Duminica Sfintei Cruci

A-ti lua crucea inseamna sa nu te temi de suferinta cand e vorba de marturisirea lui Hristos, ci sa o primesti ca pe o binecuvantare

In duminica a treia din Postul Mare credinciosii ajung la jumatatea calatoriei lor duhovnicesti, cand deja se vede stralucind Pomul Vietii, respectiv Crucea Mantuitorului Iisus Hristos, altar de jertfa care a rascumparat pacatele omenirii. Momentul injumatatirii perioadei postului este un popas important in viata duhovniceasca, deoarece el reaminteste tuturor ca vremea patimilor va fi urmata de mult asteptata bucurie a Invierii.

Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie.

Dar ce inseamna lepadarea de sine? Este tocmai asumarea si afirmarea a tot ceea ce este nobil in sufletul acoperit mereu de patimi si de pacatele preocuparilor zilnice. Dincolo de acestea nu mai este decat lumina din adancul firii, care, prin smerenie, se aprinde tot mai mult. Sufletul dezbracat de toate desertaciunile respira usurat harul sfinteniei, incrustandu-si in sine chipul lui Dumnezeu.

Ce inseamna luarea crucii? Pomenita fiind de mai multe ori in Noul Testament, crucea are trei intelesuri: uneori, ea are sens de cruce a lui Hristos, in alte locuri semnifica suferinta, si doar o singura data are sensul ei general. Si atunci, pe care dintre ele ii cere Mantuitorul omului sa si-o duca? Este crucea suferintelor, si ele vin in urma necontenitelor, neasumatelor, nemarturisitelor si nemantuitelor pacate.

Hristos a purtat doua feluri de cruci: cea pe care a fost rastignit, dar si cea a pacatelor intregii omeniri. Credinciosilor le este dat doar sa cinsteasca acea cruce a Patimilor, dar n-au fost absolviti si de crucea propriilor lor dureri. A-ti lua crucea inseamna sa nu te temi de suferinta cand e vorba de marturisirea lui Hristos, ci sa o primesti ca pe o binecuvantare, potrivit cuvintelor biblice: Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.

Curand va sosi praznuirea Judecatii si a Rastignirii Lui, iar pregatirea este austera. Dar ce post este acela de-i presarat, ca si mai inainte, cu ziceri desarte? Postul gurii si-al cuvantului este tacerea sau vorbirea care lauda pe Dumnezeu si nu-si sageteaza semenii, ci ii mangaie. Cine ia crucea postului trebuie sa ia si crucea tacerii de cele care sunt stricatoare pentru viata, pentru sine sau pentru semeni.

Cum se cuvine a urma pe Hristos? Unora, El le-a spus-o direct: Urmeaza-Mi!, si ei au lasat totul si I-au urmat Lui. L-au urmat in timpul vietii, ascultandu-I invataturile, dar L-au urmat si la moarte. Lor li se alatura si cei ce si-au rastignit aceasta viata, abandonand placerile vremelnice si identificandu-se cu crucea Lui de suferinte, pustnici sau monahi retrasi in manastiri.

Sfantul Apostol Pavel a primit drept rasplata de la Dumnezeu pentru indelunga rabdare a ostenelilor si suferintelor indurate in propovaduirea Vestii celei Bune la neamuri, insesi semnele suferintei Mantuitorului Hristos. Stiind ca si-a incins mijlocul cu adevarul si ca si-a acoperit fata cu platosa dreptatii, el a plecat muceniceste din viata aceasta.

Sa luam crucea drept toiag, spun Sfintii Parinti, iar dragostea si jertfa lui Hristos drept scut si sa pornim mai departe, in cealalta jumatate din perioada randuita pentru calatoria inimii, purtand senini semnele jertfei de rascumparare: postul, suferinta si bucuria ce ne vor elibera de pacat si ne vor uni cu lumina Invierii.

Cu rugaciunile si spovedania, cu postul si milostenia, intariti acum de puterea crucii, sa urcam si restul treptelor nevointei noastre, caci ea ne duce spre cea mai mare bucurie de pe pamant: Invierea!