Intoarcerea crestinismului

A fost, la inceput, o religie minora - o secta ebraica intre atatea altele. Apostolii au trecut-o dincolo de Iudeea, iar Sfantul Pavel, mergand la neamuri, a adus-o in Europa, unde a devenit credinta celor saraci si bolnavi - credinta sclavilor, a oamenilor mici.







Tenacitatea, rigoarea, indaratnicia cu care respingea politeismul lejer si negocierea valorilor au facut din ea o religie prigonita de cezarii Imperiului Roman. Filozof antrenat, Iulian Apostatul, de pilda, a inteles ca valorile imperialismului roman sunt incompatibile cu blanda credinta ce luase nastere in Galileea. Persecutiile s-au prelungit de-a lungul a trei secole, sub Nero, Traian, Valerian sau Diocletian. Totusi, secta cea noua a rezistat; in 313 devenea religie acceptata, iar in 380, religie de stat.

Ce metamorfoza! Plecat de pe un deal stingher din Orientul Mijlociu, crestinismul s-a dovedit, pentru un mileniu si mai bine, liantul identitar al Europei: de la Marea Neagra pana la Atlantic - o mare, coplesitoare comunitate, numita - cum altfel? - crestinatate. Intr-o epoca sangeroasa si confuza, marcata de nenumarate invazii barbare, crestinismul a tinut loc de politica, arta si cultura. In lipsa administratiei romane, preotii au devenit lideri; in lipsa poetilor, au scris carti; in lipsa invatatorilor, au educat copiii. In mod natural, informatia genetica a civilizatiei europene - chiar si in aspectele ei laice - este de extractie crestina; folosim sintagme biblice fara sa stim, traim sarbatorile crestine chiar daca suntem atei, gandim involuntar lumea in termenii moralei bisericesti.

In ultimul secol, istorici precum Le Goff sau Duby au reusit sa puna sub semnul intrebarii cliseul iluminist care facea din Evul Mediu crestin o epoca intunecata. Azi, intr-un moment de criza a valorilor, privim cu alti ochi splendidele constructii teologice si ideologice medievale; privim cu alti ochi solidaritatea care lua nastere in comunitatea parohiala; privim cu alti ochi, in sfarsit, modestia inteleapta a vechilor crestini, care nu voiau sa stapaneasca galaxia si atomul. Acum, cand stiinta ne-a oferit acces in orice cotlon al materiei, am inteles ca linistea si fericirea nu vin pe calea exclusivista a stiintei, ci dintr-o buna relatie sufleteasca cu universul proxim.

Biserica crestina nu a fost niciodata deschisa fata de revolutii si reforme; faptul ca ea celebreaza o serie de valori formulate cu doua milenii in urma o face o institutie conservatoare. Adesea, acest conservatorism s-a dovedit inoportun. Mai intai in secolele XV-XVI, cand clerul nu a mai putut tine pasul cu evolutia societatii, pierzand o buna parte din adeziunea acesteia (a fost atunci vremea pentru Renastere si Reforma); mai apoi, in secolele trecute, cand catolicismul nu a stiut sa faca la timp pasul spre masele paupere, lasand comunismul sa faca prozeliti. Daca ne gandim ca intre Renastere si prabusirea comunismului a existat cel putin o perioada de reflux religios (Iluminismul), vom intelege ca, de fapt, de la sfarsitul Evului Mediu si pana azi, Biserica crestina s-a aflat intr-o permanenta criza de identitate si audienta. Ultimele secole au apartinut - in mod natural, pe undeva - celor care au incercat sa explice lumea fara ajutorul lui Dumnezeu, cat si celor care au gasit ca lidership-ul in afaceri e mai important decat rugaciunea zilnica.

Din aceste motive, succesul de care se bucura astazi partidele crestin-democrate, populare si conservatoare (prin definitie partide de inspiratie crestina) nu poate fi decat salutat. Dupa ce Biserica s-a dovedit dispusa la dialog si flexibilitate, oamenii au inceput sa curga spre ea prin intermediul acestor intermediari politici. Deloc intamplator, cea mai puternica formatiune politica a Europei este Partidul Popular European. In zilele in care ideologiile clasice dispar, in care dilema identitara devine din ce in ce mai acuta, nevoia noastra de a apartine unei civilizatii cu miza spirituala devine irepresibila. Cine crede ca Europa Unita poate fi fondata numai pe moneda si piata comune se insala; sentimentul comunitar se naste ceva mai sus de stomac. Avand grupa sanguina crestina, Europa nu se va putea regasi decat sub un acoperis crestin, chiar daca va constitui o asociatie politica de tip laic.