Natura moarta cu dragoste

Ploua mocaneste iar strazile, cladirile, copacii, oamenii trebuie sa suporte asta, macar de cateva ori pe an. E gri peste tot, spart din loc in loc de reclamele pe care le-am vazut in drumul meu prin oras, vitrinele luminate si rosul semaforului care ma obliga acum sa scot din viteza, sa stau si s-astept.

Fata asta traverseaza atat de aproape de botul masinii mele, incat mai-mai imi simte respiratia.

Si foarte lent trece ea - stie ca nu este motiv in lume care sa o zoreasca; a iesit de la scoala si se indreapta spre nicaieri - de ce s-ar grabi?

Din spatele ei vine un pusti inalt si frumusel, cu jeansi largi si ud pana la piele. O prinde usor de umarul stang, o intoarce si o saruta pe gura.

Ma uit la ei ca hipnotizat - sunt atat de frumosi si de autentici, atat de puri si de fericiti, atat de nepasatori fata de ploaie sau gri, incat mi se pare ca atingerea lor dureaza secole.

Si ploua peste geamul masinii mele, unde ma simt la adapost ca-n cochilia dura si transparenta a unui melc urias.

La radio, Ilona Prunyi canta Ceaikovski - RÃƒÂşverie du soir. Iar eu am in fata doi oameni tineri care se iubesc si atat!

Plec...

Si las in urma dragostea protejata de un balon de sapun.