Timp de doua luni, Romania a trait un veritabil atac de panica la nivel politic. Efectelor lui se vor resimti in tot acest ciclu electoral: efecte perverse, bizare, nebanuite...
Sfarsitul fericit al crizei ziaristilor ne-a oferit gura de oxigen pe care-o imploram de saptamani. Sa ne bucuram de ea, sa tragem adanc aer in piept si sa vedem ce ramane dupa explozia de bucurie.Mai intai, un nebanuit efect pozitiv al crizei: identificarea unui bun canal de comunicare si negociere cu lumea musulmana. Marea problema cu care Occidentul s-a confruntat in incercarea de a stabili un dialog subteran cu rapitorii - in cazul Italiei, Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, chiar Frantei - a fost lipsa unui astfel de canal de comunicare constituit din oameni informati si credibili pentru ambele tabere. A existat intotdeauna o mefienta, o lipsa de incredere in Occident si in valorile sale din partea irakienilor. Poate ca salvarea ziaristilor romani ne-a ajutat sa inventam aceasta veriga lipsa, capabila sa lege lumi diferite, aflate in disonanta si chiar in conflict: comunitatea araba din Romania. Relatiile speciale pe care Romania le-a dezvoltat cu majoritatea covarsitoare a statelor arabe inca isi vadesc roadele: suntem considerati prieteni ai Islamului, cultura noastra e inteleasa si respectata de catre irakieni, sirieni, egipteni, iordanieni s.a. In plus, comunitatea araba din Romania este extrem de influenta in Irak.
In alta ordine de idei, salvarea ziaristilor impune o dezbatere temeinica - fara sabie deasupra capului! - asupra stationarii sau retragerii Armatei Romane din Irak, precum si asupra strategiilor diplomatice si militare pe care tara noastra le preconizeaza. Nimeni nu striga: Retragere cu orice pret!; dar se impune, repet, o dezbatere publica, autentica, argumentata pe tema politicii externe a Romaniei. O data cu criza ostaticilor, diplomatia a coborat in strada. Ea nu mai este, ca pana azi, o delicatesa demna de Clubul Diplomatilor, asa cum nu mai este o formalitate decisa de Parlament pe fuga, in reuniuni de urgenta. Nu! Intr-o lume din ce in ce mai interdependenta, politica externa trebuie sa se bucure de interesul cotidian al cetatenilor. Poate ca mai importanta decat retragerea propriu-zisa e, in acest moment, capacitatea de a discuta deschis despre asta.
In al treilea rand, ar trebui sa ne ingrijoreze, probabil, efectul constitutional al crizei ostaticilor. Dupa 1989, Romania s-a dorit - tocmai pentru a se pune la adapost de tentatiile autoritare - un regim constitutional bicefal, in care presedintele si primul-ministru sa aiba competente diferite si echilibrate. Ei bine, slabiciunea parlamentara a coalitiei de guvernare, coroborata cu succesul lui Traian Basescu in Irak si insuccesele lui Calin Popescu Tariceanu in problema inundatiilor par a dezechilibra acest raport de forte in beneficiul presedintelui. Guvernul a fost format - sa nu uitam - la limita Constitutiei, gratie insistentei lui Traian Basescu. El risca, din acest motiv, sa devina un guvern slab, excesiv de supus Palatului Cotroceni. Se pot naste, in aceste zile, o serie de cutume care sa faca din Romania un regim prezidential - o astfel de cutuma fiind cea care spune ca presedintele isi poate asuma conducerea unor operatiuni de salvare a ostaticilor.