Strigoii si alte duhuri

Strigoii, moroii, duhurile rele. Entitati care vin pe pamant din vazduh sau de sub pamant, din morminte, si bulverseaza viata omului.

Romanii au multe legende cu strigoi si alte duhuri rele. Dar mai ales au foarte multe ritualuri de indepartare a acestora. De trimitere a lor acolo de unde au venit.

Nopti de nesomn. Nopti in care ei, strigoii, cei vii sau cei morti, ar putea veni si ar putea aduce nenorociri. Atunci, oamenii, pentru a se pazi de ei, apelau la ceea ce invatasera inca din batrani.

Despre strigoi si cum se aparau oamenii de ei are un studiu profesorul Ion Ghinoiu. Iata aici cateva fragmente: «De exemplu, in noaptea de Santandrei (29/30 noiembrie) se organiza, in Colinele Tutovei o petrecere de pomina a tinerilor asemanatoare cu Revelionul, numita Noaptea Strigoilor sau Pazitul Usturoiului. Timpul de la sfarsitul lunii noiembrie si inceputul lunii decembrie, inclusiv noaptea de Santandrei, Anul Nou dacic, care se suprapune peste Dionisiacele Campenesti, cand fermenta vinul in butoaie la popoarele tracice. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii moldoveni camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. Fetele veneau cu cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau. Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei, unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc. Apostolul Andrei trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului. Dupa toate probabilitatile, numele zeului uzurpat de Mos Andrei este Lupul sau Gadina (Gadinet), nume tabu al lupului in zilele lui de celebrare, auzit si astazi in unele zone pastorale.

VII SI MORTI. Strigoii sunt de doua feluri. Strigoi morti si strigoi vii. Strigoii morti sunt spirite ale mortilor care nu ajung acolo unde trebuie, in lumea de dincolo, dupa inmormantare sau refuza sa se mai intoarca "acolo" dupa ce isi vizi-teaza rudele la marile sarbatori calendaristice: Craciun, Macinici, Joimari, Santandrei. Plecati de aici si neajunsi "acolo", strigoii morti devin foarte periculosi pentru cei vii: aduc molime, grindina, iau viata rudelor apropiate. Si acesti strigoi sunt de mai multe feluri. Dupa locul in care duc la indeplinire relele pot fi de uscat si de apa, de vite si de stupi, de ploi si de foc. In timp ce Ielele plutesc in aer, canta din diferite instrumente, in sezonul calduros al anului, intre Sangeorz si Sanpetru, si coboara pe sol numai atunci cand se prind in hora, strigoii morti calatoresc pe ape si pe pamant, strigand si moroind cu diverse "mijloace de transport: pe melita, pe coada de matura, pe butoi sau in butoi. Strigoii morti provin din strigoii vii, la moartea acestora si din ceilalti morti, carora nu li s-au facut sau li s-au gresit rostu-rile la inmormantare. Aceeasi soarta o au si mortii care nu au respectat sfaturile date prin cantecele rituale de inmormantare (Zorile, Ale mortului) sau nu au avut cu ce plati vamile, pentru ca nu li s-a dat banul la plecare sau l-au pierdut pe drum.

Sperietoare a duhurilor rele, confectionata din teasta si oasele unei vaci. Se mai foloseau si cele realizate din teasta unui cal, pentru alungarea duhurilor rele din vie. Se cheama "Drac"

PRACTICI DE DESTRIGOIRE. Pentru ca mortul sa nu se mai intoarca, "banul mortului" este uneori gaurit si legat de degetul mic al mainii, se baga in gura mortului sau i se leaga in batista. Strigoii vii, unii cunoscuti inca de la nastere, erau "omorati" inainte de inmormantare prin infigerea in inima a unui fus, teapa de lemn, piron, cui. Pentru a evita ingroparea unui om aflat in moarte clinica, omorarea strigoiului era uneori generalizata la toti mortii. Cel mai eficient mijloc de identificare consta in intrarea pe timp de noapte cu armasarul in cimitir si sarirea peste morminte. Mormantul peste care calul nu vroiau sa sara se presupunea ca adaposteste un strigoi si acela trebuia deshumat si omorat. Batranii care au participat la asemenea practici declara ca au gasit mortul, in unele cazuri, in alta pozitie decat l-au inhumat: intors pe o parte sau pe burta, zgariat pe fata, cu barba si unghiile crescute. Este posibil ca unii oameni, ingropati in moarte clinica, despre care cei din vechime nu aveau stiinta, sa-si revina in pamant, tragedii care amplificau credinta in strigoi si in moroi. Dupa deschiderea nocturna a mormantului urmau diferite practici de destrigoire: intoarcerea sicriului cu fata in jos, infigerea unor obiecte ascutite si inrosite in foc, a secerii in inima sau in cosul pieptului; smulgerea si incinerarea inimii, impuscarea cadavrului in sicriu; introducerea sicriului intr-un ladoi si acoperirea cu pamant; spargerea ulcioarelor la cele patru colturi ale gropii; scoaterea strigoiului pe marginea mormantului, taierea si inteparea lui cu seceri, coase, sape, furci, arderea strigoiului pe marginea mormantului. Sau transportarea mortului in padure, incinerarea sa si imprastierea cenusii sau punerea ei pe apa curgatoare.

