Fara subiect

Ieri seara am stat la televizor. Am vazut un show din care am retinut o fata in bikini, un documentar din care mi-a ramas in minte un brotac sarind din creanga-n creanga in padurea tropicala, un talk-show pe probleme culturale care deschidea de fapt un film dar in care se vorbea de altul (sau n-am inteles eu bine) si o emisiune de noapte cu vedete de muzica ultra-usoara care povesteau ce bine a fost alaltaieri in clubul ala cel nou, fato!

Cand m-am dus la culcare am realizat ce anume mi s-a parut comun si familiar in toate aceste productii: nici una n-avea subiect. Subiect nu in sensul clasic gramatical - asta exista din belsug, in propozitii simple de genul 〞George (subiect) are (predicat) o voce (complement direct) senzationala (adjectiv)!" Nu, ceea ce imi lipsea mie era subiectul in sensul de motiv pentru a ma uita, de concluzie, de idee pe care realizatorul te provoaca s-o iei cu tine macar pana la bucatarie, la capatul emisiei. Adicatelea lucrul pe care il obtii in schimb atunci cand ii dai timpul tau sa faca ce vrea cu el.

Acum sigur ca si senzatia asta e dependenta de privitor. Nu toata lumea se asaza la televizor in cautarea intelepciunii. Pentru asta ai cursurile de yoga ale domnului Bivolaru. Dar, totusi, exista un tip de public care deja s-a obisnuit sa faca socoteala in termeni de investitie si profit, chiar si cand zapeaza intre canale. Sigur ca acest public are treaba multa si ajunge acasa tarziu, dar compenseaza aceste defecte cu o mare putere de cumparare, mai ales in segmentele premium. Advertiserii ar trebui sa fie lesinati de fericire sa puna mana pe el si sa le-arate clientilor (ale caror bugete cresc serios pe acest segment de vreo doi ani) ca au reusit sa tinteasca exact cumparatorul de 4 x 4 de lux sau de ceasuri de aur alb si mecanism la vedere.

Asta ma aduce la o banuiala sinistra: nu cumva au dreptate colegii de presa scrisa atunci cand se uita de sus la noi, astia din televiziuni? In fond, presa pe hartie a descoperit de mult clientul premium. Anul acesta a adus o explozie de titluri, de la reviste de arme si pana la suplimente de gadgeturi dedicate omului care a reusit deja sa-si transforme timpul in bani. Nu putem insa vorbi de asa ceva in televiziune sau radio. Iar aparatorii mediilor electronice vor spune ca aici functioneaza logica punctelor de rating, adica a numerelor mari. La actualele costuri de productie si difuzare, inca nu poti supravietui cu emisiuni extrem de specializate, care fac insa zecimi de punct. Indiferent daca in spatele acelor cifre minuscule se afla oameni bogati.

Pana la urma, mingea e la clienti si agentiile de publicitate. In acest moment ele intreaba preponderent de varsta privitorilor si numarul lor. Pentru asta si platesc, de fapt - si poate ca tot asta a generat criza subiectelor si a continutului de care se plang toti criticii de televiziune de prin ziare. E logica numitorului comun - care rareori inalta nivelul discursului. Probabil ca si aici e nevoie de curaj, de un prim advertiser de nisa, in stare sa plateasca bine pentru un public mic, dar al lui, vorba reclamei.

Noi il asteptam la colt. La coltul ecranului, dupa 11 seara.