Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In urma cu 20 de ani ajungeam prima oara in America. Veneam de la Munchen, unde lucram la Europa Libera, in plin razboi rece. La Bucuresti, Ceausescu domnea practic nestingherit. Mizeria, frigul si intunericul se alaturau doar fricii.
Un regim brutal si nevrotic producand suferinta, lipsit de resurse de innoire, chiar si in datele comunismului, parea insa sa se mentina fara probleme la putere, atata vreme cat Moscova asigura integritatea imperiului, iar la Kremlintocmai venise la putere un tanar aparacick, cu facies de baby slavo-tatar, dar cu privire foarte patrunzatoare, deloc asemanatoare mastilor impostate ale acelor dead men walking care l-au precedat. Nu se stia cine si cum avea sa fie, dar era deja altcineva, in mod sigur. Relatiile dintre Est si Vest erau complet rupte, atingand cel mai periculos nivel de la inceputul razboiului rece.
Americanii isi instalasera cu succes rachetele cu raza medie de actiune in Europa Occidentala, Franta, dar mai ales Germania, redevenisera aliatii siguri, pe care cantecele de sirena ale Moscovei, in rasunatoarele coruri reunite ale KGB-ului, euro-comunistilor italo-francezi si verzilor germani n-au reusit decat sa-i lege mai strans.
Rusii incasau atunci primele infrangeri irevocabile in balanta mondiala de putere, din care, practic, nu si-au mai revenit pana azi. In lume batea un aer rece, spre polar. Intre Moscova si Washington fusesera rupte toate puntile.
Ieseam din actualitatea romaneasca pentru cateva luni. Despartirea de Ceausescu avea ceva ametitor, chiar si de la München. Un sentiment pe care l-am gustat din plin in momentul cand le-am comunicat vestea plecarii in America, colegilor imediati, N.C. Munteanu si Serban Orescu. Au devenit intunecati si tristi: ei ramaneau in Englischer Garten, ochind seara de seara in panopticul ceausist tintele mobile si fixe: Cioara si Rambu, Burtica si Gavanescu, Gainuse si Cocarla, in timp ce mezinul se-ndrepta spre Ivy League Schools, University of Virginia, Charlotesville, USA.
La Munchen locuisem in ultimul an intr-un hotel de azilanti de langa gara, mustind de tiganusi albanezi si romani bravi si zbanghii, in care politia descindea noapte de noapte ca sa recupereze hainele de piele si ceasurile sterpelite de locatari din Hertie si Kaufhof. Serile le petreceam in lungi colocvii floclorice despre fuga din Romania; care ascunsi in podul trenului, care impartind dreptatea in lagarul sarbesc, care adulmecand la Trieste vipusca lata a jandarmului italian. Baietii lui nea Ceasca, asistentele medicale din Gyor, cu virtutea generoasa, asumand perfect tacticile salamului de Sibiu, in viziunea lui Janosz Kadar, cehii si polonezii, mai taciturni si franti dupa caratul mobilei cu carca la negru, convietuiau cordial in internationala evadatilor din comunism. Care in asteptarea pasaportului albastru cu doua dungi negre in stanga - actul de azil politic in Germania -, care tinand, ca-n armata, rabojul zilelor restante in sistemul hai libe, ce-i mai desparteau de emigrarea-n America, prin fundatia Tolstoi.
,/p>
O lume frematatoare, la limesul dintre imperii. In serile de vara, prin ferestrele deschise ale pensiunii se auzeau toate limbile lagarului comunist, cantate sau strigate, in aroma de mititei la resou si zumzetul multilingv al Europei Libere captate-n libertatea tautologica. Adesea se-ntampla ca in cutare roman sud-american: cand de pe pervaz aluneca cate o caserola cu ciorba de burta, si cineva striga disperat a cazut, in esperanto-ul interjectional al azilului de refugiati, la ferestre apareau zeci de fete inviorate, dornice sa-si confirme singura veste asteptata cu nerabdare. Fiecare din noi, povesteste, cred, Julio Cortazar, intr-un roman cu refugiati sud-americani la Paris, credea c-a cazut propriul dictator de la putere. Exagerez, dar nu prea mult.
Aceasta lume pestrita, de dezertori semibriganzi, simpatici si miraculati ai comunismului, adulmecand occidentul tintelor finale, erau disponibili pentru toate experientele nefericite, cu exceptia singurei care devenise imposibila - viata in statul comunist.
Aici m-am antrenat perfect pentru intalnirea Americii. In America, venind din Europa rasariteana, ajungi, de 150 de ani incoace, sa spunem, cu recunostinta si mandrie. Arhetipul noului venit este eroul lui Elias Kazan, puiul de armean din fundul Anatoliei, care fara sa stie are brusc revelatia lui Johann Wolfgang von Goethe: Amerika du hast es besser... (America, tie ti-e mai bine...).
Aceasta este tara careia-i doresc un presedinte pe masura lumii pe care a facut-o. Mai buna si mai rea.
