Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unii spun ca alegerile din 6 iunie au reusit sa scoata din amorteala electoratul dupa patru ani de hibernare, timp in care nu a fost prea interesat de politica.
Altii spun ca este exact invers, adica electoratul prin votul sau a reusit sa scoata din amorteala politicienii care nu si-au batut prea mult capul cu electoratul in timpul scurs de la alegerile din 2000. Eu merg mai degraba pe varianta a doua decat pe prima, motivul care ma determina s-o fac fiind in primul rand reactiile partidului de guvernamant. Daca in timpul campaniei si in perioada premergatoare acesteia nu prea i-am vazut pe principalii sefi ai PSD la televizor, lasand impresia ca sunt stapani pe situatie, iar aparitiile pe micul ecran nu-i prea intereseaza, imediat dupa aceea lucrurile s-au schimbat in mod hotarator. De ce? Ca sa intelegem cu totii ca e victorie, in pofida faptului ca multi comentatori considera ca e infrangere. Sunt pareri care spun ca PSD-ul la alegerile din Capitala nu a fost batut de Alianta PNL-PD, ci s-a invins pe sine insusi. Nu si-a ales candidatul potrivit, nu a avut o campanie coerenta, a mizat prea tare pe sondajele preelectorale, s-a vazut victorios inainte de batalie etc. In aceste conditii se poate pune intrebarea: Cand te invingi pe tine insuti ce este? Victorie sau infrangere? Toata miza discutiilor post-electorale este pe rezultatul din Bucuresti. Dan Ioan Popescu a spus ca gresala PSD-ului consta in concentrarea pe lupta politica in detrimentul apropierii fata de nevoile oamenilor; Adrian Nastase, ca sa recupereze acest handicap, a iesit pe post chiar in seara alegerilor si a facut promisiuni cu salarii si pensii dand senzatia de panica generala; Viorel Hrebenciuc, ca sa relaxeze situatia, a declarat ca miza PSD nici macar nu a fost pe Bucuresti, de unde nu astepta decat 200.000 de voturi, ci pe mediul rural, de unde au si venit doua milioane; Dan Matei Agathon a dat vina pe timpul scurt de gandire pe care il are cetateanul in cabina de vot, ceea ce l-a facut sa se grabeasca si sa puna stampila pe unde a nimerit, numai pe cei trei trandafiri, nu. A fost un spectacol total. Concluzia mea este ca, in final, lupta electorala nu a avut nici un invins, ci mai multi invingatori. A fost ca la "Daciada" sau ca la "Cantarea Romaniei". Cati participanti atatea premii. Ca sa fie toti multumiti eu as propune un experiment. Timp de patru ani sa se roteasca pe scaunul primariei toti candidatii, in functie de numarul de voturi obtinute. Cel mai mult sa fie primar Basescu, doi ani si o luna, corespunzator celor 55% castigate. Apoi, Mircea Geoana, un an si doua luni, Mitica Dragomir, 3 luni, Monica Tatoiu, o luna, Victor Ciorbea doua saptamani, pardon o saptamina, ca a doua saptamana ar trebui sa fie prim-ministru, iar in ultima zi, ceilalti la un loc. Parca ii si vad calare pe acelasi scaun pe Viorel Lis, generalul Chelaru, Codita si cine o mai fi candidat, sa fie si ei primari macar un minut, cat sa-si faca o poza ca sa arate nepotilor ca ei sunt urmasii lui Pache Protopopescu si in felul acesta sa devina si ei la randul lor strazi, bulevarde sau alei. Ce spuneti de o placuta stradala pe care sa scrie prin anul 2035: "Bulevardul Viorel Lis, primar intre 1998-2000 si in 10 martie 2007, de la 11:58 la 12:00", n-ar fi interesant? Sau ce spuneti despre "Intrarea Mitica Dragomir", "Fundacul Mugur Ciuvica" sau "Aleea Monica Tatoiu"? Asta pentru cei mai mici. Pentru barosani e altceva, o strada e prea putin. De pilda, pe Vanghelie l-as propune nume de liceu sau de universitate: "Universitatea Dan Marian Vanghelie", clasele V-VIII. In privinta lui Basescu, care este primul primar reales de dupa Revolutie, eu cred ca cel mai corect ar fi ca insasi Capitala sa-i poarte numele: Basescuresti, singura capitala din lume infiintata, in legenda, de un cioban si condusa, in realitate, de un marinar.
