Albumul cu fotografii

Eram copil cand am vazut prima data, la Teleenciclopedia, o pasare care ciugulea dintre maselele unui crocodil.

Reptila cu crusta de otel statea intr-o amorteala, la soare, pe un mal de Nil, iar pasarea-stomatolog (in realitate se numeste Fluierarul egiptean, Pluvianus aegyptius) manca lipitori fixate pe gingiile lui. Imaginea asta inca o mai pastrez vie intr-un sertar al mintii mele, pe care-l mai deschid din cand in cand, mai precis atunci cand vad cate un politician masiv si spilcuit cu cate o secretara frumoasa si guresa alaturi de el. S-a intamplat ca astazi dimineata sa vad o pasare cu gherutele prinse de masca unei masini, care ciugulea musculitele moarte, prinse in radiator. Daca as fi ornitolog i-as pune numele Pluvianus citadinus m-am gandit si am plecat fluierand.

Mai tarziu, pe la pranz, am facut o vizita unui prieten, la redactia ziarului pe care-l conduce. Se mutasera de curand, iar el statea impreuna cu colegii lui intr-o sala mare. Am retinut o imagine, una singura, care ar putea sa defineasca exact starea din acea incapere si spiritul celor care trudeau in ea. In fotografie ar fi fost un om aplecat pe tastatura computerului, concentrat pe cuvintele si ideile lui, avand pe masa un cozonac de Pasti, feliat, dar neatins... Am inteles imediat ca eu si prietenul meu nu putem sta ca pe vremuri, la un taifas lung si placut, si am plecat. In buza unei piete din orasul meu, pe o bordura, in asta seara sedea un om nebarbierit, slab si murdar - un boschetar. Cu o sticla de jumatate langa el si cu un ou fiert, pe care il muscase pana la galbenus, se uita catre nicaieri. Nasul coroiat si ochii vii, luminosi, aerul rosiatic, colorat de amurg si pogorat asupra lui dadeau acelui chip un aer voievodal. Era atata fericire si liniste in privirea acelui sarac, incat parea un nobil care a imbracat vremelnic haine ponosite ca sa joace pe strada, alaturi de supusi, un spectacol de el regizat.

Am ramas sa-l privesc minute-n sir, ca hipnotizat. Si am plecat din fata acestui om-poem cu inca un regret... Ca astazi nu am avut la mine aparatul de fotografiat... Stiu ca aceste momente nu se vor mai ivi niciodata. Si mai stiu ca e plina viata noastra de momente ca acestea, irepetabile, de fotografii ca acestea, pe langa care noi trecem fluierand. Si, drept rasplata, tot fluierand trece si viata asta pe langa noi.