Ultima permisie, catre Ceruri

La Revolutie au murit 181 de soldati in termen. In ei au tras, din prostia sau spaima superiorilor, alti soldati in termen...

Marian Grigoras era militar in termen la UM 01831 Cernica - Bucuresti. In noaptea de 22 spre 23 decembrie a fost injunghiat in gat, in timp ce apara Ministerul Apararii Nationale. Plecase in misiunea aceasta voluntar. Tatal sau isi aminteste acele zile... "Marian venise in permisie acasa, la Galati, la 17 decembrie. A doua zi s-a intors la unitate. In acea zi a inceput o scrisoare catre ai sai, pe care nu a apucat sa o termine: se daduse alarma! La 29-30 decembrie ramasese ca Florin sa ne dea telefon acasa. Daca am vazut ca nu primim telefon, la data de 1 ianuarie, hotarat, ii spun nevestei: te duci la baiet! Si sotia a luat fata si a plecat la Bucuresti. Seara, mi-a dat telefon: pregateste-te, l-am gasit. Si care-i treaba?, intreb. L-am gasit la morga, zice. E mort, il aduc acasa."

ULTIMUL ZAMBET. Stoiciuc Marcel, de 21 de ani, era militar in termen in Bucuresti. Cum a inceput sa se traga in Capitala, parintii au plecat in cautarea copilului. L-au asteptat in garnizoana toata noaptea, dar Marcel nu a ajuns. A doua zi, la unitatea militara li s-a spus ca baiatul traieste. Mama a plecat linistita acasa. Acolo unde o astepta o telegrama care o anunta de moartea copilului. S-a intors in Bucuresti, a asteptat o zi sa-i fie identificat copilul la Spitalul Berceni, intre zecile de cadavre cu capetele acoperite de caschete de metal. Apoi l-a vazut "intr-un sicriu mare, parca zambea", dupa care baiatul ei, sufletul ei, a fost transportat la Vlasinesti intr-un vagon de marfa.

"AI GRIJA DE TINE". In august ’89, Gheorghe Heleteanu, din Iasi, a plecat in armata impreuna cu fratele lui, Costel. La UM 01829 din Baneasa. La 16 decembrie au venit amandoi in permisie. Nu au stat nici doua zile acasa, fiind chemati de urgenta la unitate. La 22 decembrie, soldatii au fost dusi la Comitetul Central, dupa care s-au intors la unitate. Cand au intrat in padure la Baneasa, a inceput sa se traga. A doua zi, la ora 19:00, unitatea a fost atacata din toate partile. Timp de doua ore s-a tras continuu. La ora 3:00 au inceput din nou schimburile de focuri. In dreapta lui Costel era fratele sau. Nu dupa mult timp, Gheorghe este impuscat in inima si moare in bratele fratelui sau. Inainte sa inchida ochii pentru totdeauna, i-a mai spus fratelui sau: "Sa ai grija de tine!".

DESTINE INGEMANATE. Szabo Antal implinise 20 de ani si era soldat in termen la UM 01763 Braila. Fusese incorporat in aceeasi unitate militara cu un alt baiat din Satu-Mare, Sofavli Gyorgy. Scrisorile de acasa le veneau si ele impreuna, de departe... Au murit amandoi in aceeasi zi: 27 decembrie 1989. S-au oferit voluntari in misiunea de luare cu asalt a unui bloc din care se auzeau impuscaturi. Antal fusese impuscat in cap si in abdomen de alti soldati in termen, care au tras in el fara sa-l vada. Caci fiecare militar, de o parte si de alta a baricadei strazii, vana "teroristi". Victima a aceluiasi absurd razboi a fost si Gyorgy, impuscat tot in cap...

DRUMUL SPRE CIMITIR. "E foarte greu... Una e cand baga copiii parintii in mormant si alta e cand iti iei tu, ca parinte, adio de la copilul tau", spune tatal eroului Berbecel Florea, din Valcea. Tanarul, de 20 de ani, era militar in termen la Bucuresti, in Garda de onoare a dictatorului. Parintii nu stiu cum a murit, au primit o telegrama la o saptamana dupa ce s-a stins din viata, prin care erau anuntati ca fiul lor nu mai e. "De cand a venit postasul cu telegrama, n-am mai fost sanatosi, nici eu, nici sotia. In zilele alea n-am pus geana pe geana si sare in gura. Fumam sase pachete de tigari pe zi. Acum ne ducem la cimitir. Este tot ce ne-a ramas", spune parintele indurerat.

OTOPENI - VIA MOARTE. La 21 decembrie, Florian Iulian, militar in termen la o unitate din Targoviste, a vorbit ultima data la telefon cu tatal sau. Ii spunea atunci parintelui sau ca va pleca spre Otopeni sa transporte niste armament. Voluntarilor li se promitea in schimbul acestui transport doua zile libere de revelion.

Tatal l-a sfatuit sa nu paraseasca unitatea. La 23 decembrie, la pranz, Florian era in masina care urma sa ajunga la Otopeni, printre randurile soldatilor voluntari. In dreptul Autogarii de Marfuri, venind de pe Soseaua Ploiesti-Bucuresti, s-a deschis focul asupra lor. Florian a fost ucis. A doua zi, tatal sau a gasit in cutia postala o telegrama: "Va anuntam ca fiul dumneavoastra a cazut la datorie...".

