x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Valul efemer

de Daniela Cârlea Şontică    |    10 Oct 2005   •   00:00
Valul efemer
NOUA GENERATIE
Tinerii scriitori romani, autori ai unor volume de proza sau de versuri care abunda in teme si limbaj mai mult decat erotic, plini de premii si epitete onorante, sunt pentru criticul Lucian Chisu doar reprezentantii unei mode literare trecatoare.

Istoricul si criticul literar Lucian Chisu considera ca la noi traditia ortodoxa, modelatoare de mentalitati secole de-a randul, a constituit o frana serioasa in ceea ce priveste dezvoltarea unei literaturi cu tematica si mai ales cu limbaj erotic/coroziv. "La noi - spune Lucian Chisu - erotismul literar a fost mai degraba dezavuat, ajungandu-se pana la cenzura si procese. Printre cei dintai acuzati de pornografie s-a numarat B.P. Hasdeu pentru Duduca Mamuca. Nu au scapat vigilentei de acest tip Tudor Arghezi, pe care nimeni altul decat Nicolae Iorga il considera «cel mai nerusinat dintre toti pornografii romani». Nu starui asupra erorii marelui Iorga, desi ar fi cazul, continuand incriminarile cu Ion Minulescu, G.M. Zamfirescu, Mircea Eliade, Felix Aderca si Geo Bogza. Acestor foarte cunoscuti scriitori li se pot adauga , aproape in corpore, avangardistii, de la I. Vinea, Luca Gherasim, Virgil Teodorescu, D. Trost, Paun si pana la Gellu Naum. Mentalitatile au evoluat o data cu societatea, ceea ce face ca erotismul din nuvela scrisa de Hasdeu sa devina, in conformitate cu morala contemporana, o chestiune cu totul si cu totul superflua."

DIFERENTE ENORME. Despre literatura scrisa recent in limba romana de faimoasa Generatie Bagau, cum a numit-o Dan C. Mihailescu, Lucian Chisu si-a exprimat o parere nu tocmai pe placul simpatizantilor acestei generatii. Iata aprecierile criticului: "De la Rogulski, personajul din romanul «Don Juan», al lui Nicolae Breban, si pana la eroii grobieni care paraziteaza unele dintre cartile nou-aparute, diferenta este de la cer la pamant. Rezultatele sunt vizibile: succesul de casa al eseului «De ce iubim femeile», scris de Mircea Cartarescu, se confrunta, chiar si la premii, cu scrierile tinerilor si mai putin cunoscutilor Ioana Baietica, Doina Ioanid, Alexandru Vakulovsky, Ioana Bradea, Kiki Vasilescu, Claudia Golea, Adrian Schiop, Cecilia Stefanescu, Liviu Bleoarca, Adriana Barbat, Marius Theodor Berna, care scriu in intampinarea curentului. Desi a starnit entuziasmul prefatator al unor spirite subtiri sau atribuirea de premii literare foarte onorante, talentul unora dintre cei amintiti e pus in umbra caracterul pornografic al opurilor ce ar trebui vandute in sex-shop-uri. Faptul ca acestia reprezinta in peisajul litearar autohton «noul val» e totusi, efemer. Ei sunt, in realitate, ilustrativi prin tendinta la moda, universul literaturii scrise de tineri fiind cu mult mai mare. De aceea, nu e bine sa ne lasam condusi de aparente. Nu prea stim ce se petrece in randul miilor de autori nebagati in seama de mass-media. In loc sa divaghez privitor la ce se intampla cu ei, ma marginesc sa atrag atentia ca in preajma anilor ’70 din secolul trecut pe toate canalele de informatii erau prezentate zilnic stiri din domeniul cuceririi spatiului cosmic. Se instituise o adevarata moda, care a fost, ca orice moda, trecatoare. Insa faptul ca nu se mai vorbeste cu aceeasi fervoare despre astronautica nu a insemnat nicidecum ca in acel domeniu nu s-au facut progrese uriase."

EMBLEMATICE PENTRU TEMA EROTICA

Dupa opinia lui Lucian Chisu, romanul "Thalassa" al lui Macedonski este cel mai incarcat de erotism din literatura noastra. De asemenea, catalogheaza scrierile "Craii de Curtea Veche", scris de Mateiu Caragiale, ca si unele dintre romanele lui Liviu Rebreanu si Gib Mihaescu drept notabile pentru tematica erotica, precum si "Don Juan" si alte carti semnate de Nicolae Breban, care contin personaje extrem de interesante, emblematice pentru tema in discutie. "Printre cele mai realizate artistic creatii de gen se afla si poeziile lui Emil Brumaru."

MODA, DORINTA DE AFIRMARE RAPIDA, POLITICA EDITORIALA

"Erotismul a intrat in sfera de preocuparii a multor edituri pentru ca este vandabil. Precum ciupercile dupa ploaie, au aparut colectii intitulate generic Erotism. In acest caz, e vorba, mai degraba, de o recuperare facuta dupa principii teoretice. Studii, sau mai bine zis eseuri, scrise in ultimele decenii ale secolulului al XX-lea, cum sunt Istoria erotismului de Georges Batille si Noua dezordine amoroasa de Pascal Bruckner si Alain Finkielkraut au fost traduse si publicate si la noi. De asemenea, autori ca marchizul de Sade, Anaïs Nin, Nabokov, cu un cuvant «clasicizati», au intrat in atentia editurilor din tara noastra. Actualitatea lor, in ceea ce priveste fenomenul erotismului literar contemporan, este discutabila (...). Astazi se vorbeste intens despre sport, sexualitate si automobile, triada servita exemplar de toate mediile de informare, ca si de varful de lance al noilor tendinte din economia de piata, publicitatea. Este firesc ca erotismul sa devina o moda, iar interesul fata de literatura tipologizata astfel sa creasca exponential in dauna celorlalte «maniere» literare", afirma Lucian Chisu, ca raspuns la intrebarea daca exista o moda care promoveaza un gen de scris bazat pe succesul usor la public datorat temei erotice.

PENTRU SOCIETATEA DE CONSUM

Tot despre literatura tinerilor scriitorii: "Un alt aspect se refera la autorii tineri si anume la cei orientati... literar catre cerintele pietei si ale societatii de consum, devenita rapid una a spectacolului si publicitatii. Nu publicul fidelizat vechilor forme de literatura il am in vedere, ci pe noile generatii de cititori, dirijate abil spre consumul de acest tip. Cum spuneam, intre erotism si pornografie, ca intre sublim si ridicol, nu e decat un sigur pas. Din zona acestui ingust teritoriu suntem realmente bombardati mediatic". Lucian Chisu considera ca in literatura, ca in orice alt domeniu, nu tot ce este foarte mediatizat este si valoros.
×
Subiecte în articol: luci chisu editie de colectie