L-am vazut din departare: statea la stop, cu un obiect negru in mana, semanand cu o pereche de coarne. Cand m-am apropiat, am realizat ca nu vrea nici sa-mi spele geamul, nici sa-mi pupe farurile: voia pur si simplu sa-mi vanda un binoclu.
Asta a fost vara trecuta. In lunile care au urmat, am numarat la semafoare cel putin zece insi cu aceeasi meserie: vanzatori de binocluri. Marfa ruseasca, de incredere: vezi vecina din blocul de vizavi ca si cum ai avea-o in pat, langa tine.Ei, da, vecina - aia de la 9, care seara nu trage perdelele - nu te face ca nici n-ai auzit de ea! In fond, pentru ce altceva iti poti cumpara un binoclu intr-un oras de canioane locuite, intr-o urbe a ferestrelor altora, intr-un loc in care dormitoarele se intind cat vezi cu ochii (si mai bine cu ei ajutati de instrumente optice...)?
Acum, sigur ca sunt cetateni ce nu vor recunoaste niciodata la ce folosesc binoclul. Unii iti vor spune ca il iau cand merg la munte sa se uite dupa capre negre, altii ca urmaresc cu el vapoarele din larg, la mare. Iar categoria cea mai nerusinata iti va spune ca se uita dupa stele cu copiii... Minciuni, doamnelor si domnilor! Binoclul de oras spune un singur lucru despre proprietar: ca e un om normal, usor timid, care se uita dupa fete! Sau viceversa, ca sa nu fiu sexist.
Sigur, ocupatia asta iti ofera mai putine satisfactii decat ar trebui. Unii dintre vecini trag draperiile. Altii inchid lumina. Cativa nici nu sunt acasa cand ai tu timp de ei. Ca sa nu mai vorbim ca, uneori, cand reusesti sa-i prinzi perfect in cadru nu fac nimic altceva decat sa stea de vorba. Toate astea duc la o situatie frustranta: banii dati pe binoclu nu sunt o investitie cu profit vizual garantat, seara de seara.
Impotriva acestei dureri, omenirea a gasit in sfarsit leacul, in urma cu cativa ani: emisiunile de televiziune in care te uiti in casa altuia. Toate neajunsurile studiului individual de la balcon, in frig sau canicula, sunt aici eliminate: imaginea e clara si cand afara e ceata, iar perdelele nu deranjeaza in nici un fel spectacolul. Mai mult, nici nu pierzi vremea: regizorul de montaj se asigura ca atunci cand te-ai asezat in fotoliu ajungi repede la momentul culminant al observatiei tale stiintifice.
Sigur, sunt si unii care spun ca n-au ce face cu astfel de show-uri. Si care, in virtutea principiilor libertatii inscrise in Constitutie, ar vrea ca nici altii sa nu le mai vada. Alaturi de ei se asaza cu speranta vanzatorii de binocluri - singurul business care abia asteapta sa ne intoarcem, cu ochii mari, la vecinii din blocul de peste drum.
Ia lentila, neamule!
LUCIAN MANDRUTA