Sensul libertatii

In urma cu 15 ani ajungeam pentru prima oara in America. Veneam de la Munchen, unde lucram la Europa Libera, in plin razboi rece. La Bucuresti, Ceausescu domnea nestingherit. Mizeria, frigul si intunericul se alaturau doar fricii.

Un regim brutal si nevrotic producand suferinta, lipsit de resurse de innoire, chiar si in datele comunismului, parea insa sa se mentina fara probleme la putere, atata vreme cat Moscova asigura integritatea si coerenta imperiului comunist. Doar ca la Kremlin tocmai venise la putere un tanar aparacick, cu o fata tipica de baby slavo-tatar, cu privire foarte patrunzatoare, deloc asemanatoare mastilor impostate ale acelor "dead men walking" care l-au precedat. Nu se stia cine si cum avea sa fie, dar era deja altcineva, in mod sigur. Relatiile dintre Est si Vest erau complet rupte, atingand cel mai periculos nivel de la inceputul razboiului rece.

La Washington, Ronald Reagan tocmai isi incepea, triumfator, al doilea mandat, in fruntea unei Americi mai puternice decat oricand, economic si militar. Trecuse criza de neincredere in sine a natiunii produsa de esecul din Vietnam si Watergate, iar paranteza Carter nu retinuse, in afara unui declin economic depasit, decat reamenajarea relatiilor cu China comunista si transformarea drepturilor omului, dupa Helsinki, in 1977, intr-o institutie de subminare a poststalinismului de stat, mai puternica decat CIA.

Americanii isi instalasera cu succes rachetele cu raza medie de actiune in Europa occidentala, Franta, dar mai ales Germania, redevenisera aliatii siguri, pe care cantecele de sirena ale Moscovei, in rasunatoarele coruri reunite ale KGB-ului, eurocomunistilor italofrancezi si verzilor germani n-au reusit decat sa-i lege mai strans.

Rusii incasau atunci primele infrangeri irevocabile in balanta mondiala de putere, din care, practic, nu si-au mai revenit pana azi. In lume batea un aer rece, spre polar. Intre Moscova si Washington fusesera rupte toate puntile.

In plina reinarmare, americanii majorasera substantial si bugetul Europei Libere. Atunci, dupa mai multe decenii, s-au zugravit coridoarele, s-au refacut studiourile si, pentru ca ramasesera inca multi bani s-au acordat si niste burse de doua semestre la mari universitati din Statele Unite. Trebuia sa fii destul de tanar, sa vorbesti si sa stii atat engleza cat sa inchegi o conversatie fluenta cu Allan Dodds, seful relatiilor publice de la Free Europe, fost atasat cultural american la Roma, un WASP (white anglo-saxon-protestant) cu papillon, a carui franceza perfecta completa prompt lacunele interlocutorilor est-europeni.

Ieseam din "actualitatea romaneasca" pentru cateva luni. Despartirea de Ceausescu si Securitate avea ceva ametitor, chiar si de la Manchen. Un sentiment pe care l-am gustat din plin in momentul cand le-am comunicat vestea plecarii in America, colegilor N.C. Munteanu si Serban Orescu. Au devenit intunecati si tristi: ei ramaneau in Englischer Garten, ochind seara de seara in panopticul ceausist tintele mobile si fixe: Cioara si Rambu, Burtica si Gavanescu, Gainuse si Cocarla, in timp ce mezinul se-ndrepta spre Ivy League Schools, University of Virginia, Charlotesville, USA. Unul din cele mai invatate, elegante si selecte campusuri universitare din America, locul unde a locuit Jefferson si au studiat Edgar Allan Poe, Woodrow Wilson si fratii Kennedy.

America acelei toamne era reala cu ea insasi. Noua, directa, puternica, diferita, atragatoare. Europa era nervoasa. Romania infricosata. Atunci, in toamna anului 1985, proaspat ajuns in America, locuiam intr-un apartament, in imediata apropiere a unui mormant. Mormantul, singuratic, era asezat in mijlocul unei poieni, fiind mereu acoperit de flori proaspete. Pe el scria "aici e locul de veci al fiicei unui participant la razboiul civil". Mostenitoarea anonima a unui erou necunoscut se transformase intr-o divinitate domestica, onorata si indragita. Aceasta consecventa naiv-fixista a ideii istorice pozitive, a sensului misiunii morale e omniprezenta in America. Cutare umanist post-modern - in criza de neintelegere a lumii, crede foarte repede ca americanii sunt superficiali si chiar mancruti. Ei sunt doar sfiosi, profunzi si credinciosi.

Pe peretii de caramida rosie ai memorialului Universitatii din Virginia sunt tintuite mai multe placi imense de marmura alba, pe care stau asternute mii de nume. Pe fiecare din ele, sase sau sapte, scrie cam asa: aici sunt numele studentilor universitatii noastre care au murit pentru libertate intre: 1916-1918, 1943-1945, 1950-1953, 1966-1973, 1982. Nu mai conta ocazia: primul razboi mondial, al doilea, razboiul din Coreea sau Vietnam. Oriunde-ar fi murit in numele si la chemarea Americii, baietii au murit pentru libertate. E in aceasta omogenizare a contextelor istorice particulare o proba de diletantism si frivolitate politica? Sau e chiar esenta unui fel de-a fi: unde, de cate ori si oricine incalca libertatea, eliberarea este mai importanta decat adversarii si vinovatii.

Ca "special student" intr-un curs de stiinte politice si strategie, am primit, la un moment dat, la discipina "politica externa americana", un subiect in care ni se cerea sa lamurim cat de adevarata este o anumita asertiune. Urma un fragment din cartea unui politolog moralist. Era un fel de descriere a complexitatii americane, asemanatoare, spunea autorul, cu un sandvis multiplu, in care, brusc ingurgitandu-l cu voluptate, dai de un fir de par: este ipocrizia noastra! Scrieti un eseu de 1.000 de cuvinte - ni se cerea - despre firul de par din istoria politicii externe americane a ultimului secol.

Aceasta detasare auto-ironina si, cand e cazul, foarte autocritica, a americanului fata de mitologiile sale recurente, la somatia realitatii, in care cinismul si viclenia isi cer rastit drepturile, pe scena istoriei reale, e o trasatura inalienabila a viziunii americane despre lume. Cutare ideolog post-mortem sau postceausit, in criza etica, sensala cand crede ca Statele Unite sunt o putere idealista si deci ignoranta. Au fost si americanii in Arcadia lui Bismarck, von Moeltke, Himmler, Trotzki, Lenin, Stalin, Ceausescu si Milosevici, Saddam si Ben Laden. Fiti fara grija! Nevinovatia se pierde foarte usor, mai ales atunci cand chiar ca nu ai nevoie de ea ca sa traversezi infernul!