Un spectacol cu... cantec

TREI, DOAMNE. Intrasem in spectacol destul de tarziu in locul bunului meu prieten, dar niciodata coleg de teatru - asta-i viata - , Radu Ion. Trecuse de mult perioada lecturilor si incepusera de ceva vreme repetitiile la scena.

Toti se cunosteau deja, toti lucrau bine impreuna. Eu, nou in teatru, nou in echipa. Am luat trenul din mers fara sa ma gandesc de doua ori, iar acum simt ca nu-mi pot tine echilibrul. Si mi-e teama c-am sa cad! Incerc sa fac fata cerintelor cat pot de bine. Dar cat pot eu de bine nu-i destul.

Dezastru total! Regizoarea tipa la mine din sala, Dragos ar sta si-n cap ca s-o-mpace, masinistii rateaza manevrele, actorii nu mai au cui sa dea replica...

Trei oameni, doar trei, se mai distreaza in mijlocul calamitatii.

Afundati in fotoliile din primul rand, Traian, Liviu si Lapi se bucura de spectacolul repetitiilor. Si-mi iau apararea. Tarziu am aflat ca datorita lor am scapat nezburat. Sau asa umbla vorba.

PRIETENI. Memoria e un lucru ciudat. Peste ani, tinde sa opreasca pentru sine doar lucrurile placute.

Poate lucrurile s-au petrecut chiar asa sau astfel imi place mie sa-mi amintesc c-au fost.

Dar imi aduc bine aminte de trei prieteni de-atunci. De Lapi, care m-a ajutat sa-mi acordez primul set de tobe si mi-a daruit un cinel. De Traian, care, chiar daca nu lucra in teatru, nu era nevoie sa-l anunt cu o zi inainte ca avem spectacol.

De Liviu, pe care n-a trebuit niciodata sa-l intreb daca totul e in regula, pentru ca intotdeauna puteam sa fiu sigur ca e asa. De ei toti, oamenii in verde, pe care, dupa ce i-am sunat acum cateva zile, as fi putut foarte bine sa iau tramvaiul doua statii, sa cobor la statuia lui Vasile Lascar, cum faceam candva, sa ma duc la aceeasi repetitie cu "Regele si Cadavrul" de la Teatrul National. Pentru ca anii astia parca nici n-au trecut.

ORCHESTRA PRIETENIEI

"Fiind aproape tot timpul in scena, legatura mea cu ei depasea intotdeauna, in planul acela subtil al comunicarii, legatura care oricum era prezenta sub imperiul textului dramatic. Traian, Liviu si Lapi erau orchestra personajului meu, a Regelui. Dadeam de multe ori semnalul de intrare pentru muzica. Dar comunicarea noastra devenise atat de puternica, ne «simteam» atat de bine, incat semnele devenisera aproape inutile. Am devenit, si-am ramas si acum, prieteni. Orchestra regelui a devenit orchestra prieteniei", povesteste actorul Dragos Stemate.

Personajele lui Heinrich Zimmer in dramatizarea lui Vlad Zografi, aduse in scena de regizoarea Andreea Vulpe	Marius Galea, Dragos Stemate si Tatiana Constantin. Din sala, Vama Veche canta tema muzicala a spectacolului "Regele si Cadavrul", de Vlad Zografi

OCHI DE REGIZOR. MARTURISIRI CU FATA CATRE SCENA

"Colaborarea pe care am avut-o cu baietii de la Vama Veche la spectacolul «Regele si Cadavrul», de Vlad Zofrafi, a fost una dintre cele mai placute experiente teatrale de care imi pot aminti. Profesionalism fara incrancenarea pe care o observi atat de des pe scena. Toti trei au inteles imediat care era rolul lor in spectacol, ce se cerea de la ei si au fost la inaltime in orice moment, fie la repetitii, fie la spectacole, cu corectitudine, precizie, spirit de raspundere, dar si cu relaxare, caldura si prietenie", mi-a declarat regizoarea Andreea Vulpe (foto).

TINERETEA DIN TEATRU

"Prezenta baietilor de la Vama Veche in spectacolul nostru a fost o experienta unica. N-as putea avea decat cuvinte de lauda in ceea ce-i priveste. Pentru mine a fost in primul rand o enorma placere sa-i descopar si in postura de oameni de teatru, pentru ca cea de muzicieni imi era deja familiara. Au adus cu ei un enorm aport de tinerete, de prospetime in teatru, mereu relaxati, mereu pusi pe sotii, dar mereu profesionisti in tot ceea ce faceau. Plastic vorbind, pentru noi erau ca o vitamina efervescenta", isi aminteste actrita Tatiana Constantin.