Tomita mai are 118 minute

Dan Mihaescu a fost cel mai iubit dintre prietenii lui Toma. Nu-s vorbe-n vant… Asa i-a lasat scris marele actor pe o folie de tigari, in cazul in care posteritatea va pune la indoiala acest lucru.

Parintele monoloagelor satirice ale lui Tomita, Dan Mihaescu, m-a primit cu lectia invatata. De cum mi-a dat binete, mi-am dat seama ca-si facuse ordine in sertarele cu amintiri, pentru a scoate de acolo doar ceea ce putea sa fie sters de praf.

"M-a sunat, odata, noaptea, sa-mi spuna ca-i e dor de paine calda, de la o brutarie dintr-un sat de pe langa Ploiesti. Am plecat cu masina, desi ii era groaza de viteza. «Ba, nu goni in halul asta!», imi zicea, cu toate ca aveam doar 40 km/h… Am ajuns in cele din urma la brutarie, iar in fata era o caruta cu niste tigani. Cum l-au vazut au exclamat: «Uite-l, ba, pe nea Tomita!». Am ramas mut. Pe aia nu-i puteai banui ca se uita la televizor sau ca se duc la teatru sau la cinema. Asta da popularitate!", a intrat regizorul direct in miezul povestii.

DIVERSIUNE. "Toma a fost interzis la televizor, cu scheciul «Trapezul», prin februarie 1977. Si mie mi-au platit-o securistii. Dar mai tarziu, prin 1980. Aveam un copil dincolo de granite si era o cruce de dus in spinare. Mi-au zis cu frumosul sa plec din Televiziunea Romana… Cam tot ce era umor se duse!". S-a inventat insa termenul de "Varietati sobre". "Adica, se filma divertisment in mari pictoriale socialiste, precum Magistrala Albastra, Canalul Dunare-Marea Neagra. Asa s-a distrus redactia de divertisment a televiziunii, care dadea niste productii de sambata de se oprea circulatia in Bucuresti. Toti romanii erau in fata televizorului."

Prin 1988, Dan Mihaescu a primit un telefon de la Tudor Vornicu, care-i aducea la cunostinta ca "astia din televiziune sterg benzile". Se facea economie si, culmea, se recupera argintul din pelicula. Se pastrau doar vizitele de lucru ale tovarasilor. "A inceput sa se stearga din Toma. Vino repede sa-l salvezi!" Vornicu era ingrozit de ideea ca Toma Caragiu va disparea din televiziune. "Mi-a facut rost de un spatiu de montaj unde sa adun cat pot din scheciurile lui. Am strans, pe o banda, 118 minute cu Toma si, ca sa nu existe riscul sa fie stearsa, am scris pe ea vizita lui Nicolae Ceausescu in nu stiu ce comuna." Era sigur ca doar asa Toma va fi salvat. "Insa a venit Revolutia, iar multi colegi stergeau benzile cu tovarasii, pentru a nu se vedea ca ei erau realizatori. Atunci am fugit la televiziune si am cautat caseta cu Toma. Toata lumea se intreba de ce tot voiam sa salvez vizita de lucru a lui Ceausescu." Ce pacat, ce minune! Din Caragiu au ramas doar 118 minute...

DE MODA VECHE. "A avut o viata personala destul de framantata. Cu sotia sa se intamplau niste chestii la vedere. Nu se putea ca el sa nu le stie, doar se facea ca nu le vede. Dar platea cu o suferinta nemaipomenita. E urat ca se intampla in lumea noastra, a actorilor, a regizorilor. Indura atatea pentru ca era de moda veche. Casatoria insemna foarte mult pentru el." S-a intristat foarte tare dupa ce a dezgropat aceasta amintire. Parca ii parea rau ca a sapat atat de adanc… "Era un simbol masculin, un munte de barbat! Numai eu stiu cate actrite voiau sa-l aiba! - incearca sa anime putin povestirea. Facea el pe cocosul, dar in fata… «obiectivului» era foarte timid… Odata, cand Mimi era plecata, m-am dus sa-i fac o vizita. Pe drum m-am intalnit cu doua manechine superbe. Le-am luat cu mine si m-am prezentat la usa lui Toma. «Hai sa facem ceva! Avem patru camere», i-am zis, gafaind. «Termina, ba!». Si-a scos caietul si a inceput sa recite poezii. Fetele incepusera sa motaie, iar eu eram disperat. Am incercat sa-i arat uneia cada cea albastra a lui Toma, cu gandul s-o pup si eu. Dar s-a bagat el peste mine, incercand sa-i explice cum functioneaza robinetul, fara sa aiba vreun gand care sa semene cu al meu… Dupa o ora fetele au fugit. «Ba, se poate? Le-ai lasat sa plece?!», m-am revoltat eu. «Dar ce voiai, sa povesteasca cum a sarit Toma pe ele?», mi-a raspuns el".

