x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Visul american

Visul american

03 Iul 2006   •   00:00

Din sumar: Exodul cu vaporul / Povesti,vise / Drum in SUA, numai cu viza / Un nume cat o nava / Vin americanii? / ""Pacatele"" strabunicului / Presedinti / Evadarea / Bombe anglo-americane / Un vis amanat / Rock-ul libertatii / Filme bune? Americane / La Poplaca via America / Intre vis si cosmar / Botezuri pentru America / Tigari Kent, spaga de vis / Inginerul / Only in America /



VIS CU STELE

editorial de DAN CONSTANTIN
Copil fiind… orizontul calatoriilor mele se oprea la malul Borcei, trecerea apei, spre balta, fiind o aventura tesuta de vaslele barcagiului. Pana la debarcader pasii ma purtau pe langa Casa Armatei, unde duminica intrau incolonati, la film, soldatii sovietici din garnizoana. Maica-mare, cum ii spuneam bunicii, imi bagase frica in oase, povestindu-mi cate a patimit de la "eliberatori" incartiruiti in casa noastra, care i-au furat plapumile de zestre ascunse in pod. "Niste porci si americanii ca ne-au lasat cu rusii pe cap", era concluzia geopolitica a bunicii. Intelegeam cu mintea mea de copil ca americanii erau tot niste rusi care nu ajunsesera inca in podul nostru la lada de zestre. Prima calatorie la Bucuresti, cu un camion cu coviltir, a fost o excursie "cu scoala" la expozitia americana. Am primit la intrare o revista lucioasa cu poza lui Kennedy, pe care am purtat-o saptamani de-a randul in ghiozdan. Citeam si reciteam foile ei pana s-a luat luciul. Descoperirea Americii facuta de un baiat de Calarasi. Am plans cand prietenul meu, Kennedy, a murit asasinat de ai lui. Am asteptat in ploaia rece de toamna ore intregi sa vina ziarele care dadeau detalii. Articolul avea aceeasi poza zambitoare, din revista mea tocita, in care presedintele era incadrat cu un chenar negru. Peste multi ani, profesia mi-a deschis si portile Casei Albe; am intrat si in Biroul Oval unde lucrase, pentru prea putini ani, cel care avea un prieten nestiut prin Calarasi.
Piatra funerara din Cimitirul Arlington la care am ajuns singur, ratacind pe aleile pustii, a fost finalul logic al calatoriei incepute sub povetele bunicii si incheiate sub ploaia de stele scuturate din steagul atotputernicei si totusi fragedei Americi.

×
Subiecte în articol: editie de colectie