Starea vremii in riffuri

Daca intrebi care e legatura intre starea vremii si muzica rock, am sa te pasez meteorologului de serviciu sa-ti dea un solfegiu.

A fost pe rand tobosar, chitarist, clapar, solist vocal. E meteorolog de profesie si are o companie de pirotehnie. Dar daca-l intrebi de prognoza meteo, iti da un dicteu de vezi artificii! Si daca nici atunci n-o fi toamna in sufletul tau, atunci esti de beton, omule!

"Eu cred ca toate miscarile care au avut loc in muzica au venit firesc." Ma asteptam la alta replica de la un rocker. Sa-l fi imblanzit timpul pe Leo Iorga? Gheata la mal...

"Dar asta a adus cu sine o concentrare mai mare a atentiei spre tehnica de scena. Tin minte ca, atunci cand am inceput noi, toate trupele duceau o adevarata lupta pentru a se mentine competitive din punct de vedere al calitatii instalatiilor de sunet si al instrumentelor." Pardon! M-am inselat! Front atmosferic...

"Privind din perspectiva asta, un Adrian Ordean, spre exemplu, a facut cu adevarat munca de pionierat la noi. A lucrat ca-n mina in studioul la care o vreme am fost si eu asociat. Nu vedea lumina soarelui zile intregi! Dar uite ca toate astea au meritat." Atmosfera rece, dar vremea pare a se incalzi treptat. In nord-vest...

VREMURI NOI. "Dar ce ma bucura pe mine este ca in ultima vreme a inceput sa se lucreze din ce in ce mai mult si din punct de vedere vizual la un concert. Ultima mea sfera de activitate, cea a pirotehniei, m-a purtat la multe evenimente, asa ca am observat lucrul asta «first hand», ca sa zic asa. Criza mare este insa de specialisti. Numeri pe degete inginerii de sunet buni, cei care trebuie sa stie cu precizie piesele, interventiile fiecarui instrument in parte, sa prevada probleme inerente ce pot aparea. Ideal ar fi ca fiecare trupa sa aiba sonorizatorul ei. Noi la Pacifica avem. Apoi light-designerii..."

Am auzit ca exista un colegiu cu specializarea asta, replic eu. Vant schimbator...

"Astea sunt domenii cu «calificare la locul de munca», cum se spunea pe vremuri. Practic, cei care sunt acum cei mai buni au inceput de la zero, cu caratul sculelor pe la trupe." Nu mai am argumente. Seceta...

TATICU’ ROCK. "Multi spun vorbe mai mult sau mai putin destepte despre trupe care, depasind anii, canta si acum. Multe gasti cu care noi apaream pe scena mai canta azi, si poate mai bine ca niciodata. Iar publicul stie asta si vine la concerte. Nu poti sa-i faci pe toti nebuni. Trei fetite cu microfoane de plastic comunica doar cu primul rand de pusti care se strivesc de garduri." Cand nu le sare discul, tin eu neaparat sa adaug. Am un colt pe undeva. Si nu-i alb. Lapovita si ninsoare...

"Dar in rock e altceva. Daca nu comunici prin tot ce esti si faci pe scena, pariul e pierdut", ma intarata si mai tare Leo. "Phoenix, chiar si la varsta asta, care nu e un criteriu de judecata, canta cu un nerv pe care nu-l vezi la multe trupe tinere. Dar asta te tine. Si eu am pe scena de multe ori sentimentul asta. Tu canti acum, dar devii cel de-atunci!" Uragan...

DE IMPRUMUT. "Pe vremea cand am inceput noi erau cateva trupe. Dar asta nu inseamna ca sansa de a te demarca era mai usor de dobandit. Ani la rand eu am fost tobosar de crasma. Abia mult mai tarziu am «promovat» la Cargo ca vocal. Problema e ca nu prea stiam ce sa fac cu mainile. Nu mai aveam tobe dupa care sa ma ascund. Nu ca as fi avut vreun defect de mascat, dar mi se parea cumplit de greu sa trebuiasca sa te concentrezi si la muzica, si la text, si la cum te misti. Dar, ma rog, m-am acomodat, si in toamna aceluiasi an eram intr-un turneu la mare, au venit la mine baietii de la Compact. Paul Ciuci tocmai imprimase «Cantec pentru prieteni» si-i venisera actele pentru strainatate. Cu titlu de imprumut, mi-au propus colaborarea. Si imprumutat am ramas noua ani!" "Nu prea stiu eu din ce directie bate vantul, dar benzile de magnetofon ale maica-mii in care m-am incurcat intr-o zi de vara le simt inca lipite de piele. Si stii ceva? N-am nici un chef sa le dezlipesc!"

Leo, peste ani si ani

"De vina pentru revenirea mea pe scena este si reintalnirea peste ani cu trupa Pacifica, de unde pornisem eu in Arad. Asa ca, dupa o perioada in care incercasem altceva, mai mult din ratiuni financiare, ne-am hotarat sa refacem gasca. Si functioneaza. Cand cant, ma transpun in tineretea de atunci! Imi creste parul in mintea mea, cum se spune. Iar publicul reactioneaza ca atare" - Leo Iorga, solist vocal

