Stapanul norilor si viata lui

Putea sa atinga norii, sa-i surprinda pe filmul fotografic pentru eternitate. Aurel Mihailopol, fotograful descult, cum i se mai spunea de catre colegi pentru ca avea tupeul si indrazneala sa poarte sandale intr-o vreme in care barbatilor bine li se recomandau costumul si pantofii lustruiti perfect, avea inedita ocupatie de a strange imagini usor fantastice manat de dispozitia sa si de caracter. Nu este la indemana oricui sa reuseasca imposibilul. Aurel Mihailopol a reusit…

Visul sau de-o viata era sa devina aviator. Mama lui nu l-a lasat...N-a fost sa i se implineasca acest vis, pentru ca, zicea femeia care i-a dat nastere, putea sa moara oricand, si asta o ingrozea. Asa ca stelele au decis pentru el. Putea sa atinga norii, sa-i surprinda pe filmul fotografic pentru eternitate. Aurel Mihailopol, fotograful descult, cum ii spuneau colegii, pentru ca avea tupeul si indrazneala sa poarte sandale intr-o vreme in care barbatilor bine li se recomandau costumul si pantofii lustruiti perfect, avea inedita ocupatie de a strange imagini usor fantastice manat de dispozitia sa si de caracter.

Nu este la indemana oricui sa reuseasca imposibilul. Aurel Mihailopol a reusit… La inceput a fost ideea… S-a nascut in ziua a saptea din luna lui Cuptor, in 1928. Perioada cuprinsa intre anii ’30 si ’80 a fost surprinsa de inepuizabilul fotograf chiar in cartea sa, un fel de jurnal cutremurator pe alocuri, inedit prin amintirile asternute intre file, numit "Saru’mana Conita, a venit fotografu’", a carui prefata a fost semnata de unul dintre fostii colegi de la revista Flacara, Tudor Octavian. "Am fost de multe ori cu el in reportaj, pentru ca era un om foarte placut, in ciuda faptului ca vorbea foarte putin, si discutam lucruri profesionale foarte relaxati!, isi incepe scriitorul pledoaria. Era o masina de teren si, intr-un fel, cu cat trece timpul ma simt si mai apropiat de metoda lui, pentru ca acum nu ma mai sfiesc sa-mi scot carnetul sa notez ideile care tocmai imi vin.

Tin minte ca eram cu masina si i-a spus soferului: «Stop!» Eram pe mijlocul unei sosele, in dreapta era un camp si a vazut undeva un mac rosu pe o intindere de galben. Fara sa dea multe explicatii, a coborat din masina, a intrat in grau si si-a facut fotografia. El avea o calitate ca artist. Observa polii unei situatii, extremele. Locul unde cele doua extreme faceau scurtcircuit si nasteau ideea. Ca artist era mai degraba un liric, de altfel nici nu puteai sa fii un sarcastic la acea vreme… Ca sa va dati seama ce fel de om era. Cat timp ai de-a face cu oamenii mari si traiesti in preajma lor, o seama de deprinderi par excentricitati pur si simplu. De pilda, era tratat ca excentricitate faptul ca Mihailopol, atunci cand se trezea din somn, primul lucru pe care il facea inainte de a merge la baie era sa-si puna aparatul de gat. Dupa care incepea sa se spele sau ce mai avea de facut. Exista pe vremea aceea o anume circulatie a fotografiei asa-zis artistice, lirice, cu cateva saloane internationale, a fost si la Bucuresti, unde un tip de libertate era ingaduit. Omul acesta, intr-o lume a totalitarismului, avea premii internationale si toate gradele profesionale..."

Fiica artistului, Diana Mihailopol, la vremea studentiei, fotografiata de Andrei Corut, si nu de tatal ei, cum ati fi tentati sa credeti.

Amintiri... A fost un om pe spatele caruia puteai scrie cu usurinta excentric. Fotografiile lui se aseamana cu vinul vechi si bun, pentru ca nu-si pierd din valoare, dimpotriva. A dat unui nud urmatorul titlu "Suiera vantul salbatic", in timp ce briza adia intr-adevar prin pletele modelului. Avea acest talent… "Pentru Mihailopol era in firescul lucrurilor sa vada peisaje sublime si portrete de caractere acolo unde semenii nu vedeau nimic si in nefirescul lucrurilor sa faca zilnic ce facea toata lumea", continua Tudor Octavian descrierea. Aparatul de fotografiat poate fi unealta si daca este bine condus ofera posibilitati nelimitate proprietarului sau.

