Camera 604

Pe cer, in acel loc, patura de nori era atat de subtire incat razele soarelui o strapungeau fluierand. Se desfaceau intr-un evantai si coborau pe pamant mangaind acoperisurile unor case vechi.

Atata liniste imi dadea imaginea asta incat imi inchipui ca, in acele momente, nimeni dinlauntrul acelor ziduri nu se putea certa sau vorbi cu ton ridicat.

Mi-am mutat privirea la stanga si am traversat cu ea soseaua care intra in burta hotelului in care stateam.

Mi-au atras atentia cateva masini conduse de oameni plictisiti, o zebra moarta de mult, pentru ca nimeni nu-i dadea nici o atentie si cateva panze suspendate, intinse de capete si legate de stalpi-pereche, aflati intr-o perfecta opozitie. In afise se laudau un ziar local, o companie de turism si virtutile unei votci cu un nume terminat in à - kaya (imi amintesc de o colega de liceu, cu un preafrumos par roscat natural, al carei nume se termina la fel de sonor, in à - kovici, care mirosea toata a amalgam dentar - mai tarziu am aflat ca tatal ei era un vestit medic stomatolog). Acum, dupa ce le-am trecut strada, imi las amintirile sa sada cuminti pe trotuar si imi continuu panoramarea.

Dau de o biserica la poarta careia stau si pandesc trei taxiuri, toate galbene, numai unul cu usa deschisa, cea din dreptul soferului. El, inauntru, relaxat, pare ca tare-i convine persoana cu care se converseaza la telefon. Il las in pace si nu-l mai sacai.

O pala de vant imi inchide geamul. Dar nu-l tranteste asa, buf!, ci-l duce domol inspre mine, dandu-mi ragaz sa ma trag inapoi in camera. Ochii mei se intalnesc cu ochii mei, cei reflectati de geam si asezati pe un pat de nori.

Plec la filmare cu gandul ca am vazut tot ce se putea vedea, maturand cu privirea, de la stanga la dreapta, de aici de la etajul 6 al hotelului in care sunt cazat.