Â

AMINTIRI DINTR-UN VIS DE VINIL

Adrian Ordean (al doilea din stanga) si perioada de glorie a Compactului Desi nu cred ca ar mai trebui in Romania de azi sa verifici in dictionar, daca esti curios, poti sa afli de-acolo ce inseamna vorba asta. Dar oricare ar fi explicatia baietilor de la Oxford Companion for English Language, ori a domnilor Harvey sau Webster, ar mai trebui adaugat un inteles. Play-back, modalitatea de a face bani buni, repede si cu minimum de efort. Si cand te gandesti ca unii dau spargeri ca sa se imbogateasca repede! "Pai, noi cantam live pana si in emisiuni de radio!" Adrian Ordean tine probabil cu replica asta sa ma vada cum ma enervez si mai tare pe pustoaicele cu "microfoane de plastic", cum zice Leo Iorga, care au ajuns sa-mi cada la stomac mai greu ca untura de peste. "Era un efort tehnic deosebit, dar trupele erau foarte bine rodate si stiau ce e de facut. Si noi mai faceam play-back, dar numai la televiziune, iar mie, unuia, imi era si rusine." Dar pe mine, unul, nu ma consoleaza defel! "Pe vremea aceea instrumentistul canta la repetitii si, daca-i placea ce iesea, intra in studio. Acum vad ca inca e invers. Intai ai piesa gata, apoi treci la repetitii! Muzica din anii ’90 a omorat instrumentistii! Pai, cum auzea producatorul un solo de chitara, il si scotea." Revolutie cuturala cu Mercedes la scara. Mai deunazi "nu voia partidul", acum "nu vrea piata"... "Sa zicem ca a fost o nevoie a unei generatii." Indulgenta... "Dar efectele se vad abia azi. Din pricina asta eu am format Schimbul 3. Am scos la lumina niste instrumentisti buni si fiecare si-a gasit acum un loc al lui." Imi pun castile. Cantec pentru prieteni. Apoi... "Pentru noi, in anii de inceput ai rockului, era chiar mai greu de patruns. Abia tarziu eu mi-am luat inima in dinti si l-am urmat prin ’80 pe Liviu Hriscu la Rosu si Negru. Dar nu aveai dreptul sa faci ce te taie capul. Oricum, nu cu muzicieni ca Liviu Tudan, o personalitate zdrobitoare, sau Dan Badulescu, care, in paranteza fie zis, acum e preot. Abia dupa un an mi s-a dat liber la compozitii. Apropo de asta, tin minte ca intr-o zi am venit la repetitii cu o piesa. Liviu venise si el cu una. Nu mi-a placut, m-am enervat si i-am spus-o. Atunci, m-a pus s-o cant si eu pe-a mea, convins ca o sa ma fac de ras. Se enervase si el. Si-am cantat. A acceptat-o pe loc. Era «Pseudofabula». De piesa cu care venise el la sala n-am mai auzit. Asta era Liviu Tudan." Vis de vinil... (Pompiliu Kostas Radulescu) "Eu ascult mult ce se canta prin Statele Unite. Imprim casete intregi de la radio si le tot ascult. Dar de aici vine si speranta mea. Acolo calculatorul a fost pus deja la locul lui, iar muzicienii au reinceput sa ia instrumentele in maini. Rockul a revenit in forta. Sper ca si la noi, dupa niste ani ’90 mai putin fasti pentru muzica rock, sa ne revenim din punctul asta de vedere." - Adrian Ordean

INCEPUTUL AVENTURII "Cu Rosu si Negru am luat locul intai la un festival la Dresda. «Aria» ne-a trimis felicitari si-atat! Ce sa zic, bine macar ca am reusit sa plecam. Altii nici sa se uite peste granita n-aveau voie. Noi, de bine de rau, am mai prins plecari afara, prin URSS, prin Bulgaria. Am avut multe satisfactii cu acesti muzicieni formidabili! Desi, sincer vorbind, am acceptat destul de greu, si dupa multe insistente ale lui Liviu Hriscu, cu care fusesem coleg la Sens Unic, sa vin dupa el la trupa lui Liviu Tudan. Imi era greu sa parasesc Ardealul." DIN VREMEA IN CARE FIECARE STIA CE ARE DE FACUT "Pe atunci se intampla un lucru sincer. Iar muzica era un lucru foarte sincer. Oamenii cantau, iar publicul platea biletul si se ducea la spectacole. Erai bun, urcai pe scena, nu erai bun, te apucai de altceva. Selectia era mult mai dura decat acum. Si asta in primul rand datorita ritmului extrem de dur de lucru. In fiecare zi se repeta cate patru-cinci ore. Nu exista sa intarzii sau sa lipsesti de la o repetitie. Pentru cei care faceau atunci muzica, repetitia era la fel de serioasa ca si concertul insusi, iar la repetitie veneai ca la serviciu. Nu incapeau comentarii sau invoieli. Apoi turneele erau si ele altfel decat sunt acum. Era vorba de concerte, nu de «cantari»! Eu, unul, eram cel putin 200 de zile pe an plecat in turneu. Iar ritmul asta era absolut necesar daca voiai sa ramai competitiv. Era o munca imensa, dar si rezultatele erau pe masura. Iar rezultatele astea se vad pana azi. Trupele de top de-atunci canta si acum. Si mai bine ca multe gasti «de sezon»." "N-A FOST SA MAI FIE" "Ce se intampla acum cu Compact, nu mai e de mult ce cantam noi? Imprumutul lui Leo de la Cargo n-a fost, din punctul meu de vedere, cu adevarat un imprumut. Totusi, au fost noua ani! De altfel, dupa revenirea in tara, Paul Ciuci a mai incercat sa vina la Compact. Intr-un final a reusit. Poate ca si Leo era obosit. De altfel, nici eu n-am mai ramas mult dupa aceea in componenta trupei. Cu un an inainte de a muri Teo, ne intalneam mereu sa vorbim despre o refacere a trupei. Cu o zi inainte de accident a fost la mine. N-a fost sa mai fie."