In amintirea Deltei (IV)

In ultimii 20 de ani - 10 sub Ceausescu si alti 10 sub umbra lui de care Romania scapa atat de greu, populatia Deltei a scazut cu 30%. Somajul, absenta infrastructurii, declinul activitatilor traditionale, inrautatirea calitatii mediului inconjurator au dus la imbatranirea prematura a populatiei, alungand tinerii.

Imensul potential al "Rezervatiei Biosferei Deltei Dunarii" - cum se numeste oficial unitatea ecosistemelor si resurselor naturale din Delta, cu oamenii ei cu tot, protejata de statul roman si sustinuta financiar de Banca Mondiala si programele PHARE - este insa departe de a fi cunoscut si cautat asa cum merita.

Nu doar oamenii - localnicii sau turistii - s-au imputinat in ultimele doua decenii, ci si pasarile, pestii, salciile si stuful.

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, declarata atat sit al Patrimoniului Mondial Natural Unesco, cat si - cu o formula poetica, "zona umeda de importanta internationala" - Ramsar - este, in realitate, mai mult un areal vitregit decat ocrotit. Un doliu general al naturii planse, prelungit de subsidii internationale.

S-a spus ca Delta Dunarii este una din ultimele zone salbatice din Europa - una dintre cele mai mari si intacte zone umede cu apa dulce de pe continent. Aici traiesc, alaturi de om, inca aproximativ alte 5.000 de specii.

O tristete crepusculara, sagetata de zboruri multicolore si strigate necunoscute, prin aburul greu de aripi obosite si cuvinte imposibile ridicat dimineata deasupra canalelor, invaluie aceasta diversitate biotopica antediluviana, cu 325 de specii de pasari, intre care 160 care cuibaresc aici, in 5 pana la 7.000 de cuiburi, unde clocesc impreuna cormoranii mari si mici, egretele, tiganusii, lopatarii, starcii cenusii si rosii.

202 specii de pasari traitoare in Delta sunt protejate prin Conventia de la Berna. Intre monumentele naturii vedem rar, dar sigur, primavara indeosebi, in aerul incalzit deasupra lagunei, egreta mare (Egreta alba), egreta mica (Egretta garzetta), lopatarul (Plataleia lucorodia), pelicanii comuni si creti (Pelecanus onocrolaus si Pelecanus crispus), piciorongul (Himantopus hamantopus), califarii albi si rosii.

Dar regele incoronat si gusat al Deltei Dunarii ramane insa pelicanul.

In secolul trecut, pelicanii puteau fi intalniti pe Valea Dunarii, pana spre Tisa, in Ungaria, si chiar pana la Lacul Balaton. La sfarsitul secolului al XIX-lea - poate presimtirea crepusculului Imperiului Dunarean? - ceva anume ii face sa se retraga spre zona lagunara a Deltei.

In 1925 sunt identificate 100 de cuiburi de pelican comun si 70 de pelican cret.

In 1953, pelicanii sunt trecuti sub protectia legii si numarul lor a crescut pana la 5.000-6.000 de exemplare, cuibarite indeosebi in colonia de la Buhaiova si Hrecisca. Ei sosesc in martie, la inceputul primaverii, din tarile calde ale sudului si raman toata vara in Delta, unde oua, clocesc si scot pui.

Primavara, Delta este babilonul pasarilor. Dunarea are inca apele umflate si pasarile sosesc in mii de stoluri, pregatindu-se pentru nunta. Aerul devine un vacarm al strigatelor, culorilor si incalcarii generale a regulilor de circulatie, precum intr-un Cairo aerian, la pranz.

Ziua, pasarile stau ascunse, vanand vietatile mici cu care se hranesc. Ele au lacurile lor preferate. In amurg vezi mii de pasari alaturate si nemiscate, invocand umbra si noaptea. Apoi, dupa caderea noptii, parca hipnotizate si adormite, se indreapta cu miile, in aceeasi tacere, spre cuiburi.

Delta este renumita si prin cele 80 de specii de pesti, mai ales prin populatiile de sturioni, sursa caviarului. Captura anuala a scazut insa dramatic, de la 1.000 de tone, in 1930, la numai 10 tone in ultimii ani. Zambetul trist al lipoveanului cu dinti de fier, Maladoi, atunci cand isi insira crapii si carasii pe iarba din fata curtii sau absenta lui de pe fata batranei ascunse intre florile de toamna, la vederea strainului, sunt asadar usor de inteles.

Saracia progresiva a naturii si a omului are ceva duios si melancolic, mai mult decat dramatic, in Delta Dunarii.

Impresia este ca daca ar putea vorbi, pasarile si pestii le-ar da dreptate oamenilor, pe cat de saraci, pe atat de fericiti si senini in lumea lor amfibie.

Vizitat in sediul lui proletcultist din Tulcea, guvernatorul Deltei, intrebat de viitorul "ecosistemelor" - un fel de-a ocoli punerea degetului pe rana, adica pe viata oamenilor -, iti raspunde, serios si sec, cu o replica, desprinsa parca dintr-o piesa de Eugen Ionescu, romanul care a inventat in secolul XX teatrul absurdului: "Traditia utilizarii resurselor naturale ale Deltei Dunarii dateaza de 7.000 de ani, iar in prezent produsele naturale extrase de-aici au o valoare de 16 milioane de dolari americani". Perceptia bogatiei dolarizate, obsesia postcomunismului anarhic, alaturata cu frivolitate perspectivei mitice a sapte milenii de viata necontenita a omului si naturii umede, deasupra tuturor ordinilor si dezordinilor istoriei, asigura guvernatorului Deltei statutul unui patriarh sud-american, tentat de intreruperea veacului de singuratate, la gurile Dunarii.

Cunoscuta, recunoscuta si traita pe viu, Delta Dunarii este ultima mare descoperire geografica si sufleteasca a Europei.