Torta vie

A cunoscut cele mai intense trairi in teatru si film si i-a uimit pe toti cu vocea sa...

O lumina palpaie induiosator pe acea panza alba pe care cei mai putin tineri si-o amintesc atat de bine, iar aplauzele efemere, precum un zbor de fluture, ne poarta in vremuri cand actorii erau venerati si iubiti. Nu exista roman care sa nu fi simtit fiori pe sira spinarii cand il auzea pe regretatul Gheorghe Cozorici recitand Scrisoarea a III-a.

S-a impus si a ramas in memoria tuturor prin interpretarea rolurilor de substanta, modeland destinele unor personaje intelepte, serioase, cu ajutorul cuvintelor. Gheorghe Cozorici a venit pe lume la Arbore, Suceava, la 16 iulie 1933, si a pasit spre infinit la 18 decembrie 1993. A absolvit IATC-ul in anul 1956, dedicandu-se teatrului si filmului. Stefan cel Mare a devenit celebru datorita lui Gheorghe Cozorici am putea spune, fara sa suparam pe nimeni. "Stefan cel Mare" (regia Mircea Dragan), "Padurea spanzuratilor" (regia Liviu Ciulei), "Gioconda fara suras" (regia Malvina Ursianu), "Moartea unui artist" (regia Horia Popescu), "Capcana mercenarilor" si "Ciuleandra" (regia Sergiu Nicolaescu) sunt doar cateva dintre rolurile sale de neuitat.

DESCRIERE. Aurel Storin il descria intr-un articol pe cel care a fost Printul poeziei, Gheorghe Cozorici: "Noi, care am devenit atat de sensibili la gesturi si la taceri, care suntem gata sa suportam aproape doua acte si jumatate pentru o replica de succes, care impietrim de emotie in fata unei pauze bine «spuse», suntem desigur prea aglomerati de preocupari majore ca sa mai putem fi atenti, ca altadata, la glasul unui actor... Este o glorie care a inceput sa apuna si doar amintirea cate unui mare actor ne mai convinge ca nu "s-a stins viata falnicei Venetii"... Gheorghe Cozorici a fost unul dintre cei putini... Cozorici avea, in primul rand, darul glasului sau unic si fiind si o fire sensibila si avand si o mare forta de actor, el isi petrecea glasul de la o stare la alta, poruncindu-i drumul de dinlauntru si mladiindu-l frumos, ca un stapan si ca un artist. El a reusit performanta - ea insasi exceptionala - de a fi fost slujit de darurile sale si de a nu le fi pierdut slujindu-le... El stia ca are un glas care imbraca sunetele cu haine de fir de aur si de matase si totusi parea ca, dintre toti ascultatorii lui, el se asculta cel mai putin... Din cauza acestui glas a fost obligat sa joace si roluri care nu erau ale lui... Pentru ca, apoi, sa se regaseasca pe scena Nationalului, intreg, nealterat, cu sufletul lui de mare actor, pe care ni-l suna la ureche ca pe o muzica rara..." I-am lasat pe altii sa vorbeasca despre Gheorghe Cozorici, pentru ca harul sau nu poate fi revelat decat de cei care l-au cunoscut.

"GHITA". Asa ii spuneau colegii si prietenii... O familiaritate plina de respect leaga cu fire nevazute toate personajele Promotiei de aur 1956 intr-un prezent continuu. O farama de viata in plus acestor talente facute sa traiasca doar cat traieste arta lor. De multe ori ne-am intrebat, spectatori fiind, cum este posibil ca un actor sa moara pe scena? Nu aveam de unde sa stim ca teatrul e o uzina unde zeul focului, Hefaistos, intretine jarul creatiei continuu. Aici cineva repeta tot timpul ceva, cineva are sedinte de machiaj, o proba de costum. Pentru cei care nu au de-a face cu arta e uluitor sa descopere ca, printre actori, cel mai teribil pacat este absenta de la spectacol. Un actor din cauza caruia cortina cade mai devreme, sau chiar se suspenda un spectacol, e privit de colegii sai cu neincredere si reprosurile raman multa vreme dupa aceea. Suferinta fizica sau morala nu este o scuza, pe scena urci si acolo ramai chiar daca ai febra de 39 de grade, piciorul fracturat, ti-a murit mama, copilul sau suferi un infarct. In timp ce in ziua de azi unii se pensioneaza "pe motive de boala", o lege nescrisa a teatrului pedepseste orice abandon nemotivat de altceva decat de moarte. N-a fost cazul lui Gheorghe Cozorici, care a umplut scena cu talentul, harul si vocea sa... A fost un partener de nadejde pentru colegii sai si toti cei care l-au iubit spun acum povesti despre el si vocea sa unica. Moartea s-a straduit sa-i adune pe toti cei din Promotia de Aur 1956 langa ea, poate ca este mare amatoare de teatru si a vrut sa-i aiba numai pentru ea... Egoista! Ce nu stie ea e ca acestia nu au mai ajuns la batranete, nu au devenit neputinciosi, au murit asa cum si-ar fi dorit, cu o felie mare de film sau teatru in mana, muscand cu pofta din ea...

"Avea un glas sigur, nesovaitor, parca tras cu linie netremurata si care lovea obstacolul auzului nostru intr-o aterizare directa, fara recul. O vibratie scurta, patrunzatoare, o muzica grava, un sunet de instrument sever. Cred ca rostindu-si replicile undeva, intr-o padure adevarata, ar fi preschimbat usor copacii in orga, cerul in clopot si frunzele in miscatoare flacari verzi" - Aurel Storin despre Gheorghe Cozorici