Vesnic tanar

Ducu Bertzi spune ca dragostea pentru poezie si muzica este "vinovata" de patrunderea sa pe "terenul folkului". Urmarea fenomenul in fata televizorului. Spera sa fie si el unul dintre "oamenii cu chitara".

Ducu Bertzi spune ca folkul ramane tanar atat timp cat noua generatie vine la spectacole

In anii ’72 - ’73 erau la "moda" cenaclurile literare. Asa era si la Sighet, un loc unde se intalnea intelectualitatea boema. Aici venea, din cand in cand, si Ion Zubascu, poet, scriitor, istoric, profesor. El a fost cel care i-a povestit lui Ducu Bertzi de intalnirile de la Bucuresti ale Cenaclului Flacara. Canta si el sau mai bine spus exprima prin cantec o stare a Maramuresului mai putin cunoscuta. La radio deja ii auzise pe Mircea Florian si pe Doru Stanculescu. La Timisoara era deja Phoenixul, pe alte posturi radio auzise "Blowing in the wind" al lui Bob Dylan. Invatase pe de rost toata biografia lui Dylan. O auzise si pe Joan Baez. Pe acestia ii vedea la emisiunile de folk de la televiziunea maghiara, care se prindea foarte bine in Sighetul natal. In acest context s-a produs "familiarizarea" lui Ducu Bertzi cu muzica folk. La acea vreme, Ducu activa intr-o trupa rock. Dar ceea ce se intampla in zona omului cu chitara il fascina.

IDOLI. E lesne de inteles ca toti cei pe care ii vedea la televizor devenisera idolii sai: Bob Dylan, John Denver, Cat Stevens, Joan Baez. Pe aceasta din urma chiar a avut ocazia sa o cunoasca. Si nu a trebuit sa mearga peste mari si peste tari pentru a o avea in fata. S-au intalnit anul trecut, cu ocazia concertului ei din Bucuresti. Despre perioada debutului sau, Ducu isi aminteste ca unii dintre folkistii autohtoni la mare moda erau Doru Stanculescu, Mircea Vintila, Mircea Florian.

CANTARI. Debutul sau muzical, pe o scena cunoscuta, a avut loc in 1979, la un spectacol al Cenaclului Flacara din Baia Mare. Ca si "garda veche" a folkului, Ducu a prins perioada in care cantecele, mai intai, trebuiau verificate, luate la puricat, si abia apoi ascultate de public. "Regimul politic il simteai prin toti porii. Cand ne apucau dracii, cantam ce ne trecea prin cap. A doua oara nu ne mai chemau in orasul respectiv. Dar la Costinesti erai free. Cele mai tari cantece le-am auzit la Cenaclu, mai bine spus dupa spectacolul propriu-zis, cand se cantau lucruri exceptionale", povesteste Ducu. Despre acele vremuri, el isi aminteste cu nostalgie. Dar ramane optimist in ceea ce priveste soarta folkului.

CU TANARA GENERATIE INAINTE

Chiar daca multi sunt pesimisti in ceea ce priveste viitorul folkului, Ducu Bertzi isi pune sperantele in cei tineri. "Cata vreme vor exista studenti, spirit tanar, liber si un minimum de cultura, va fi si muzica folk. Uite, la nivelul anului 2004 au fost festivaluri de folk (care nu-s la prima editie) in Bucuresti, Ploiesti, Bistrita, Iasi, Galati, Cluj, Calafat, Giurgiu (asta ce stiu eu), plus manifestarile de la Costinesti si Galele Studentesti. La toate acestea vin foarte multi tineri. Asta ma face sa cred ca folkul inca este viu". Ducu are si o explicatie pentru faptul ca totusi tinerii vin la spectacolele de muzica folk: "Sunt generatii care au crescut cu aceasta muzica si care si-au crescut copiii cu muzica tineretii lor. Altfel nu-mi pot explica de ce tinerii de 20 de ani stiu tot ce se canta pe cand ei nu erau. De aceea e frumos folkul: fiindca e vesnic tanar prin cei care-l iubesc".

PE CINE SI CATE CARARI

Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa / Trec singur prin lume. Desi cateodata m-apasa / Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda / Voi merge spre zare. Si n-are decat sa se ascunda. Refren: Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte / Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe / Visez o iubire cum n-a fost si nu e / Desi tot mai rece si singur cararea ma suie. Din carti nu raman cu nimic, nu ma invata / Decat frumusetea padurilor, cate-o povata / Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie / Tristetile toate din lume mi-s scumpe. Sa vie! Refren….. Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare / Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare / De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde / Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde. Refren….. Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere prea aproape / De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape / De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa / Si-mi plac numai mie si numai cu florile-n casa. Muzica/interpret: Ducu Bertzi Versuri: Radu Stanca