Recuperarea Romaniei

Am citit cu interes, mereu si din plin rasplatit, cartea profesorului scotian Tom Gallagher, Furtul unei natiuni, aparuta deunazi la Humanitas. Versiunea in limba engleza va aparea chiar mai tarziu decat cea romaneasca. Aceasta din urma este mult mai oportuna, pentru ca ne priveste nemijlocit si pica taman inainte de alegeri.

Gallagher a aparut zilele trecute in cateva emisiuni de televiziune, care aud c-ar fi starnit nervozitatea unor servicii secrete - e nostima si trista agitatia aparatorilor celei mai inapoiate tari din NATO pe calea occidentalizarii - desi omul spunea, chiar daca mai coerent si cu mai multa rigoare comparatista, lucrurile pe care le stim si noi de mult. Apoi, acelasi profesor scotian, care la prima vedere pare un fel de Miroiu (personajul lui Mihail Sebastian, jucat de Radu Beligan) prezbiterian, in acces prelungit de difidenta post-pubertar-oxoniana, e si semnatarul unui neobisinuit editorial, aparut sambata trecuta in Evenimentul Zilei. Aici avem de-a face cu o analiza de demascare a Germaniei, slightly exagerated, prin teza potrivit careia apetitele oligarhiei romanesti ar fi fost omologate prin bunavointa unei Germanii care si-a pervertit experientele Reunificarii in aplicatiile recente ale contractelor guvernului Nastase. Cred ca aici Gallagher vrea cu orice pret sa fie mai spectaculos decat este de obicei. Oricum trecerea prin Bucuresti a anglo-saxonului invatat si timid a pus pe jar tanara sandrama democratica.

Cartea lui Tom Gallagher are o pregnanta uimitoare a diagnozei pe termen scurt, mediu si lung, in ceea ce priveste corpul social si politic al modernitatii romanesti, inainte si dupa paranteza statului comunist. Gasim aici adevaruri simple si paradigmatice despre noi, pe care obisnuim sa le declinam, sa le aproximam, adica sa le diluam de ani de zile, indiferent de varstele si de convingerile noastre culturale, politice sau religioase, atata vreme cat am ramas ostaticii unui anumit fel, incomplet, de a intelege si de-a iubi Romania, mizand dominant pe calitatile ei si ale noastre. O simpla insiruire a judecatilor acestui politolog scotian ne pune pe ganduri definitiv. Iata-le:

1. Exista o traditie romaneasca considerabila de a deturna resursele publice in beneficiu privat.

2. Noi n-am aflat ca libertatea adevarata este dreptul individului de a se disocia de opinia stapanilor sau a majoritatii, nu doar de a respinge stapanirea straina.

3. Romanii sunt gata sa indure un tratament mai rau din partea propriilor conducatori decat vecinii lor din Balcani.

4. Exista un liant al tuturor epocilor istorice dupa l881, in Romania: nevoia constanta a statului de a-si consolida autoritatea prin mentinerea unei societati dependente de el, in pofida rezultatelor sale slabe.

5. Esenta democratiei - participarea cetateanului si sentimentul includerii sale - este inca in mare parte absenta din Romania.

6. Avem o dorinta puternica de a ne baza optiunile politice pe personalitatea competitorilor si nu pe ceea ce sustin ei.

7. Arhitectul iesirii Romaniei din comunism, Ion Iliescu, a jucat un rol cheie in legitimarea unei oligarhii sau cel putin in reducerea substantiala a opozitiei fata de metodele ei de a se imbogati.

8. Acapararea statului si redirectionarea unei parti din resursele acestuia catre un individ si anturajul sau sau catre un grup reprezinta baza politicii romanesti.

9. De-democratizarea reprezinta o optiune pentru statele care experimenteaza formule pluraliste, in absenta unei economii viabile, a capitalului social al increderii si a societatii civile.

10. Va fi o ironie a sortii daca intrarea Romaniei in UE va consolida pana la urma puterea elitei conducatoare, regrupata dupa caderea comunismului, in l989. Uniunea Europeana va perpetua astfel traditiile istorice si metodele care au facut Romania sinonima cu proasta guvernare de-a lungul celei mai mari parti din istoria sa.