x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old IMOBILIARE/INFO - 4 septembrie 2004

IMOBILIARE/INFO - 4 septembrie 2004

04 Sep 2004   •   00:00
BANI PENTRU CASE. Bancile au acordat populatiei, pana la sfarsitul lunii iulie, credite ipotecare in suma de 10.600 de miliarde lei, inclusiv provizioane, in crestere cu aproape 80% fata de soldul inregistrat in decembrie 2003. Creditele ipotecare au crescut mai mult decat cele imobiliare, care s-au majorat cu numai 34%. Soldul finantarilor ipotecare a crescut in suma absoluta cu 4.700 de miliarde lei, in timp ce creditele imobiliare au urcat cu 4.400 de miliarde lei. Totusi, imprumuturile imobiliare se situeaza la aproape 18.000 de miliarde lei (inclusiv provizioane), depasind valoarea creditelor ipotecare, intrucat a fost prima forma de finantare a achizitiei de locuinte practicata de bancile din Romania.

NOU CARTIER IN GIULESTI. Un nou cartier cu vile, "Dolce Vita", va fi inaugurat in Giulesti, la sfarsitul anului 2004, a anuntat vineri presedintele companiei Energi-co Holding, Mircea Popa. Cartierul va fi construit pe o suprafata de 17.500 mp, cuprinzand 42 de vile insiruite (parter+etaj), 14 vile cuplate, 18 vile duplex (P+E+M) si un spatiu comercial. Noile locuinte sunt construite pe baza unei tehnologii IGLOO, care asigura reducerea cu 50 la suta a pierderilor de caldura, cresterea izolatiei fonice cu 40 la suta si reducerea timpului de executie cu 40 la suta. Noua tehnologie utilizeaza peretii de beton armat in locul cofrajelor de lemn. La constructia noilor vile s-au inclus si dotarile standard - instalatie termica interioara, inclusiv microcentrala termica, instalatie electrica, obiecte sanitare, gresie, faianta, parchet si geamuri termopan.

FARA CONSTRUCTII IN BANEASA. Primaria Sectorului 1 va interzice construirea unor noi imobile in zona padurii Baneasa, in ciuda presiunilor puternice exercitate asupra noii administratii de unele cercuri de interese, a afirmat primarul Andrei Chiliman. El spune ca imobilele aparute in zona padurii Baneasa acopera o arie care a depasit de mult limita impusa de lege privind suprafata contruibila din zonele verzi. Potrivit legii - a precizat primarul - in zonele verzi nu se poate construi pe mai mult de 15 la suta din suprafata totala. Or, in Baneasa s-a depasit de mult aceasta limita, a afirmat primarul. Planul Urbanistic General si legile privind constructiile si protectia mediului interzic extinderea suprafetei rezidentiale in zona padurii Baneasa - una dintre cele mai scumpe zone imobiliare ale Romaniei. Sub aceeasi restrictie se afla si terenul din fostul parc Bordei (in apropiere de Herastrau), restituit de municipalitate fostilor proprietari. Mostenitorii vor putea construi, spune primarul, pe o suprafata de cel mult 15 la suta.

×