Vanatoarea de vrajitoare

In Transilvania secolelor XVI-XVIII au existat numeroase cazuri de judecare si condamnare a vrajitoarelor. Fenomenul de la noi nu a avut insa temeiuri relegioase ca in Occident.

La sfarsitul perioadei medievale si inceputul epocii moderne se inregistreaza in Occident unul dintre cele mai acute valuri de cruzime. Pedepsele pentru vrajitorie au fost in multe cazuri capitale: arderea pe rug, in cele mai multe cazuri, dar si spanzurarea sau decapitarea. Putina lume stie insa ca si in Transilvania, ca un ecou tarziu al Inchizitiei, desi fara legatura cu aceasta, au avut loc arderi pe rug. Fara legatura cu Inchizitia, deoarece aici n-a fost vorba niciodata de erezie, adica nu pentru erezie erau acuzati oamenii. Motivele erau diverse: vatamarea cuiva prin farmece, inrobirea erotica prin aceleasi metode sau pur si simplu parerea ca o persoana ar avea legaturi cu Necuratul. Toate aceste acuze inflamau mintile juzilor de atunci. Pentru ca aici instanta care hotara pedeapsa - uneori mai indulgenta, alteori capitala - era una laica.

In Transilvania, s-au inregistrat procese ale vrajitoarelor in toate orasele, scaunele si targurile mai importante. Institutionalizarea acestor procese s-a facut sub domnia principelui Mihai Apafi (1661-1691). Despre grozavia acestor procese a scris si cercetatorul Martin Schmeitzel, profesor la Halle, originar din aceste locuri: "In aceasta vreme s-au reaprins rugurile in Transilvania si cu multa jale au mistuit, de multe ori, oameni nevinovati". Au cercetat fenomenul si romani ca George Manzat sau Gheorghe Bratescu, dar majoritatea bibliografiei este in limba maghiara, dupa cum sunt si documentele in care s-a consemntat.

In fata Turnului Croitorilor din Cluj erau expuse ramasitele celor arsi pe rug, pentru ca altii sa ia aminte la greselile lor

LA NOI. "Primele procese de vrajitoare in Transilvania sunt cunoscute in secolul al XVI-lea, cand avem 25 de astfel de cazuri, in majoritate petrecute in orasul Cluj. Astfel, la 1 mai 1584, tribunalul din Cluj o condamna pe Ecaterina Szabo, invinuita de vrajitorie «sa fie mai intai torturata si mai apoi decapitata»". In acelasi an, la 15 iunie, tot la Cluj, este condamnat Ioan Sos la ardere pe rug", spune Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal din Dej.

Profesorul Albinetz face o trecere in revista a cazurilor de acuzare si pedepsire a vrajitoriei in Dejul acelor vremuri: "La 30 mai 1698 Judita Nemes este acuzata de vrajitorie si viata destrabalata, dar nu cunoastem sentinta. La 31 mai 1712 o fata cu numele Adinica, invinuita de vrajitorie, este condamnata la proba apei, iar in caz de nereusita urma sa fie arsa pe rug. La 25 februarie 1712 sunt aduse in fata instantei Catalina Runcan si Ioana Vancea din Dej, banuite a fi vrajitoare. Dupa torturare, Catalina Runcan este arsa pe rug. La 12 martie 1712, Ana Lazar, locuitoare in satul Mica de langa Dej este invinuita ca intra in casele oamenilor in chip de catea si facea stricaciuni. Se spune ca un om in casa caruia a intrat, a prins-o si a legat-o in lant dupa care cateaua s-a transformat in femeie. Urma sa fie probata in apa nevinovatia ei, nu se stie sentinta. In 1723 baroana Szaniszlo era invinuita de vrajitorie.

S-a luat hotararea ca in cazul in care sapte din asesorii la proces vor jura pe capul ei, sa fie arsa, daca nu, atunci sa fie incercata in apa si daca reuseste, sa fie eliberata. Cei sapte asesori ai procesului nu au jurat pe capul ei si a reusit si la proba la apa, drept care a fost eliberata. In 1726, aceeasi Barbara Szaniszlo, pentru ca a continuat cu practicile de vrajitorie, a fost condamnata la arderea pe rug".