De ce anume este nevoie? Simplu: un antrenament al ochilor si o mana sigura, un simt puternic al culorii si al echilibrului. Aurel Mihailopol avea aparatul la gat, era stapanul lui si-l conducea cu o finete rar intalnita, prin-zand imagini puternice, socante, de mare valoare. A fost sa fie fotograf, sa surprinda viata in toate aspectele ei clare sau cele ascunse privirii oamenilor normali. Ce? Un subiect care il interesa. Cand? Pe orice vreme. Cum? Cum ii placea. Imagini fugitive, cu personaje necunoscute, intalnite intamplator, sau dimpotriva, cu oameni pe care ii stia de mult... Unde? In locuri cu o lumina stranie si permisiva. Cu cat parea mai greu, iar subiectul era in dezacord cu aparatul, cu atat fotografiile i se pareau mai deosebite.

Adevar?... A semnat Apelul Goma, caz celebru la vremea cuvenita, si s-a vehiculat ideea ca ar fi fost iradiat de cei de la Securitate contractand astfel un cancer galopant. S-a dovedit doar un zvon, dar… Moartea lui a fost nedreapta, neclara si nemeritata, la 20 de zile distanta de Craciun, la 5 decembrie 1982. Aurel Mihailopol a fost poate cel mai alb si pufos nor de pe albastrul viu al cerului… Trebuie doar sa privim atent fundalul azuriu intr-o zi calda de vara si negresit il vom vedea creand tot felul de forme pentru copiii cu imaginatie bogata.

Tudor Octavian despre Mihailopol

"Nu umbla altfel decat cu aparatul agatat de gat, in pozitie de tragere. Cu o zi inainte de a muri, Mihailopol, care avea cancer la plamani avansat (el fuma foarte mult), statea in pat... Asa l-au gasit colegii mei, galben, deoarece chimicalele il faceau sa nu mai aiba culoarea naturala, stergandu-si lentila de la aparat"

Semne pentru eternitate Am mers acasa la actrita Rodica Mandache, cea care a impartit painea si sarea cu marele fotograf Aurel Mihailopol. "Am avut noroc, spune Rodica Mandache, pentru ca, atunci cand a murit, nu realizam prin ce nenorocire trec. Eram cumplit de aeriana si cred ca asta m-a salvat. Ce fel de om era? Daca Diana era bolnava, tapeta masina cu rochite pentru papusi si plecau la Sinaia." Atentie! Apelul Goma… Ceasca de portelan s-a razgandit si nu a vrut sa mai fie gazda cafelei aburinde, asa ca a cazut pe gresia din bucatarie. Coincidenta? Actrita Rodica Mandache isi aminteste: "Adora sa dea titluri fotografiilor. A numit o fotografie in care erau mai multi elevi concentrati la scris, doar unul cu privirea inainte «De veghe in lanul de secara». Am trecut prin momente ingrozitoare. Nu-mi dau seama cum am depasit situatia. Dupa ce a semnat Apelul Goma, ne-a ajutat sa trecem mai usor peste greutati ministrul de atunci al Culturii, Stefan Andrei, dar si Adrian Paunescu". Fiica lui Mihailopol a aflat abia dupa un an ca tatal ei murise Pentru un tata, un copil este garantia nemuririi. Poate ca a fost trist ca are o fiica (ar fi dorit un baiat), dar, daca ar fi trait, mai mult ca sigur ca ar fi fost mandru de cariera celei care ii poarta numele, Diana Mihailopol, care a ales sa fie regizor poate nu intamplator. "Tata era un tip extraordinar. Aveam 8 ani cand a murit; eu am aflat abia la 9, pentru ca mamei i-a fost teama sa-mi spuna, nu stia cum o sa reactionez. Daca imi amintesc ceva despre el, ca sa va pot face sa intelegeti ce fel de om era, este ca se certa cu mama si cand ea ajungea acasa gasea numai flori in tot apartamentul… Sau avea o expozitie la care a mers si mama. Era in doliu dupa sora ei, deci purta negru, iar pe cap avea o palarie imensa si o esarfa alba cu buline negre la gat. Tata a luat-o de mana in timp ce vorbea cu cei prezenti la vernisaj si a trimis-o acasa sa se schimbe. Apoi le-a spus celor de acolo ca era un model de-al lui care a gresit in alegerea toaletei. Tin minte ca la un moment dat a fost dat afara, dupa ce a intarziat patru ore, de la revista Cinema. Intrebat ce a facut in acest timp a raspuns ca a fotografiat nori. «Ce, nu stiti, eu sunt proprietar de nori!», le-a replicat celor de acolo."