Uniformele dictatorilor

Dictatorii secolului trecut si-au adecvat vestimentatia propagandei lor. Tinuta preferata a dictatorilor din secolul al XX-lea a fost uniforma militara. Prin aceasta, liderii manifestau dispretul fata de obiceiurile burgheze si fata de politicienii democrati, adepti ai sacourilor elegante si ai stofelor de calitate.

Dictatorii secolului trecut si-au adecvat vestimentatia propagandei lor. Tinuta preferata a dictatorilor din secolul al XX-lea a fost uniforma militara. Prin aceasta, liderii manifestau dispretul fata de obiceiurile burgheze si fata de politicienii democrati, adepti ai sacourilor elegante si ai stofelor de calitate. Uneori, pe piepturile lor zornaiau decoratii si insigne.

Recuzita lui Mussolini. Se spune ca italienii sunt asii modei. Pentru Benito Mussolini vestimentatia a reprezentat insa o continua durere de cap. Din cauza dorintei sale de a-si afirma conditia de "om din popor", Mussolini evita costumele prea elegante. Intrat pe scena politicii italiene, a recurs la sacouri albastre si maronii, la palarii nu foarte sofisticate si la un guler dintr-un material rigid. Caricaturile aparute in presa franceza l-au determinat sa renunte la gulerul cu pricina in 1933. Pentru a i se explica diferentele dintre frac si smoking ori dintre cravata si papion, Mussolini avea pe langa el un sfatuitor de nadejde - Mario Pansa. Treptat, gusturile vestimentare ale dictatorului s-au indreptat spre prima "dragoste" - tinuta militara - bine garnisita cu decoratiile pe care le primise in primul razboi mondial. Doar in situatii exceptionale mai apela la costume ori la redingota.

In schimb, se prezenta in uniforma de general de Militie, purtand pe cap fesul cu acvila. Alteori purta pe cap o casca de otel. Atasamentul pentru uniforma nu a mai dat atatea batai de cap in legatura cu moda. Datorita darului pe care il avea de a gesticula in fata multimilor si a garderobei pe care o detinea, Benito Mussolini, dictatorul italian, a fost comparat in epoca cu actorul de la Hollywood, Rudolph Valentino.

Hitler. Arhitectul personal al lui Adolf Hitler - Albert Speer - si-a amintit de primele aparitii ale acestuia in fruntea miscarii naziste. Era imbracat "in camasa cazona cu diagonale, cu crucea incarligata pe banderola de la mana si cu o mesa rebela pe frunte". De altfel liderul german detinea mai multe asemenea uniforme pe care le schimba in functie de evenimentul la care participa. Astfel, la congresele miscarii naziste organizate la Nürnberg si la diversele conferinte de partid venea cu pantaloni bufanti, cu cizme inalte si camasa bruna. O alta imagine consacrata este aceea de cancelar, asemanatoare celei de lider de partid, dar cu o cascheta pe cap. La instalarea in functia de cancelar (1933) mai purta si costume elegante, la care a renuntat repede pe masura ce urca spre locul de cel mai puternic om din stat. Din momentul izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial a adoptat o tinuta militara, "pe care promisese in fata Reichstag-ului sa n-o lepede decat la sfarsitul razboiului, asemanandu-se, in privinta aceasta, cu Isabela de Castilia, care jurase sa nu-si dezbrace camasa decat atunci cand tara ei se va fi eliberat de mauri", dupa cum remarca Speer. Traiul in buncarul din Berlin a facut ca in ultimele luni de razboi sa fie tot mai neingrijit, iar hainele sale mai ponosite si murdare.

Turbanele si politica. O imagine teribila a bantuit deceniul 1979-1989, caci Ayatollah-ul Khomeini - cu chipul intransigent, amintind de profetul Mahomed - , a fost unul dintre cei mai mari adversari ai Statelor Unite si democratiilor occidentale. La cererea lui Khomeini turbanele negre ale clericilor musulmani, barbile lungi si mantiile (qabaa) au inceput sa domine scena politica a Iranului. O lege din 1979 a stabilit obligatia femeilor de a purta in public voalul sau esarfa (Hejab). In zilele noastre, portrete gigantice ale lui Khomeini acopera cladiri intregi din orasele persane.

Militarii, la putere. La moda in sudul Americii nu sunt doar fotbalul si telenovelele, ci si generalii ajunsi la putere - Anastasio Somoza (Nicaragua), Manuel Noriega (Panama), Alfredo Stroessner (Paraguay). Din pleiada acestor dictatori mai mult sau mai putin longevivi, cativa s-au remarcat in mod deosebit.

In Chile, Augusto Pinochet a fost hulit si adulat in egala masura de locuitorii tarii, in timp ce in Argentina presedintele Peron a beneficiat de sprijinul popularei sale sotii, cantareata Evita.

Gafa la curtea regelui

Numirea in functia de prim-ministru in anul 1922 l-a luat pe nepregatite pe Mussolini. Alaturi de alti lideri ai miscarii fasciste s-a prezentat la curtea regelui Victor Emanuel al III-lea pentru a primi investitura oficiala. Spre indignarea intregii asistente, era imbracat cu camasa fascista neagra pe sub palton, cu melon si cu ghete albe. Realizand gafa de proportii, s-a scuzat, cu un aer martial: "Imi pare rau pentru infatisare, dar vin de pe campul de lupta!", - referindu-se la rafuielile politice cu comunistii. Dupa-amiaza a incercat totusi sa schimbe impresia defavorabila pe care o lasase. Eticheta riguroasa din palatele regale impunea mai multa atentie! A apelat la insotitorii sai, imprumutand de la fiecare cate ceva: de la Finzi pantalonii - prea lungi si stramti, de la Sardi - haina cu manecile ce ii veneau prea scurte, iar de la Cesare Rossi - mansetele!