Piata centrala din Dej, loc al supliciului de altadata, a uitat demult clipele infricosatoare in care tribunalul dadea flacarilor oameni de multe ori nevinovati

DECAPITATE SI ARSE. "La 20 august 1742 sunt cercetate mai multe persoane acuzate de vrajitorie, sotiile unor cetateni din Dej: Ioan Balazs, Petru Olah, Ioan Tordai, Ion Incze, Grigore Simon, Nicolae Mogyorossy, Sigismund Kiss si Petru Bistritanu de pe dealul Cocosului. Procesul a dat urmatoarele sentinte: sotia lui Ioan Balazs, pentru ca insisi copiii ei au declarat ca mama lor este vrajitoare si ca nu ar fi paguba sa fie arsa, s-a hotarat sa fie decapitata si apoi arsa pe rug. Sotia lui Tordai a fost alungata din oras, iar cea a lui Grigore Simon a fost decapitata si arsa pe rug. Alte procese de vrajitoare, in orasul Dej au mai avut loc in anii 1755, 1756, 1760, 1763 si 1764", spune Constantin Albinetz.

INVIDIA. Se pare ca cele mai multe procese de vrajitorie s-au inregistrat insa in Baia-Mare, daca este sa socotim dupa faptul ca numai despre acestea s-a scris un volum intreg (in maghiara) dupa cum aflam de la istoricul Enikö Rusz-Fogarasi. Profesorul amintit explica cine erau vrajitoarele - mai rar vrajitorii - acuzati: "Erau vaduve, femei mai in varsta, dar aflam printre ele si moase. Este interesant ca aceste femei locuiau in localitatile respective de multa vreme si nimeni nu avusese nimic rau de zis despre ele. Ceva declansa la un moment dat aceste procese. Era la mijloc invidia sau rautatea unor oameni. De exemplu, o femeie era vaduva, dar poate era tanara si frumoasa, un barbat ii facea curte, iar daca ea refuza, o para ca ar fi facut vraji. Dar probele erau doar marturii, care nu spun clar ca «am vazut ca a facut…», ci sunt de genul «am auzit ca...». Mai erau si cazuri din acestea: un tanar dintr-o familie nobila se uita dupa o femeie mai in varsta si atunci mama unui astfel de tanar nu lasa lucrurile asa. Ea mergea si spunea ca fiul sau a cazut de pe cal si de aceea i s-a intamplat astfel, pentru ca acea femeie cu care s-a incurcat i-a facut farmece... Sau mai spunea ca stie sigur ca este o vrajitoare pentru ca atunci cand s-a certat cu cineva, acela i-a strigat in gura mare: «Esti o vrajitoare!»".

PROBA DE APA. Renumita "proba de apa" prin care se afla vinovatia sau nevinovatia se petrecea astfel: acuzatul era dus in alai la apa unui rau apropiat si aruncat in apa legat de maini si picioare. Daca plutea, era considerat nevinovat, daca se scufunda era vinovat, deci isi merita moartea. Chiar daca plutea insa avea toate sansele sa moara ars pe rug. In cazul Clujului, proba de apa se facea la Somes.

Piata Matei Corvin, in fata Catedralei Catolice Sfintii Mihail Si Gavriil din Cluj, locul unde se petrecea pedeapsa celor gasiti vinovati de vrajitorie

JUZII. In Cluj-Napoca, procesele se judecau intr-un tribunal laic, de catre doi juzi, unul regal si unul orasenesc. Dupa ce judecau un proces cu acuzatie de vrajitorie, nu puteau da o sentinta capitala. Dar acuzatorii recurgeau la apel. Astfel, cazul ajungea la consiliul orasenesc format din 12 persoane. Acesti juzi ai consiliului, neobisnuiti cu procedurile, sub impulsuri mai degraba subiective si afective, aveau voie si chiar dadeau sentintele capitale. Arderile pe rug se faceau in piata centrala a orasului, in fata bisericii catolice Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Ramasitele trupesti ale celor arsi pe rug erau apoi duse la marginea de atunci a orasului, in fata Turnului Croitorilor, si lasate acolo un timp spre a fi privite cu luare aminte de catre ceilalti cetateni. Aleea care ducea spre turn se numea a Vrajitoarelor. Pe la 1750 Clujul numara cam 7.000 de locuitori, spune Enikö Rusz-Fogarasi, in special maghiari si sasi. Romanii nu aveau acces in cetate, locuiau pe Dealul Feleacului, renumit pentru ierburile sale de leac si unde, spuneau acuzatorii, au fost vazute culegand ierburi de leac si farmece anumite femei. Vrajitoarele! Se cunoaste un singur caz de femeie romanca din Feleac acuzata de vrajitorie. N-a fost arsa pe rug, ci doar amendata.

