Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În zilele Postului Mare, nimic nu poate fi mai de folos sufletului ca o vizită în locuri încărcate de rugăciune şi pace. Un astfel de loc este Mănăstirea Cernica, ocrotită de moaştele a doi sfinţi români, Sfântul Ierarh Calinic şi Sfântul Cuvios Gheorghe.
Magnoliile străjuiesc intrarea în curtea interioară a Mănăstirii Cernica amintindu-ne că suntem în plin anotimp al renaşterii şi că mai este puţin până la Învierea Domnului. Cu binecuvântare de la Părintele stareţ Maxim Bădoiu, păşim pe urmele sfântului Calinic şi ale sfântului cuvios Gheorghe, încercând să descoperim ce anume atinge sufletul credinciosului din faptele acestora pline de credinţă. Calinic de la Cernica s-a născut în Bucureşti pe 7 octombrie 1787, iar părinţii l-au botezat cu numele Constantin. La vârsta de 20 de ani, Constantin a intrat la Mănăstirea Cernica, iar în acele vremuri stareţ era părintele Timotei. Un an întreg a petrecut Constantin în Mănăstirea Cernica, după care a fost tuns ca monah, primind numele de Calinic. În 1817, Calinic a plecat pentru un an la Muntele Athos, de unde s-a întors îmbogăţit spiritual. Viaţa la mănăstire a fost şi încă este o viaţă aspră, de supunere şi înfrânare, de post şi rugăciune, muncă alături de ceilalţi fraţi sufleteşti, dragoste faţă de semeni şi smerenie. Calinic a slujit cinci ani ca ierodiacon, după care a fost hirotonisit preot. După încă cinci ani, călugărul Calinic a fost ales de ceilalţi călugări stareţ al mănăstirii. 31 de ani a condus Calinic cu înţelepciune comunitatea de monahi. În 1850, a ajuns în scaunul episcopal al Râmnicului. Aici, Calinic şi-a dovedit din plin calităţile sale de bun păstor spiritual, dar şi de organizator destoinic al treburilor bisericeşti. La Râmnic, a zidit biserica episcopală, dar nu a pierdut din vedere misiunea culturală a chemării sale. Biserica episcopală a Râmnicului nu este singura ctitorie a sfântului Calinic. La schitul Frăsinei, episcopul Râmnicului a ridicat o altă biserică şi chilii pentru adăpostirea călugărilor. După 16 ani, Calinic a revenit la mănăstirea sa iubită, la Cernica. După un an de stat aici, pe 11 aprilie 1868, a trecut la cele veşnice. A avut o viaţă plină de fapte bune, iar contemporanii îşi aminteau de stareţul de la Cernica ca de un preot blând, temător de Dumnezeu, pregătit să ofere mereu o vorbă bună sau un modest ajutor material celor aflaţi în nevoie. Deputat în Adunările ad-hoc şi în Adunarea electivă, episcopul Calinic a luptat pentru unirea Munteniei cu Moldova şi pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în funcţia de domnitor al celor două ţări. A fost considerat sfânt încă din timpul vieţii, iar rămăşiţele sale pământeşti sunt depuse în ctitoria sa, Biserica Sfântul Gheorghe. La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea sa, sfântul fiind prăznuit pe 11 aprilie.
Sfântul Cuvios Gheorghe
Părintele Gheorghe, arhimandrit la Cernica, a fost român de neam şi de credinţă creştin-ortodoxă din ţinutul Ardealului. S-a născut în anul 1730. Încă din copilărie şi-a dorit să vieţuiască după rânduiala călugărească şi plănuit să ajungă la Sfântul Munte Athos. La Bucureşti se afla în acele vremuri un mitropolit grec, căruia tânărul Gheorghe i-a cerut să-i intre în ascultare. După ce a terminat treburile la Bucureşti acesta l-a luat la Constantinopol pe Gheorghe. A intrat în obştea Mănăstirii Vatopedu, a fost făcut rasofor şi a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Roşca. A fost ridicat la treapta preoţiei, dar pentru că obştea Sfântului Munte se înmulţise considerabil, Stareţul Paisie a hotărât împreună cu monahii săi să vină în Moldova aşezându-se la mănăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ. Cuviosul Gheorghe a cerut binecuvântare de la Stareţul Paisie să se întoarcă la Sfântul Munte. La Bucureşti s-a oprit la un oarecare călugăr Macarie, zis Dascălul, care l-a dus înaintea Mitropolitului Grigorie; acesta i-a poruncit să întemeieze obşte de călugări în Ţara Românească. În vis Sfântul Nicolae i-a apărut cuviosului şi i-a spus să cureţe lăcaşul de fiare sălbatice. Aflând că ostrovul Cernica are o mănăstire cu hramul sfântului Nicolae, cuviosul şi-a croit singur cărare tăind cu toporul mărăcinii până la intrarea în biserică. Pe Sfânta Masă în Sfântul Altar un şarpe mare stătea încolăcit şi acestuia cuviosul i-a spus "Puiul tatii, până acum ai locuit tu aici, iar acum să mi te duci, că avem să locuim noi!". Se spune că fiara s-a supus. Aici, la Cernica mult s-a ostenit cuviosul punând totul în bună rânduială. Nu după mult timp obştea avea 100 de fraţi. Cuviosul a primit în ascultarea sa şi Mănăstirea Căldăruşani, unde a dus călugări de la Cernica. Cuviosul Părinte s-a mutat la Domnul în 1806, la 3 decembrie.
Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie - Sfinţii români
Citește pe Antena3.ro
