Scriitorii de Internet

Daca ai curiozitatea sa citesti posta electronica pe care multe din ziarele curente o tin la dispozitia publicului, descoperi un univers cu totul original, imposibil de imaginat cu doua decenii in urma.

La sfarsitul fiecarui articol tiparit gasesti comentariile semnate, dar mai ales nesemnate, sau semnate cu nume codificate ale unor cititori activi, gata sa participe febril la orice dezbatere. Prima reactie nu poate fi decat entuziasta. Fitecine are posibilitatea sa-si spuna parerea, sa intre in dialog cu autorul articolului si cu mapamondul intreg. In subterana electronica a oricarei gazete se naste o alta gazeta, scrisa de cititori: un soi de ecou fara frontiere, o reactie in lant, semnificativa pentru psihologia vremilor si a natiei. Comunicarea se amplifica indefinit, reactivitatea publicului e maximal stimulata, textele devin prilejul unui policrom turnir.

Fenomenul are, totusi, si o inevitabila contraparte patologica. Sansa comunicarii spontane, fara reguli si fara raspunderi, poate fi folosita delirant. O categorie care ilustreaza abundent inconvenientele "pietei libere" a Internetului este aceea a grafomanilor. In mod normal, grafomanul nu are la indemana suficient spatiu tipografic pentru a-si developa, nestingherit, viciul. Or Internetul ii ofera posibilitati nesperate. Poate sa scrie oricat, poate angaja argumente interminabile si poate, in acelasi timp, sa traiasca satisfactia de a fi "in circulatie". Nu e chiar publicat, dar e "pe fir", e, cel putin teoretic, citit de mai multa lume, e in contact cu un "corpus" virtual de interlocutori. Nu vom face, aici, o analiza de substrat a grafomaniei. Uneori e vorba de pura volubilitate. Alteori de un mod de a te afla in treaba. Alteori, in sfarsit, de o specie dramatica a singuratatii. Internetul devine un substitut al socializarii. Se simte, in transparenta cate unui text, cearcanul de melancolie al omului nevorbit, al exilatului fara prieteni, al constiintei insulare care isi cauta arhipelagul.

O alta categorie de actori ai epistolarului electronic este aceea, larga si imens diferentiata, a frustratilor. Internetul are un spectaculos avantaj: poate camufla identitatea reala a celui care scrie. Anonimitatea e garantata, prin urmare libertatea de expresie nu are a-si asuma nici o precautie, nici o limita. Poti scrie orice, despre orice si despre oricine. Te poti rafui cu regi si ministri, cu scriitori celebri si fotomodele, cu mari colectivitati, institutii si prestigii. Esti cineva! Esti egalul tuturor, fara sa trebuiasca sa faci dovada vreunei competente speciale sau a vreunei ispravi justificatoare. Nu numai ca poti da replica oricui, dar o poti face fara nici o cenzura. Poti fi obscen, isteric, ofensator, didactic, bascalios, arogant, insidios, dement, meschin, mincinos, idiot. Te poti dezlantui fara frica. Iti poti da poalele peste cap, poti sa-ti bati joc de toti si de toate. Atletul Internetului n-are constrangeri morale, gramaticale, politice. E scutit de orice forma de responsabilitate. Psihologia lui e psihologia travestitului, a celui care loveste pe intuneric, a spargatorului mascat. Nu poate fi identificat, nu poate fi provocat la o disputa fatisa. Ricaneaza pervers in spatele cortinei. In plus, e luat in seama, e prezent "la gazeta", fie si intr-o varianta clandestina. Internetul pare, in asemenea cazuri, un instrument perfect al defularii, o supapa eficienta pentru multiple forme de nevroza. In realitate, el nu vindeca, ci intretine boala, ii da ocazia si materia diseminarii. Pacientul se adanceste in derapajul sau, iar ambianta se vede intoxicata de harnica lui surescitare. O sumedenie de disfunctii mentale si sufletesti care, pana mai ieri, ar fi ramas in perimetrul discret al familiei sau al azilului, evolueaza liber pe ecranele computerelor noastre. Stim mai multe decat pana acum despre sminteala. Stim prea multe, mai multe decat vrem sa stim. E un neasteptat efect colateral al progresului tehnologic pe care, vorba lui Caragiale, "odata pornit, nimeni si nimic nu-l mai poate opri".