Profesoara Enikö Rusz-Fogarasi identifica pe o harta a Clujului de la 1750 locurile pe unde treceau spre pedeapsa cei acuzati de practici magice

Seria proceselor de vrajitoare din Transilvania se incheie cu executiile din Targu-Mures din anii 1752-1753. De altfel, pentru ca acuzele nu mai conteneau sa vina, la 1768 s-a emis un decret care a interzis pedeapsa capitala, iar acuzele de vrajitorie daca nu puteau fi probate, erau urmate de pedepsirea celui care le aducea. Practic, acest decret interzicea investigarea cazurilor de vrajitorie. Interesant este ca nu doar vrajitoarele sau presupusele vrajitoare erau arse pe rug, ci si incendiatorii. "In pofida interdictiilor de investigare a cazurilor de vrajitorie, oprirea cercetarilor nu s-a facut imediat pentru ca la Dej in 1771, in scaunul Ariesului in 1792, iar la Campia Turzii in 1802 se mai fac audieri de martori cu privire la unele persoane banuite de activitati malefice", afirma directorul muzeului din Dej.

DE LA INCHIZITIE… In Occident, vanatoarea de vrajitoare a plecat de la doua cauze: afirmarea ereziei valdenzilor si albigenzilor, pe de o parte; si zelul evanghelizator al unor calugatori cersetori, pe de alta parte. Membrii sectelor amintite erau acuzati ca ar saruta fundul unui broscoi raios si al unei pisici negre si ca s-ar prosterna in fata unui barbat palid si cu pielea rece, intruchipare a diavolului. Toate ereziile iscate s-au mai suprapus si cu teama de femeie intretinuta de teologi si judecatori. Punctul culminant: vanatoarea de vrajitoare. Dar si de vrajitori. De la Vatican, Papa Grigore al IX-lea, a dat lumii pe intaiul inchizitor, in 1231, in persoana infricosatorului Konrad von Marburg. Fanatismul sau a terorizat valea Rinului un an si jumatate, cand a fost asasinat. Ceva mai tarziu, Papa Sixtus IV avea sa creeze Inchizitia spaniola (1478), care dadea toate drepturile de viata si moarte tribunalului inchizitor asupra celor acuzati de vrajitorie. Paroxismul executiilor a fost atins intre 1560 si 1630. Cifrele, oricat de minutios cercetate in arhive de istorici, raman totdeauna o hazardare, multe documente din acele vremuri tulburi s-au pierdut. Totusi, Michelet aminteste intr-un text ca la 1513 numai la Venetia in trei luni s-au petrecut 500 de arderi pe rug ale unor vrajitori ai locului. Adevarate masacre se produc de-a lungul mai multor sute de ani in intreaga Europa, ba chiar si in America puritana, unde a avut loc renumitul proces de la Salem, in 1692. In Europa occidentala se mai executau sporadic vraijitoare chiar si in secolul al XVIII-lea, deci transilvanii nostri nu erau chiar asa… defazati.

"Cei care hotarau pedeapsa capitala in astfel de cazuri aveau o frica de necunoscut. Cand nu puteau cataloga o actiune intre cele cunoscute incercau sa o inlature cu tot cu cauza. Se bazau mult pe un citat din Biblie care spune «sa scoti raul din mijlocul tau». Ceea ce nu se putea explica era rau" - istoric Enikö Rusz-Fogarasi

"De multe ori era suficient un simplu denunt pentru a declansa urmarirea si interogarea acuzatului. Atunci cand declaratiile martorilor nu au fost concludente s-a apelat la tortura si la proba scufundarii in apa. Condamnarea se facea de catre tribunalul laic. Pedepsele erau severe, mergand de la inchiderea in caladau (jug) si expunerea in piata orasului, la alungarea din localitate si pana la executarea persoanei" - Constantin Albinetz, Directorul Muzeului Municipal din Dej

"Procesele vrajitoresti din Transilvania nu au acelasi fundament si nici motivele nu sunt la fel ca in Europa Occidentala. Inchizitia este specifica catolicilor. Nu se poate face o legatura cu inchizitia spaniola, pentru ca aceea era o instanta bisericeasca, iar aici a fost intotdeauna una laica. Aici nu se punea problema daca vrajitoarea era eretica sau nu" - Enikö Rusz-Fogarasi prof. conf. dr. la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universitatii Babes-Boliay din Cluj