ULTIMUL APEL.Vasile Constantinoiu terminase liceul in vara lui ’89, cu gand sa devina profesor de sport. Dar hotarase sa faca mai intai armata si abia apoi sa dea la facultate.

La 22 decembrie era la Palatul Telefoanelor din Bucuresti, cu unitatea sa, pentru apararea obiectivului. Seara, pe la ora 20:00, s-a rupt de pe baricade si a sunat acasa. Voia sa stie ce fac ai lui. Mama lui era ingrijorata, dar el a linistit-o. Apoi, la miezul noptii a sunat din nou. A tinut sa vorbeasca, pe rand, cu mama, cu tata, cu sora lui. Voia sa auda glasul fiecaruia. I-a incurajat iar pe ai sai, parca presimtea o nenorocire: "Sa aveti grija de voi, indiferent de ce se intampla". A fost ultimul telefon. In noaptea aceea, in jurul orei 3:00, a fost impuscat in plaman.

TINERETE FURATA. Werner Almen abia terminase Liceul Brukenthal, la clasa de matematica-fizica, si reusise la Facultatea de Chimie-Fizica a Universitatii din Cluj. Era un baiat inalt, bine-facut, bun jucator de handbal si tenis. Fusese incorporat in urma cu trei luni si se afla la o unitate militara din Arad. La 22 decembrie a primit misiunea, alaturi de colegii sai, de a apara podul de peste Mures, care leaga orasul de zona unde se afla cazarma. Pe pod a aparut o basculanta cu oameni imbracati in uniforme de garzi patriotice. Soldatii i-au somat sa opreasca, iar cei din basculanta au deschis focul. Werner a fost impuscat in frunte, cel mai probabil cu o arma cu luneta.

Briciu Leontin Achim era soldat in termen la Bucuresti. A murit in noaptea de 22 spre 23 decembrie in piata din fata fostului Comitet Central al PCR din Bucuresti.

In Raportul Parchetului Militar se afirma ca tanarul a fost ucis prin impuscare in cap cu un glont tras dintr-un TAB. Mama eroului considera ca Ministerul Apararii Nationale se face vinovat de moartea fiului sau si cere, printr-un proces, despagubiri banesti. "Subsemnata Briciu Eugenia, mama eroului Briciu Achim, decedat in 24 decembrie 1989, declar ca sunt in proces cu M.A.P.N. Bucuresti. Acest proces a inceput la data de 05.11.2001, avand in vedere ca suntem in data de 06.12.2004, si nici acum nu am primit castig de cauza, mentionand ca nu am prezentat autorul faptei"...

"Romania din Ceruri", Jurnalul National - decembrie 2004

NU STIAU NICI SA TRAGA Incorporarea a fost facuta, ca de obicei, in toamna lui ’89. In afara noilor recruti, in decembrie ’89 erau sub arme si "veteranii" care asteptau eliberarea de la inceputul anului ’90. Pentru multi dintre ei, liberarea a fost cu o luna mai devreme si i-a trimis direct la Dumnezeu. La Timisoara, Bucuresti, Cluj, Sibiu, Brasov, Constanta, au murit soldati. Copii adunati de prin toata tara. Militari care abia daca pusesera mana pe o arma. Soldati care nu facusera decat cateva ore de instructie sau a caror arma era furieratul sau GAZ-ul au fost trimisi in linia-ntai. ORDINELE SUPERIORILOR Pentru "asigurarea ordinii publice" la Cluj, armata a mobilizat doua unitati militare - UM 01215 Floresti si UM 01278 Someseni - , care isi pregatisera dispozitivele de lupta in oras. Se da indicativul "Radu cel Frumos", alarma partiala de lupta, si se pune la cale riposta armata. La raportul din dimineata de 21 decembrie, "maiorul Burtea Valeriu ne-a precizat ca vom trage in tinte vii, ca nu vom avea in fata tinte de carton", a declarat in 1990 maiorul Laurentiu Cocan. "Trageti in ei, ca nu sunt oameni", a ordonat atunci Valeriu Burtea. "CAZUT LA DATORIE IN LUPTA PENTRU LIBERTATE" In dimineata Craciunului din 1989, o telegrama anunta familia Cotfas ca fiul lor Marinel a cazut la datorie, luptand pentru libertate, la unitatea militara din Hunedoara, unde era soldat in termen. Urma sa se libereze in ianuarie, dar soarta i-a fost potrivnica. Parintii n-au aflat nici pana in ziua de astazi cum s-a stins din viata copilul lor. La aflarea vestii, mama a fugit racnind de durere, cu lacrimile siroindu-i pe obraz, pana la biserica, sa-i bata clopotele copilului pierdut. A mers singura, caci sotul ei, bolnav de inima, ramasese incremenit de durere in pragul casei, cu telegrama in mana. Moartea baiatului i-a clatinat si pe colegii lui de arme. Un ofiter din Orastie, Vasile Hosu, i-a scris mamei eroului, dupa moartea acestuia, in fiecare luna, timp de un an, asa cum ar fi facut si Marinel. Ultima scrisoare trimisa de Marinel acasa e datata 14 noiembrie 1989. Are si o poezie pentru cea care i-a dat viata. "El n-a scris niciodata, nu stiu de unde a avut talentul. Am crezut ca a copiat-o dintr-o carte, dar profesoara de romana din sat spune ca nu", povesteste cu uimire mama.