STRIGOII VII. Acestia erau spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile fara stirea lor pentru a face rau in noptile de Santandrei - numita Noaptea Strigoilor, de Sangiorz sau Manecatoarea, sau, in alte imprejurari, Pricolicii. In anumite situatii, oamenii devin strigoi inca de la nastere: copii nascuti cu coada, cu tichie sau din insotirea a doua rude - fratii de aceeasi mama, copiii zamisliti in marile sarbatori, mai ales la Blagovestenie. Mama comunica aceste intamplari copilului sau, pentru ca acesta sa stie sa i se implineasca la moarte tot ritualul de destrigoire.

In Noaptea Strigoilor, dupa ce sufletele isi paraseau in somn trupurile si ieseau din casa pe horn sau pe usa, se rostogoleau de trei ori pentru a se intrupa intr-o anumita vietate - lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca.

Apoi incalecau pe melite, butoaie, cozi de matura si mergeau in locuri stiute numai de ei - raspantii de drumuri, intre hotarele satelor, movile, poieni din paduri, in care nu creste iarba. In aceste locuri ei se intalneau cu Strigoii Morti.

Dupa ce redevin oameni, se bat cu limbile de melita, se zgarie, se ranesc pana unul dintre ei iese invingator si le devine conducator pentru un an. Se bocesc unii pe altii, isi vindeca pe loc ranile, se intrupeaza in animale si pleaca impacati spre case inainte de primul Cantat al Cocosilor. In drum spre trupurile parasite se mai opresc pe la unele gospodarii de fac rele.

In Ajunul Sangeorzului, la Manecatoare, Strigoii Vii isi parasesc din nou trupurile si merg sa fure mana holdelor, laptele vitelor, sa strice taurii, sa lege sau sa ia puterea barbatilor, sa raspandeasca molimele.

In cele doua nopti ale Strigoilor Vii, oamenii cautau sa le anihileze fortele distructive prin numeroase practici magice. Mancau si se ungeau cu mujdei de usturoi, ascundeau melitele, intorceau vasele cu gura in jos, faceau zgomote, ii strigau pe nume, aprindeau focuri, pazeau cu atentie vitele si pajistile».

"Romanii au o credinta nestramutata in nemurirea sufletului. Indiferent daca sufletul intra, firesc, in randurile mosilor si stramosilor, sau nefiresc, in randul strigoilor sau moroilor, concluzia era aceeasi: moartea nu era un argument pentru disparitia lui" - profesor Ion Ghinoiu

RUGA ADRESATA ZORILOR Cantecul Zorilor este interpretat de bocitoare, dis-de-dimineata, asezate cu fata la rasarit, in coltul casei mortului, pentru a ruga Zorile, zane sau reprezentante ale stramosilor, sa nu-l ia nepregatit pe "Dalbul pribeag" din "tara cu dor" in "tara fara dor". "Zorilor, Zorilor,/ Voi surorilor,/ Voi nu va pripiti/ Sa ne nevaliti/ Pana si-o gati/ Dalbul de pribeag,/ Un cuptor cu paine,/ Altul de malai,/ Noua buti de vin,/ Noua de rachiu,/ S-o vacuta grasa/ Din ciread-aleasa,/ Sa fie pe masa./ Zorilor, Zorilor/ (...) Pana si-o gati,/ Dalbul de pribeag/ Un car carator,/ Doi boi tragatori./ Ca e calator,/ Dintr-o lume,/ In alta lume,/ Dintr-o tara/ In alta tara/ Din tara cu dor/ In cea fara dor (...)" GOGEA SAU PRACTICA MAGICA DE AFLARE A NOROCULUI Practica magica de aflare a norocului, a ursitei, din noptile sarbatorilor importante: Craciun, Anul Nou, Boboteaza, Lasatul Secului de Paste, Pastele se numea prin Banat si Transilvania Gogea. La ceremonie participau fie numai fete si feciori necasatoriti, fie persoane diferite ca varsta, sex si statut social. Recuzita obisnuita: doua nuiele din lemn cu coaja verde, substitute ale divinitatii prezicatoare, una pentru feciori si alta pentru fete, unul sau doua vase cu apa, un cearsaf sau o albie mare din lemn de salcie sau de plop. In Bihor, la lasatul serii, cei asteptati se adunau la gazda prezicatorului numit Gogea, Vergelator sau Vestitor de Anul Nou. Dupa o scurta petrecere, incepea ceremonia: fetele si feciorii isi aruncau fiecare inelul sau un alt semn in cofele sau farfuriile cu apa; Gogea, acoperit cu cearsaful sau bagat sub copaie pentru a fi ferit de privirea asistentei, amesteca inelele cu vergelele de lemn, timp in care invoca divinitatea pentru a da oamenilor roade bogate in noul an; tinerii interpretau un cantec ceremonial prin care cereau Gogii sa scoata inelele, simbolurile casatoriei; Go-gea scotea doua inele, unul din cofa fetelor si unul din cofa feciorilor; urma recunoasterea inelelor si prezicerea ca cei doi tineri se vor casatori. CALAUZELE SUFLETULUI MORTULUI Cantecul Zorilor de seara este "strigat", "cantat", "jelit" dupa apusul Soarelui de trei femei in varsta, care tin pe dupa brau si se leagana dupa melodia cantata, la fereastra casei mortului pentru a-l initia in alegerea tovarasilor de drum - lupul, vulpea si vidra. "Scoala, N., scoala,/ Ca Soarele apune,/ Calea-n codru-ti tuna,/ (...) Codrul este des,/ Intri, nu mai iesi./ (...) Ia sama sa-ti iei,/ Ca iti va iesi/ Lupu inainte./ Sa nu te inspaimante/ (...) Ca el iar ca stie,/ Sama padurilor/ Si a potecilor (...)."(prof. Ion Ghinoiu)