SCOALA
LA LIMITA - Profesorii si mai tinerii mintosi iau bani fara sa plateasca impozite
Fata de profesorii cu renume, care percep taxe in euro sau in dolari pentru o ora de meditatii, studentii practica tarife mai rezonabile, de cateva sute de mii de lei. Meditatiile reprezinta una dintre modalitatile prin care studentii isi completeaza veniturile.
CATALIN PRUTEANU
INTERES. Profesorul de meditatii trebuie sa stie cum sa le mentina elevilor atentia mai mult decat in clasa
|
Anunturi de genul Studenta in anul II la ASE meditez elevi de gimnaziu la matematica sunt foarte des intalnite in paginile ziarelor si pe Internet. Preturile sunt acceptabile, mai ales daca tarifele cerute de tineri sunt comparate cu cele practicate de profesorii liceelor de renume din tara.
INTERACTIV. Meditatiile le dau la mine acasa sau acasa la elev, depinde cum prefera parintii. Eu as vrea sa lucrez cu unul, maximum cu doi copii, pentru ca sunt mici si, daca sunt mai multi, devin neatenti, spune Roxana, studenta in anul I, care da meditatii la limba engleza. Din pacate, programul nu-mi permite sa meditez decat lunea, miercurea si in week-end, pentru ca martea si joia am ore la facultate de dimineata pana seara. Incerc sa predau cat mai interactiv, in asa fel incat cei mici sa nu se plictiseasca si sedintele sa-i atraga. Eu am acasa un calculator si folosesc si niste joculete interactive, povesteste Roxana. Pentru doua ore de pregatire, Roxana percepe 150.000 de lei.
PEDAGOG. Simona, studenta in anul IV la Facultatea de Informatica si Matematica a Universitatii din Bucuresti, ajuta copiii la matematica inca de cand era in anul I. Meditatiile le da ori la ea acasa, ori la domiciliul copiilor, dar spune ca e de preferat acasa la copii in cazul in care sunt prea mici ca sa strabata jumatate din oras pentru doua ore de lectii la matematica. Cere 200.000 de lei pentru o sedinta de doua ore. Am foarte multa rabdare cu copiii si am calitati de pedagog. Ambii parinti sunt profesori, tata chiar preda matematica, spune Simona.
Citește pe Antena3.ro
Ioana are 23 de ani si este contabila la o societate de asigurarii dar da meditatii elevilor in timpul liber. A lucrat in diferite locuri ca economist, ba chiar a fost plecata in Statele Unite, unde a fost chelnerita. Si-a luat licenta cu o nota mare si, pe langa aceasta, a facut un master si are cateva certificate si atestate. Ioana locuieste in Cluj si prefera ca sedintele de pregatire, pentru care cere numai 100.000, sa le faca acasa la ea.
CE PREVEDE LEGEA
|
Profesorii care fac meditatii trebuie sa se inregistreze ca persoane fizice autorizate la primaria din localitatea unde-si desfasoara activitatea. Apoi trebuie sa se prezinte la administratia financiara pentru a-si lua cod fiscal si pentru a anunta ca mai obtin venituri si din alte activitati in afara salariului. Venitul din meditatii se globalizeaza o data cu venitul global, spun reprezentantii Ministerului de Finante. Insa foarte putini dintre profesorii care dau meditatii declara acest lucru. In urma cu cateva luni, reprezentantii Ministerului de Finante au vrut sa scada din impozitul parintilor suma pe care o platesc pentru pregatirea suplimentara a copiilor, insa au existat voci care au comentat ca astfel se incurajeaza un sistem de pregatire paralel celui din scoli. (Daniela Ivan)
|