Canonul cel mare si zilele aliturgice

Asezat in prima si in a cincea saptamana din Postul cel Mare, Canonul Sfantului Andrei Criteanul pune intregul Post sub semnul pocaintei. In aceasta perioada nu se mai savarseste sfanata liturghie decat sambata si duminica, celelalte zile fiind aliturgice.

Pentru o parte a crestinilor ortodocsi, Postul Pastilor inseamna doar implinirea formala a unui numar limitat de reguli si de prescriptii cu caracter prohibitiv: abtinerea de la anumite mancaruri, petreceri etc. Aceasta perspectiva gresita fata de randuiala Postului pierde tocmai semnificatiile corecte si profunde ale actelor spirituale specifice acestei perioade si il priveaza pe credincios de finalitatea lor fericita, deoarece scopul Postului este acela de a ne deschide inima catre cunoasterea dumnezeiescului dor, a foamei si a setei de harul dumnezeiesc.

In aceasta perioada, o anumita tristete tainica patrunde randuielile bisericesti, vesmintele sunt intunecate, slujbele sunt mai lungi decat de obicei si mai monotone, totul este foarte asezat. Lecturile biblice si cantarile alterneaza si totusi pare ca nu se intampla nimic. La scurt timp, incepem insa sa realizam ca aceasta lungime si monotonie este necesara daca dorim sa descoperim profunda si, la inceput, nevazuta lucrare a slujbei in noi. Constientizam aceasta noua realitate la iesirea noastra in lume, cand toate grijile si preocuparile care ne umpleau mintea si care ni se pareau extrem de importante pana atunci dispar undeva si noi incepem sa ne simtim liberi, usori si fericiti. Nu este o fericire superficiala si zgomotoasa, caci profunzimea ei vine din aceea ca sufletul a atins o alta lume.

Asezat in prima saptamana, Canonul de Pocainta, sau Canonul cel Mare, pune intreg Postul Mare sub semnul caintei. Impartit in patru parti, el este citit la Pavecernita Mare (slujba de seara) in primele patru zile. El suna ca o plangere de pocainta ce evoca proportiile si adancimea pacatului.

Cu o maiestrie unica, Sfantul Andrei Criteanul impleteste in compozitia sa imnografica marile teme biblice: Adam si Eva, raiul si caderea in pacat, Noe si potopul, David, pamantul fagaduintei si, in cele din urma, Hristos si Biserica. Orice crestin se regaseste si se recunoaste pe sine in atitudinea fiecarui personaj biblic care a trait drama instrainarii de Dumnezeu.

In timpul acestei slujbe se intoneaza splendidele coruri Cu noi este Dumnezeu, precum si Doamne al Puterilor si se recita rugaciunea de pocainta a Sfantului Efrem Sirul. Toti credinciosii ingenuncheaza si, laolalta cu preotii si cu arhiereii, aduc metanii si inchinaciuni.

Lecturat si in miercurea saptamanii a cincea a Postului Mare, integral de data aceasta, in cadrul slujbei de dimineata (Utrenia), Canonul cel Mare ne invita inca o data la introspectie pentru vederea pacatului meu. Nu intamplator, saptamana a cincea este strajuita de doua duminici inchinate sfintilor asceti Ioan Scararul si Maria Egipteanca, ei infatisandu-se ca modele vii, icoane ale vietii duhovnicesti privite prin prisma celor doua dimensiuni esentiale: infranarea (Ioan Scararul) si cainta (Maria Egipteanca). In mod obisnuit, Sfanta Euharistie are caracter sarbatoresc, luminos, pascal, fiind privita intotdeauna ca un prilej de bucurie si de desfatare duhovniceasca, intrucat prin impartasirea cu Sfintele Daruri, care are loc in decursul ei, avem intre noi pe Hristos, Mirele Ceresc, Care petrece intru noi si noi intru El (Ioan 6,56). Acest caracter festiv al Sfintei Liturghii suspenda automat si randuiala Postului, deoarece, cata vreme Mirele se afla in mijlocul prietenilor, acestia nu postesc, ci se veselesc de prezenta Aceluia (Matei 9,15).Dar starea de veselie si de praznuire ce insoteste Sfanta Liturghie nu se potriveste cu zilele Postului Mare, care sunt zile de intristare, de post si de pocainta, cand Mirele este luat de la noi (Matei 9,15 si Luca 5, 34-35). De aceea, in Paresimi nu se mai savarseste Sfanta Liturghie decat sambata si duminica, zile in care Postul este mai putin aspru.

In urma acestei dispozitii, celelalte zile din cursul Postului Mare au ramas deci zile aliturgice, in ele savarsindu-se numai obisnuitele laude fara Sfanta Liturghie. Pentru a sprijini si a intari pe crestini spre ziua Invierii lui Hristos, Biserica nu i-a privat pe acestia de Trupul si Sangele lui Hristos, Care este izvorul, inceputul si sfarsitul ostenelilor lor duhovnicesti. Euharistia nu este astfel un premiu care se ofera ca rasplata pentru osteneala Postului, ci este hrana dumnezeiasca ce ne intareste in nevointele pe care le impun rigorile postirii. Darurile mai inainte sfintite (la Liturghiile de sambata si duminica) sunt oferite crestinilor fara sa fie savarsita Sfanta Liturghie si fara ca Postul sa fie intrerupt.

Impartasirea are loc seara dupa slujba Vecerniei atunci cand cei care ajuneaza pot sa manance. Aceasta slujba este deci o combinatie a Vecerniei cu Liturghia, fiind asezata sub numele Sfantului Grigorie Dialogul.