Maruntisuri

Probabil ca masura civilizatiei unui oras e data si de detaliile care-i construiesc identitatea vizuala. Cu ochii dupa logouri, dupa chipul in care sunt alese si scrise numele de strazi si dupa corpul de cifra care-ti indica adresele insirate ca boabele din pastaie, citesti varsta si fasonul unei metropole. Si asa, reputatia-i devine explicabila. Cu cat e mai ametitoare diversitatea de identitati corporatiste sau de produs, cu cat iti vorbeste mai coerent o voce grafica de secol XVIII langa una de secol XXI, iti poti explica din perspectiva branding ce inseamna carisma urbelor cu traditie.

Exemplu? Pavajul strazilor Ramului. Cubic, aproape insesizabil rotunjit la colturi, face lobby de mai bine de 2.000 de ani despre civilizatia romana si gustul ei desavarstit pentru inginerie cu arta. Placutele fasonate, albastru intens, cu bordura verde si colturi prelucrate, purtatoare ale unui corp de litera aerisit si cochet vorbesc despre aura Parisului. Placile de faianta lusitana, identificand numeric cu un albastru portugal case albe si cuminti concentreaza - pe o suprafata cat o cochilie - toata savoarea Lisabonei. In Londra, efectul infinitelor chipuri in care - de la baruri la multinationale si de la muzee la chioscurile florareselor - logourile isi vorbesc unele altora si toate - trecatorului - e aproape euforic. Inepuizabila lor varietate iti ofera tot atatea niveluri de lectura a lumii, pe cat o face, si astazi, Numele Trandafirului.

Are si Bucurestiul elemente pe care ochiul ar fi trebuit sa le recunoasca. Sunt bordurile malace, fara gust, imposibil de impresionat, de o uratenie pasiva, pe care le accepti ca pe atatea alte lucruri asupra carora tu, cetatean, n-ai puterea sa intervii, chiar daca ele ar trebui sa te reprezinte si n-o fac. Bordurile mediocre in lipsa lor de estitca au fost achizitionate de un an sau doi, in ideea sa marcheze carosabilul cu fata pe-atunci noua.

Sa ne bucuram. Anostele tablite, albastru pe alb, care duc in carca numele strazilor, n-au beneficiat in ultimii 15 ani, asemenea trotuarului, de un lifting care sa poceasca chipul orasului mai mult decat a facut-o comunismul.

Borduri? Trotuare? Tablite? Numere de casa? Si mai ce?! Tara arde si babelor le arde de chichitele designului urban. Cand insa vom intelege ca si de aceste accesorii de detaliu depinde frumusetea personala, de neconfundat, a chipului unui oras, abia atunci lucrurile se vor fi asezat in matca lor. Noroc ca vine Cow Parade si-n Bucuresti. Poate atunci cuiva o sa-i pese mai mult decat pana acum de obrazul Capitalei. Pana la timpul cand edilii vor reactiona la clopotelul designului intelegandu-i rostul lui diferentiator e inca liber la degringolada.