Caldura din bucatarie si nevoia de aer curat

In ziarul berlinez Die Welt, sociologul si juristul Hans Herbert von Arnim a tras la un moment dat un semnal de alarma: democratia se sufoca!

Teza lui centrala este ca asistam la paralizarea democratiei, prin transformarea clasei politice, dintr-un corp de delegati ai alegatorilor, si intereselor acestora, intr-o casta de belferi, cu criterii de selectie si autoreproducere care nu favorizeaza contactul cu realitatea si nou-venitii ei. Partidele alcatuiesc un cartel, dupa modelul grupurilor de interese din afaceri si industrie, si substituie intereselor generale strategii si tactici care favorizeaza predominant sau exclusiv interesele de grup.

S-a creat astfel o stare de paralizie a dezvoltarii societatii democrate; desi toata lumea stie care sunt cauzele acestei situatii - faptul ca acest sistem clientelar inchis isi tot roteste 〞cadrele", nu se mai poate face mare lucru.

Aceasta autoizolare a sistemului politic, prin reprezentantii lui gripati, a dus la rezultate asemanatoare si in Romania. Aici insa se adauga cativa factori de agravare: societatea civila e mult mai inerta decat in Germania. Societatea propriu-zisa e prada unei saracii galopante, care-i pune in cui pofta majoritatii de a mai controla democratia. Ea nu exprima, daca se poate spune asa, decat pasivitate, nu atat prin neparticipare la vot ca-n Occident, ci prin optiuni, inertie si schizofrenie. Adica sunt alesi mereu aceiasi oameni, chiar daca dorinta alegatorilor de a vedea figuri noi in viata politica este mult mai mare. Rezultatul nu este aparitia unei noi retete a propasirii generale sau mai multa dreptate sociala, ci doar compromiterea democratiei.

O proba a acestei recluziuni, intr-un seral stramt si frumos mirositor, despartit de santuri adanci de societate, care este condamnata sa asiste la viata politica ca la un spectacol distractiv, pe care-l aplauda sau injura fara sa-l poata schimba, ne-a fost oferita recent de o foarte interesanta ancheta publicata in Evenimentul Zilei. Zeci de oameni remarcabili, cu performante stralucite si convingatoare in domeniile lor nepolitice de actiune cereau o schimbare de formula politica in Romania, pe masura asteptarilor lor. In realitate, aceasta schimbare nu se va face niciodata cu oamenii remarcabili din societate care raman etern nemultumiti de politica, in afara politicii. Metodele de management eficient dintr-o societate de IT, la standarde occidentale sau reteta de succes a unei agentii de publicitate nu se transforma automat in formula politica de succes, nici macar prin presiunea ei neincetata asupra inghetului politic ambiental, asa cum sugera primarul Sibiului, Johannis. Succesul politic al acestuia, bunaoara, se explica chiar mai mult prin arta compromisului oportun cu consilierii PSD, decat prin know-how-ul sau inspirat de capitalismul renan.

Exista exemple celebre in care economiile de succes capitalist nu au in mod automat proiectii in calitatea guvernarii politice. Este cazul statului Chile, sub Pinochet, sau, in alt fel, este cazul capitalismului insular rusesc, mai occidental si mai liberal decat radiatiile aparatului militaro-industrial, controlate de serviciile secrete, care domina cu adevarat Rusia. A fost, intr-un fel, si cazul Germaniei lui Hitler, unde economia de piata infloritoare n-a presupus modificarea fizionomiei nazismului, ci a consolidat-o. In tarile cu inertii autoritare si colectiviste puternice, precum Romania, exemplul capitalist, in simpla sa existenta si performanta posibila si atragatoare, nu ajunge. Managerul capitalist, tanar sau batran trebuie sa faca acelasi lucru in politica, ca activist si militant al unui partid puternic, dand mana cu votantii prin sate, practicand populismul striptease-ului electoralist, zambind studentelor si vituperand adversarii grobieni in inscenarea mediatica conexa, ridicola prin machiaje si scalambaiala, dar care tine de esenta oricarui proces politic.

Profesionalizarea vietii politice romanesti se face asadar din interiorul acesteia, pre limba ei. Obstacolele sunt nenumarate, intre care principalul este acceptarea cu zambetul pe buze si temenele in directia tribunelor, a sarjei improscarii punctuale cu rahat, ca la acea ceremonie estivala din Siena; situatie pe care profesionistii apoliticului o resping ab initio ca pe una din aberatiile politicii politicianiste. Secretul este ca lupta democratica ritualica sa semene intr-adevar cu Palia din Siena; rahatul nu este veritabil, iar regulile cavalerismului, in orice infruntare, trebuie sa ramana mai puternice decat tentatia asasinatului moral al adversarilor.

Solutiile pentru deblocarea actualei evolutii a vietii politice nu echivaleaza cu renuntarea la democratia reprezentativa si trecerea la democratia directa, asa cum, explicit sau implicit, sugereaza propovaduitorii schimbarii la fata a lui Cozmanca prin substituirea lui mecanica cu un sex-simbol al softistilor imaculati. Alesii - a se intelege supravietuitorii pasajului prin cloaca maxima, vor face in continuare politica, nu alegatorii. Virusarea acestui sistem nu se vindeca prin schimbarea premiselor. Se stie ca dupa revolutia bolsevica, in Rusia cineva a avut ideea ca orchestrele simfonice sa cante fara dirijor - acesta fiind asimilat in mod obligatoriu cu conducatorul elitar, desprins de mase. Orchestra a cantat o vreme fara dirijor, dar dupa aceea n-a mai putut sa cante. Toti voiau sa dirijeze cate putin, la timpane sau ascunsi dupa oboi si harfa, rezultatul fiind o cacofonie riguroasa.

Deschiderea larga a ferestrelor sistemului politic inseamna totusi mai multa reprezentativitate. Schimbarea procedurilor electorale, prin adoptarea votului uninominal, de exemplu.

Ideea referendumurilor mai dese, ca expresie a vointei cetatenesti direct exprimate, se izbeste in Romania de riscul tiraniei majoritatii disperate. Deciziile ei, intr-o tara in care despotismul, obscurantist sau luminat, starneste atatea emotii, pot fi fatale. Si atunci? Multe solutii partiale, in sistemul dat, si mai ales respectarea justitiei, ca putere egala in stat cu executivul si legislativul. Diminuarea coruptiei in interiorul clasei politice ar putea apoi, prin refacerea credibilitatii acesteia, sa permita venituri legale mai mari si oneste pentru politicienii profesionisti, care sa nu-i mai oblige sa fure sau sa prefere beneficiile liber-intreprinderii capitaliste. In sfarsit, asa cum spunea la un moment dat Eisenhower, 〞daca nu-ti place caldura, iesi din bucatarie". Ideea de baza, cam antipatica, dar nu imposibila, este sa-ti placa caldura din bucatarie si sa ai parte de aer curat in acelasi timp!