x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Trenul vietii

Trenul vietii

de Dana Cobuz    |    13 Mar 2006   •   00:00
Trenul vietii
FETELE RELE
Vizita la Zoia Alecu acasa a fost un mic voiaj in lumea muzicii. Raspunsuri amestecate cu vocalize - live - si cu piese Sfinx Experience - de pe CD.

A inceput sa cante in 1973. Folk. Pe care l-a leganat pe corzile chitarei aproape 12 ani. Dupa un an-tampon intre folk si ceea ce urma sa vina, in care a cantat in Bar International din Sinaia, unde intrarea era pe valuta, iar programul era unul de top, a urmat Telefonul. "Crina Mardare ma suna din Danemarca. Era in august 1986. Ramasese fara colega ei, Elena Perianu, alaturi de care forma duetul Stereo. Elena plecase cu un contract in Groenlanda, desi nu ii expirase cel din Danemarca. Crina mi-a explicat pe scurt situatia si mi-a spus ca are nevoie de mine acolo. Mi-a mai zis ca peste doua saptamani vine in tara si discutam mai multe atunci."

MACAZUL. Zoia s-a codit sa accepte invitatia. Ba ca scartaie cu engleza, ba ca nu poate sa cante cu trupa, ba ca nu stie nimic din repertoriul care trebuia interpretat acolo... Crina i-a promis ca o va sprijini, doar sa-i dea acordul ei. Ceea ce Zoia a si facut.

In aceeasi perioada, Zoia Alecu avea contract cu Circul de Stat. Facuse muzica pentru un spectacol cu care Circul avea sa sustina un turneu de sase luni in mai multe state arabe. "Compusesem toata muzica, vreo 12 piese cu texte cu tot, mai aveam de imprimat putin. Prin contract insa ar fi trebuit sa si apar in spectacol, la inceputul si la finalul fiecarei reprezentatii, si sa fac play-back coborand din cupola. Intre timp, a venit propunerea Crinei, care-mi cam schimba destinatia", isi aminteste Zoia. S-a dus la Iosefini senior, i-a spus ce si cum, dar directorul Circului a invocat contractul deja semnat. Solista avea insa o strategie imbatabila. "Domnule Iosefini, e trenul vietii mele. Va fac o propunere mai mult decat avantajoasa. Nu am nevoie de nici un ban pentru muzica. Termin de imprimat si sunt sigura ca spectacolul va avea succes si fara prezenta mea." Iosefini a fost de acord si a rupt contractul.

Zoia si Crina, cand Stereo, cand Sfinx

O ALTA MESERIE. In asteptarea Crinei, si-a cumparat un walkman. Si a inceput "travaliul": "Nu pot sa-l numesc altfel. Pop-rock-ul era o meserie noua. Nu semana cu ce stiam eu din folk". Crina i-a adus casete cu repertoriul de Danemarca. "Erau doar 60 de piese. Nu se punea problema sa fiu solista la toate, dar trebuia sa le stiu. Mi-a fost foarte greu sa ma omogenizez cu Crina. A urmat o luna in care n-am dormit mai mult de doua ore pe noapte." La 15 septembrie si-a dus baietelul la scoala, in clasa intai, iar doua zile mai tarziu pleca spre Danemarca. Pe drumul prin Europa, nu s-a putut bucura de plecarea din Romania de grija a ceea ce avea sa o astepte la destinatie. Si n-a fost usor: dupa ce termina programul, se intorcea la hotel sa repete: "Adormeam cu castile pe urechi si cu gura deschisa". Experienta cantatului in tarile nordice, cu Sfinx Experience (nascuta in ’90, dupa plecarea din trupa a lui Bibi Ionescu) si Stereo, a continuat vreme de zece ani. Pana prin ’96, cand au hotarat ca, daca nu vin in tara, romanii ii vor uita de tot.

"Ca sa-mi egalizeze vocea, Misu Cernea imi baga compresie pe voce. Atat de tare, incat urlam, pentru ca nu ma auzeam in boxe. Raguseam in fiecare seara si a doua zi o luam de la capat. Ca sa canti rock trebuie sa ai sange in instalatie" - Zoia Alecu, Sfinx Experience

VENUS, CINCI FETE CU LIPICI

Formatia Venus a fost una din primele trupe exclusiv feminine din Romania si, probabil, si din lume. In fapt, un cvintet feminin care canta un fel de rock la limita muzicii usoare, pe care fetele il numeau chiar... pop, Venus erau niste domnisoare frumusele, cu un nivel de cunostinte muzicale peste medie. Dar sfaturile proaste si orgoliul feminin aveau sa sparga grupul, Venus fiind prima trupa de la noi care a deschis... "moda dubletilor": Venus N (de la Nicoleta) si Venus L (de la Liane). Separate, n-au mai avut nici un sarm...

CATENA: UNITE CA-NTR-UN LANT DE CARBON

Un grup de fete care canta rock cu greu trece neobservat. Mai ales o trupa care chiuleste la greu de la scoala pentru a invata acorduri: "Repetam anul si mi-a fost rusine sa-i spun Ancai… Cand a aflat, (...) hotaraste sa-si numeasca trupa gata facuta «Catena» (in limba latina insemnand lant), cuvant gasit intr-un manual de chimie la capitolul «Catene de carbon». Explicatia? Sa fim unite ca-ntr-un lant de carbon…", rememoreaza Lidia Creanga. Primul concert din viata lor a fost la... gunoieri, adica la Intreprinderea de Salubritate. "Celor de la ICSIM le-a placut ce faceam si ne propusesera sa cantam la aceasta intreprindere pentru nu stiu ce aniversare a lor. Noi am primit cu bucurie propunerea, mai ales ca «Salubritatea» inchiriase sala Teatrului «Constantin Tanase» pentru acest eveniment. Formula in care cantam era: Anca Vijan, Adriana Iliescu, Mariana Alexandru, Lidia Creanga." Beneficiind de simpatia organizatorilor de spectacole, dar si a spectatorilor, Catena avea sa devina destul de repede una dintre primele zece trupe ale anilor ’70.

ROCKUL ROMANESC E DOMESTICIT

Zoia Alecu crede ca rockul, in Romania, este unul "domesticit". "E bland, poate fi fredonat. Asa era si inainte, dar parca dupa ’95 s-a domesticit si mai mult." Vocea feminina de la Sfinx Experience o admira foarte mult pe Laura Stoica, una dintre putinele femei care au curaj sa mai cante rock astazi. "Trebuie sa ai o fire agitata, sa-ti placa sa alergi pe scena, de colo-colo, sa-ti ia foc sangele in tine cand esti pe scena. Ai nevoie de o anumita stare, dar si de anumite daruri de la natura", spune Zoia.
×
Subiecte în articol: zoia editie de colectie