Aservirea justitiei - o fatalitate?

Ziarele consemneaza o declaratie intristatoare a domnului Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti: un studiu preliminar realizat de Ministerul Justitiei arata ca 81 la suta dintre magistratii romani socotesc independenta sistemului judiciar drept iluzorie.

Prima mea reactie e mai curand pozitiva: in primul rand, decizia ministerului de resort de a realiza un studiu pe aceasta tema mi se pare inteligenta si onesta. A doua veste buna ar fi transparenta: rezultatul studiului e grav, dar e, totusi, facut public. A treia veste buna este ca 81 la suta dintre magistrati au o opinie critica despre sistemul in care lucreaza. Si daca au o opinie critica se cheama ca sunt oameni curajosi si lucizi. Dar dupa acest prim acces de buna-dispozitie a trebuit sa constat ca situatiunea inclina spre colaps logic. Din doua una: daca 81 la suta din magistrati diagnosticheaza corect criza, atunci lucrurile nu sunt inca dramatice, si toata problema se reduce la restul de 19 la suta care, tocmai pentru ca sunt aserviti, isi proclama, ipocrit, independenta. Daca insa si cei 81 la suta se simt aserviti, atunci nu se intelege in ce consta 〞independenta" judecatii lor. Te intrebi, cu alte cuvinte, de ce constiinta limpede a aservirii nu devine spontan premisa unei actiuni de eliberare. Un analist exterior sistemului poate spune, la rece, ca justitia merge prost. Dar e ciudat ca majoritatea celor care intruchipeaza sistemul sa se planga de sistemul pe care il intruchipeaza. Sistemul sunt ei! Utilizatorii de taxiuri pot declara, de pilda, ca 81 la suta din taximetristi sunt beti. Dar ar fi ridicol ca taximetristii insisi sa denunte faptul ca sunt, in proportie de 81 la suta, beti, ca si cand betia ar fi o fatalitate, un microb inoculat breslei in chip misterios, de dusmanoase forte straine. Nu te poti plange ca esti nedormit, refuzand totodata sa te duci la culcare. Or, exact asa arata 〞autocritica" magistratilor. Ei se comporta ca si cum ar fi in afara comunitatii proprii, capabili sa o analizeze clinic, fara menajamente, dar in acelasi timp, incapabili sa o reformeze. Sub dictatura, magistratii nu puteau fi independenti, pentru ca dictatura nu ingaduie independenta nici unei institutii. Dar acum? Acum e de vina legislatia - spun unii. O legislatie care nu protejeaza independenta magistratului. N-o protejeaza, dar nici n-o interzice! Ce il impiedica pe magistratul de azi sa se poarte corect, in obedienta stricta a legilor, liber de orice ingerinta exterioara? Raspunsul nu poate fi decat melancolic: il impiedica lipsa lui de curaj, vulnerabilitatea lui la presiunile politice, carierismul, inconsecventa morala, lipsa de energie, paloarea vocatiei justitiare, intr-un cuvant, propriile lui slabiciuni si demisii. Nu e convingatoare nici o lamentatie asupra 〞limitelor obiective" ale independentei. Formule de tipul: 〞Ce putem face?" sau 〞Daca abuzam de independenta ne pierdem postul, salariul, sansele de promovare etc." demonstreaza tocmai mediocritatea justificarilor, pretul mic la care se autoevalueaza cei in cauza. Mai multa verticalitate, un spirit de corp mai teapan si mai intens, refuzul sistematic al oricaror concesii ar fi conditii suficiente pentru ameliorarea situatiei. Daca cei 81 la suta care iau nota de penibila lor subordonare fata de o birocratie politica ilegitima s-ar hotari sa adopte, de maine, conduita unor oameni liberi si responsabili, daca, de maine, profesionistii domeniului ar sfida imixtiunea impura si tupeul potentat, justitia autohtona ar capata forta si prestigiul unei institutii adevarate. Oricum, ea nu va putea juca la nesfarsit rolul victimei inocente, al fecioarei pangarite, pe care nimeni n-o intelege, n-o apara si n-o iubeste.

Dincolo de toata amaraciunea circumstantiala sunt optimist. In cele cateva imprejurari in care am fost tarat prin tribunale, am fost placut surprins sa vad ce mare este numarul magistratilor tineri. Imi pun in ei ultimele resurse de speranta. Tineretea nu se potriveste de loc cu obedienta prudenta si nici cu calculul meschin si interesat.