Vremi apuse

Veche ramasita pagana a saturnalelor, Carnavalul, si-a conservat inca verva, tineretea si veselia lui sgomotoasa cu toate ca-i apasa pe umeri povara catorva mii de ani. Asa nota Ilustratiunea Romana la 15 martie 1931.

Timp de trei zile si trei nopti, lumea se veselea si petrecea ca pe vremea romanilor, cu masti si cosumatii, bauturi fine si un final... "o feerie de luminatii".

Fie ca se numea simplu bal, bal mascat sau carnaval toata elita participa. Erai prezent - existai. Lumea jinduia sa se distreze inca de la inceputul anului. Din acest peisaj nu puteau sa lipseasca balurile societatilor de binefacere. Este si cazul "saptamanei Crucea Rosie Romane" din 15-23 decembrie 1923. Saptamana s-a incheiat, conform informatiilor furnizate de Crucea Rosie Romana, cu un "mare bal cu tombola in saloanele Cercului Militar". Sambata 22 decembrie, de la ora 22:00, familia regala a onorat cu prezenta lor balul. Timp de o saptamana Crucea Rosie a organizat conferinte, reprezentatii teatrale, colecte.

"Numeroase persoane au pus automobilele lor la dispozitia Doamnelor care au mers la periferie pentru inscriere de membri. Cu aceasta ocaziune s’au strans si 750.000 de lei din cotizatiuni. Comitetul Central a hotarat ca din beneficiul serbarilor suma de 300.000 de lei sa fie pusi la dispozitia Sectiei Tinerimei pentru colonii de vacanta".

SA NE CEREM SCUZE...

"Nu e deloc pacat ca la dans, sa pastram oarecare complezenta", nota Realitatea Ilustrata in 1928. "Daca intamplator ne ciocnim cu o alta pereche, sa ne cerem reciproc scuze. E nevoie, intotdeauna, sa se faca prezentarile de rigoare. Nu poti invita la dans o femeie, numai pentru ca ai vazut-o in multime, si ai fost atras de ea. Desi timpul trece necrutator, dansatorii raman aceiasi. Sunt si astazi cei mai bine crescuti dintre tineri, gentili, in vreme ce dansatoarele sunt blande, si se inrosesc usor. Poarta si astazi parul lung si-si ascund farmecul trupurilor de ochii curiosilor, in mod gratios, prin vestimte discrete".

NICIODATA LA DANS CU HAINA DESCHEIATA

Unul dintre cei mai mari pictori decorativi, Frantz von Stuck, zicea in Realitatea Ilustrata din 19 februarie 1928: "s’ar putea spune multe despre chipul cum danseaza oamenii, tot atat de multe cate sunt gusturile si parerile oamenilor asupra felului si calitatii de imbracaminte. Dansul este o arta si foarte multi dintre oameni imita prost arta creata de cei talentati. Daca in dans - la fel ca in orice arta - nu se pot prescrie regule stricte, totusi exista indrumari generale: dansatorul trebuie sa fie atent, nu numai la picioare, ci si la maini. Nimic nu-i mai comic decat bratul sau palmele dansatorului sa falfaie, in jurul damei, asemenea cozilor de frac. Barbatul sa nu danseze niciodata cu haina descheiata. O mare parte din public simte muzica. Acestia inteleg ritmul si danseaza astfel cu multa usurinta. Adesea simtul ritmului poate fi un pacat, pentru ca duce la exagerare si de aceea se intampla sa vedem pe cate cineva dansand cu atata patima charleston-ul, incat spectatorii sa se contagieze si ei de un soi de "remurici" , si sa inceapa a topai in salile de dans, pe strada sau chiar in mansardele putin spatioase.

MISTERUL MASTILOR

Noi cu totii suntem chinuiti de dorinta de a sti ce se gaseste dinapoia aparentelor, relata Realitatea Ilustrata in numarul 11 din 1928. Calatorii si muzeele etnografice ne arata ca mastile se schimba dupa localitatea geografica si ca mascarea e un colorit local: popoarele mai putin puternice au mastile cele mai ingrozitoare, pentru ca posed o fantezie cu atat mai mare, cu atat puterea lor corporala e mai mica. Prin mascare popoarele primitive, au aceeasi tendinta pe care o are cocosul cand isi sbarleste penele, spre a aparea mai mare. Si Realitatea Ilustrata conchidea: omul e mai adevarat cu masca decat fara masca.