora mea, Geti - bustul in bronz - , iar sotul ei, sculptorul Alexandru Gheorghita, piatra tombala din marmora, cu chenar cu motive florale brancovenesti si soclul din travertin… Doina n-a facut nici un gest pentru a sprijini in vreun fel cultivarea memoriei marelui actor.

Toma Caragiu nu are urmasi, biologic vorbind. Cu totii am considerat intotdeauna ca urmasii lui sunt rolurile pe care le-a interpretat si tot ce a sadit in sufletele oamenilor."

DISTRIBUIREA HARULUI. "1972. Desi era in filme cu succes de public, Toma a fost mereu nemultumit de B.D.-urile pe care i le harazea… soarta, de fapt semenii. Accepta, cu resemnare, cu ironie astfel de roluri: «E bun si filmul: circuli prin tara (la munte, la mare), …, nu strica, facem sport…, nu strica, ne mai spalam ochii cu cer…"

"Toma s-a nascut cu o menire de apostol: unul credincios in dreapta credinta - ortodoxismul, in adevar, in dreptate, in oameni si, nu in ultimul rand, cu o daruire de fanatic, in arta sa, si unul necredincios, un apostol care, ca si Apostolul Toma, s-a indoit, o indoiala omeneasca spun cartile sfinte (si Petru se lepadase de trei ori!).

Or, tot cartile sfinte spun ca indoiala este simbolul «cautarii adevarului», nu este «necredinta», este «nevoie de adevar»… Soarta a vrut ca, in familia noastra, harurile sa fie distribuite celor trei copii - in proportii diferite - conform cu trei dintre posibilitatile de exprimare a gandurilor…: pentru Toma a fost cuvantul rostit, pentru Matilda a fost scrisul, cuvantul scris, iar pentru Geti a fost exprimarea plastica in desen, in lut si apoi in lemn, in piatra, in bronz…".

LEGENDA LUI TOMA. "Nu i-a fost dat sa urce prea sus muntele vietii. Si totusi el a ramas un actor fara varsta, pentru ca, traind atatea... roluri, el a trait, in acelasi timp, concentrat, zeci, sute de vieti. Este un actor in afara timpului. Pentru ca… a zburat putin, mai sus."

Parintii lui Toma: Nicolae, voinicul fecior al muntilor, intelept, foarte serios, asa cum a fost toata viata, si Athina, frumoasa, inalta, cu cozile groase si lungi pe care nu si le-a taiat niciodata	Toma, elev cu carabina tatalui pe umar. Era destul de mare sa plece la vanatoare! Din pozitia artistica pe care a adoptat-o se pot citi mandria si siguranta de care dispunea, desi era un copil	Toma, adolescent, la Bacau, in Gradina publica, prin anii ’44. Din cauza nasului, a fost de multe ori luat drept evreu. Nu de putine ori a mancat bataie cand se intorcea spre casa	Toma, la 26 de ani, cand era inca burlac. Se casatoreste un an mai tarziu cu actrita Maria Bondar, de care avea sa se desparta cativa ani mai tarziu. Nu inainte de a infia o fata

NU ERA ELEV SILITOR, DAR II PLACEA SA INVETE DE NOTA 10 LA RELIGIE Stiintele exacte nu l-au atras niciodata pe Toma, dar a reusit sa ia Bacalaureatul Purtarea "putin regulata". Elev de nota 10 la Religie. Semnalmente: nas acvilin, foarte pronuntat, de aceea colegii il ironizau astfel: "La un colt de strada apare un nas, care se termina dupa un sfert de ceas". Este scolarul Caragiu Toma, nascut in 1925, luna august, ziua 21, in comuna Hrupisti, fiul domnului Nicolae si al doamnei Athina, religia tatalui ortodoxa, conform matricolei scolare din anul 1943, cand Toma era in clasa a VIII-a (clasa a XII-a de acum), la Liceul "Sfintii Petru si Pavel", din Ploiesti. PASIUNE. "Materiile legate de stiintele naturii, cu exceptia Geografiei si a Biologiei, ca si cele exacte (Fizica, Chimia, Matematica, in oricare din domeniile ei: aritmetica, trigonometrie, geometrie, algebra..!), nu l-au atras niciodata pe Toma. L-au interesat insa rezultatele obtinute de aceste stiinte in domeniul cunoasterii pamantului, a universului: a citit intotdeauna cu pasiune, in sute si mii de nopti prelungite pentru lectura, toate marile carti cu astfel de teme - cu cat patos vorbea despre cartile care ii placeau!, te facea sa o cauti imediat sa o citesti", Matilda Caragiu Marioteanu, "Ipostaze". DREPTUL… ARTEI DRAMATICE. Nu era un elev stralucit, dar a luat Bacalaureatul. Trebuia sa dea si la o facultate, daca tot terminase liceul. "Tata voia sa-l faca medic veterinar, voia sa imprime dragostea lui ancestrala pentru natura si animale si fiului sau. Toma adora animalele, nu insa si Medicina, bolile, bisturiul, sangele… Ca sa-i faca placere si tatei - la aromani, respectul pentru parinti si strabuni este legea de baza, nescrisa! - da admitere la Facultatea de Drept, dar si, pentru sufletul lui, la Conservatorul Regal de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti. S-a prezentat cu monologul «1 Aprilie», de I.L. Caragiale. A avut mare succes, l-a cucerit pe Victor Ion Popa, care l-a luat la clasa lui. Cum stiintele juridice nu l-au atras, Toma a renuntat repede la aceasta specializare si s-a dedicat in intregime, pana la sfarsitul vietii, menirii sale: actoria", Matilda Caragiu.