Toapa capitala

Din epicureicul dandy alchimist de contraste, Bucurestiul a ajuns o toapa agresiva, bortilita, duhnitoare, cu poalele-n cap de apucaturi de tata de tractir.

Rareori mi-a cazut mai greu la suflet un verdict asa cum mi s-a intamplat in urma cu cateva saptamani, cand, in editorialul sau din "Dilema veche", Andrei Plesu (om dotat, cum se stie, cu geniul formulei) a calificat Bucurestii "un pariu pierdut"!

Chiar daca, in timp, ma obisnuisem cu ideea Bucurestilor deveniti, din oras al placerilor, gradinilor, bisericilor si birturilor - un oras blestemat, neiubit, isteric, demonizat, desfigurat si fara identitate, inca ma amageam in singuratatea inimii ca ingerul bun al "venitorelui Romaniei" va absolvi capitala de duhurile rele ale comunismului. Tot colindand ca un batran nebun ba prin Cotroceni, ba prin Bellu, dar mai ales in perimetrul Mantuleasa - Italiana - Pake - Armeneasca - Spatarului, unde inca timpul mental curge aproape interbelic, ma fortam cu disperare sa nu vad ororile care ne invadeaza-n cadenta de Godzila: cladirea bancara monstruos ridicata-n plina Calea Victoriei pe locul de odinioara al Hotelului "de France", perechea sa din Piata Aviatorilor, butaforia cinic-penibila care inlocuieste, vezi Doamne, atat de kitsch, intrarea in vechiul Teatru National de langa Palatul Telefoanelor, sufocanta dihanie de langa Biserica Armeneasca s.a.m.d., ca sa nu mai vorbim despre jalea-n care se scalda zona de satra hidoasa a Lipscanilor ori de puzderia de cladiroaie si viloaie topesti care otravesc aproape toate colturile patriarhale ale orasului, instaurand betoane sticloase, acoperisuri tipatoare, porti de fortareata medieval-insulitate, termopane, gipane si buldogi dementi, in locul geamlacului prietenos, al verandei racoroase, al nucului din fundul curtii, cu zorele pe gard, masuta sub umbrar si cotineata celor cateva gaini motate si-a cotarlei jucause...

TRANSFORMARE. Din epicureicul dandy alchimist de contraste, Bucurestiul a ajuns o toapa agresiva, bortilita, duhnitoare, cu poalele-n cap si apucaturi de tata de tractir. Bruma de boierie conservata in ADN - corcita cu sirul de tiitoare din tiganie, marlania provinciala acumulata si revarsata de ceausism, plus ghiolbania tranzitiei, cu ghiuluri, parai si mertane - a desfigurat irepresibil si ireversibil orasul, punand cocul pudrat cu confeti ca sa nu se vada matreata la un loc cu talpile crapate si noroioase, chile de aur in jurul gatului jegos, "buboaie" de enspe carate pe deste galbene de tutun si cu unghii lasate intru excavarea pavilionului auditiv. "Casa Poporului" - apocalipsa urbanistica a lui Ceausescu prin care s-a spulberat in neant toata esenta lumii caragialiene a Bucurestilor vazuti secole de-a randul ca "gradina deliciilor balcanice" - pare ca s-a reverberat acum in mii de ipostaze miniaturale ce puncteaza sfidator fiecare strada cu parfum de vechime, prin care vechea randuiala a caselor cu doua, trei etaje cata sa rivalizeze in mintea scalamba a sutelor de neoceausisti cu pariziana La Defense. Da, de ce nu?, o sa intrebe unii. Da, dar cu mica-enorma deosebire ca urieseniile verticalizate americaneste de acolo se afla hat departe de centrul Parisului.

PARIU PIERDUT. Oricat am dat sa ma impotrivesc crudei sintagme lipite de Andrei Plesu pe fruntea Bucurestilor - "pariu pierdut" - , a trebuit in cele din urma sa ma declar infrant. Cu limuzina la poarta si scobitoare-ntre dinti, cu garderoba de sute de mii de euro, concedii in Baleare si Tahiti, gratar de friptane pe gazon de import, dar duhnind a sudoare si usturoi, cu mobilier IKEA, iaht la Snagov, 4x4, flori aduse par avion direct din Olanda, insa analfabet, ragaind la masa peste tacamurile din argint, cu vocabular guvernat de urdori, genitalii si excremente, cu saracia puturoasa si manelista a mahalalei travestindu-i delirul de grandoare in paranghelii sardanapalice, incult, risipitor, fara personalitate, destin si orizont, Bucurestii se refuza tot mai net ca destinatie si se propune tot mai urgent ca punct de plecare. Definitiva.

Chiar daca, in timp, ma obisnuisem cu ideea Bucurestilor deveniti, din oras al placerilor, gradinilor, bisericilor si birturilor - un oras blestemat, neiubit, isteric, demonizat, desfigurat si fara identitate, inca ma amageam in singuratatea inimii ca ingerul bun al "venitorelui Romaniei" va absolvi capitala de duhurile rele ale comunismului.

Oricat am dat sa ma impotrivesc crudei sintagme lipite de Andrei Plesu pe fruntea Bucurestilor - "pariu pierdut" - , a trebuit in cele din urma sa ma declar infrant.