SE APROPIE, SE APROPIE… Prin ’72, Dan Mihaescu si-a luat prietenul la Capsa, unde-i placea sa-si odihneasca sufletul. "Din senin, ma trezesc ca-mi zice: «Ba, eu tin foarte mult la tine». «Du-te, ba, de-acilea. N-am nici o poza cu tine sau un autograf cu care sa ma laud», am glumit eu. Toma a scos staniolul de la pachetul de tigari (fuma Dunhill) si a inceput sa scrie: «Daca posteritatea se va intreba …». «Ce posteritate, ba? Ai de gand sa o mierlesti? Tu esti machedon, traiesti peste 100 de ani», ma tineam eu de poante. «Nu, nu, eu plec mai repede. Sa stii ca tu ai fost cel mai iubit dintre prietenii mei!»". Sceneta nu se termina aici. "In februarie 1977 am mers mai multi la el acasa sa petrecem. Eram cu Fanus, Baiesu, Mazilu etc. si m-am tinut iar de sotii. «Fiti atenti la mine, Toma se pregateste sa dea coltul». El ne-a lasat sa radem, dar la urma mi-a zis: «Se apropie, se apropie». «Ce?» «Ceea ce ti-am scris»". Pipaiam staniolul si ma gandeam ce cumsecade este posteritatea! I-a pastrat vie memoria lui Toma Caragiu.

PADUREA DE CRUCI. "Imi pare rau si acum ca am acceptat sa vad filmul cu Toma Caragiu si Alexandru Bocanet cand au fost scosi de sub daramaturi. Din Toma nu mai era decat capul plat, cu parul cret si cu ramele de la ochelari. O pata de carne amestecata cu oase si cu sange… Au fost dusi la Straulesti, in «casa» boschetarilor neidentificati… O padure de cruci fara nume. Ion Besoiu a fost cel care s-a zbatut ca sa-i inmormanteze la Bellu". S-a auzit apoi un oftat care venea tocmai din abisul sufletului.

"La un moment dat a venit la mine si mi-a zis ca vrea sa faca circ! I-am scris un material, iar Toma a fost la Circ zi de zi. S-a urcat pe picioroange, s-a suit in cupola si s-a dat uta cu trapezul, a intrat in cusca leului. Iar sotia trebuia sa fie ucenicul lui, al clovnului. Era senzational sa-l ai pe Toma in manej! El a fost cu totul altceva. Din pacate, irepetabil". Aici, Dan Mihaescu s-a oprit brusc. Terminase amintirile cu Toma Caragiu, pe care le stersese de praf pentru intalnirea noastra. Pana aici mi-a fost dat sa patrund. Nimeni nu are acces la sertarele unde sunt depozitate "documentele" secrete. Nimeni, in afara de cei doi prieteni, Dan si Toma.

INSPIRATIE DIVINA Intr-o vara, Dan Mihaescu voia sa puna sare si piper pe varietati, cu aportul celor mai buni actori. I-a convins pe Marin Moraru si pe Toma Caragiu sa filmeze "Caldura mare", de I.L. Caragiale. "I-am chemat la televiziune si am trecut doar o singura data peste material. I-am lasat sa joace cum simt ei. Ce indicatii sa le dau eu lui Moraru si lui Caragiu? Regizoarea de montaj a avut un moment de inspiratie divina si a apasat pe buton sa curga banda. Nu s-a schimbat nimic! Din pacate, aceasta capodopera s-a sters", isi aminteste regizorul artistic.