De aproape 100 de ani, Hotelul Palace este simbolul statiunii Baile Govora. A fost, la vremea construirii lui, una dintre cele mai moderne cladiri ale Europei. Acum arata ca un bloc din marginea Ferentarilor. Si inca simbolizeaza perfect turismul din Baile Govora, asa cum e azi: o ruina cu trecut glorios.
VIOREL ILISOI
Ilustratele vechi arata un Hotel Palace impunator si sobru ca un lord. Un lord care astazi a decazut, umbla in zdrente si se hraneste laolalta cu maidanezii, fara sa-si fi pierdut insa din majestate. Trecatorul e socat sa vada ca, totusi, hotelul e locuit: balcoanele sunt intesate de turisti care admira peisajul printre cracii bermudelor si printre sutienele pestrite intinse la uscat. Trecatorul are exact imaginea blocului din ghetourile periferiilor murdare, cu locatari nervosi iesiti sa-i bombardeze cu rosii pe hingherii care le aduna cainii de pripas. Cu singura diferenta ca, in locul rosiilor storcite, din balcoane zboara doar baloane de sapun, facute de copii, si puful surasurilor de satisfactie ale turistilor: inseamna ca in camerele hotelului cu infatisare de sculerie abandonata se poate trai cel putin la nivelul de confort asigurat de biletele cu subventionare de la asigurarile sociale.
CALEA COMISIOANELOR. Hotelul Palace figureaza pe lista de monumente arhitectonice a Ministerului Culturii. Ca sa repari, sa schimbi ceva, iti trebuie o mie de aprobari. Daca treci cumva de birocratia ministerului, te lovesti apoi de lipsa banilor - ce-l doare mai tare pe investitorul roman. Cand vine vorba de bani, Mihai Handolescu, directorul general al SC Govora SA, care detine Hotelul Palace si cea mai mare parte (65%) din baza de turism a Bailor Govora, se intristeaza brusc. "Fondurile care vin din afara, spune Handolescu, stim noi bine ca trec prin mana unor oameni, si acolo unde sunt oameni sunt si interese, deci banii ajung acolo unde trebuie sa ajunga, pe calea unsa de comisioane."
ALIFII PENTRU AFACERI SUSPECTE. Tot ceea ce detinea OJT Valcea in baza de odihna si tratament Baile Govora s-a privatizat in 1999. Au cumparat angajatii, constituiti intr-o asociatie ce detine la ora actuala 66,30% din actiunile societatii Govora SA - pana la suta la suta sunt actionari mici, pe Legea 55/1995. Asa-numitii cuponari. In 1999, cand s-a privatizat, dupa aproape un deceniu de devastatoare locatie de gestiune, patrimoniul Bailor Govora era doar o lista de cladiri ruinate, avand doar rezonanta istorica. Primarul Mihai Mateescu e de alta parere: ca in spatele fostilor angajati, deveniti proprietari prin metoda de privatizare MEBO, s-ar afla de fapt un producator de margarina din Craiova, uns cu toate alifiile afacerilor suspecte. Insa nu-si sustine afirmatia decat cu gesturi furioase, in vreme ce Registrul Comertului confirma spusele directorului Handolescu.
NICI UN DIVIDEND. SC Govora SA n-a avut decat un rival cand a licitat pentru cumpararea bazei turistrice din Baile Govora. Chiar si asa, cele 408.170 de actiuni scoase la vanzare de FPS au fost achizitionate de fostii angajati la pretul de 180.000 de lei pe o actiune care valora 25.000 de lei. "E greu, spune directorul Handolescu, sa ne dezvoltam, in conditiile in care bancile nu acorda nici o facilitate la creditele pentru dezvoltarea turismului. Tot ce facem, putin cate putin, e din banii pe care-i scoatem din turism, cu mijloacele pe care le avem. Adunarea generala a actionarilor a hotarat ca timp de zece ani nici un actionar sa nu primeasca dividende, ca sa putem acumula fonduri pentru refacerea bazei."
Citește pe Antena3.ro
Prin retrocedarile facute dupa vanzarea bazei turistice, statiunea Baile Govora si-a redus aproape la jumatate capacitatea. Proprietarii reintrati in drepturile lor legitime n-au mai avut bani sa reabiliteze cladirile darapanate, investitori n-au venit, asa ca astazi vechile hoteluri sau vile, cele mai multe declarate monumente de arhitectura, zac nefolosite, avand lipite pe peretii subrezi anunturi de vanzare de care nu se intereseaza nimeni. "Noi am trecut in conservare doua hoteluri si vechea baza centrala de tratament, spune directorul Mihai Handolescu, pana vom avea bani sa le renovam."
NASCUTA FALIMENTARA
Hotelul Palace a fost construit intre 1910 si 1914 de catre societatea Govora-Calimanesti SA, avandu-l ca principal actionar pe Ionel Bratianu, dupa planurile arhitectului francez Eugene Doneaud. Hotelul are un "frate geaman" in statiunea Gstad din Elvetia. Cladirea era, la acea vreme, una dintre cele mai revolutionare din Europa. Avea 184 de camere, dispuse in asa fel incat fiecare camera sa beneficieze de soare cel putin doua ore pe zi. A fost una dintre primele constructii din beton, la aceste dimensiuni. Peretii interiori sunt din pluta. Fundatiile sunt asezate pe role metalice, tehnica revolutionara atunci, folosita si astazi ca metoda antiseismica. Constructia, destinata highlife-ului, a costat 1.308.420 de lei si 61 de bani. Astzi ar fi nevoie de 5 milioane de euro pentru restaurare si ridicarea la nivelul de 4 stele. Societatea Govora-Calimanesti SA, din cauza celor doua razboaie mondiale si a crizei economice, nu si-a recuperat niciodata, pana la nationalizarea din 1948, ceea ce a investit la Baile Govora. Starea de faliment iminent continua si astazi.