Tara mica caut alianta cu accces

Asternerea unei placi de marmura, jubiliara, asupra 〞istoriei fericite", sau a uneia de granit, tumular, peste 〞istoria nefericita" este o practica europeana, occidentala, in practica actualitatii.

Azi, bunaoara, iconografia oficiala, inclusiv inscriptiile de teren, indicand traseul turistic spre celebrul vagon din padurea de la Compiegne, unde Franta si-a consemnat victoria in 1918 asupra Germaniei, dar si infrangerea, prin armistitiul impus de Germania nazista, in 1940, nu retine decat 〞episodul fericit". Vagonul victoriei este mai rapid si mai punctual, la intalnirile regizate ale prezentului, decat cel al infrangerii, chiar daca, in cazul nostru, el este unul si acelasi. Istoria oficiala isi are rostul si destinatia ei, fara indoiala. Transformarea acesteia in evanghelie si mitologie, sustrase dezbaterii critice, e contraproductiva si din perspectiva intelectuala - or istoria este, totusi, o disciplina intelectuala, nu dogmatica -, si din perspectiva statala. Lucrarile istoricului Lucian Boia nu vor fi, si din acest motiv, niciodata pretuite indeajuns. Un stat este mai puternic atunci cand isi testeaza, cunoaste si recunoaste critic si continuu trecutul si valorile, decat in situatia in care devine gardianul - de fapt, si prizonierul, unui panteon auto-eroizant, izolat pe o linie moarta, precum vagonul victoriei initiale camufland esecul subsecvent, din padurea de la Compiegne.

Revenind la subiectul nostru, discutiile privind modelul administrativ-politic si de dezvoltare a Romaniei, trebuie sa facem cateva precizari de calificare:

1. Discutarea unor neregului sau disfunctionalitati in contextul organizarii administrative si politice, excesiv centraliste, din Romania prezentului nu echivaleaza cu crearea unei agende sau premise secesioniste. Intr-o tara in care deficitul economic si administrativ este evident, pentru toata lumea, in in toate regiunile tarii, inclusiv in Bucuresti, amanarea unor rationalizari mai moderne, probate cu succes in alte parti prin descentralizare, autonomie administrativa si financiara, subsidiaritate sau devolutie, in cazuri anume, contribuie doar la agravarea crizei.

2. Propunerea revizuirii unor dogme centraliste, nu este instrumentul de subminare a autoritatilor statului national, ci eventual, prin innoiri oportune si intelepte, cheia modernizarii si a succeselor sale asteptate.

3. Confuzia dintre initiativa dezbaterii critice asupra caracterului restrictiv al actualului model ultracentalist romanesc si variante, mai mult sau mai putin apocrife, ale complotului maghiar sau huntingtonian, potrivit caruia divizarile cultural-religioasele ar prevesti automatpe cele teritoriale, blocheaza innoirile necesare.

4. In Romania, aceste discutii incep oricum tarziu. Pretutindeni, procesul de unificare politica si financiara -, in cadrul Uniunii Europene, sau mecanismele aliantei de securitate NATO, au declansat si masuri politice administrative, si destule controvers.

Natiunea si statul ies mai puternice din inclestarile unor dezbateri despre oportunitate si eficienta, cu argumente pro si contra, decat prin impunerea unui discurs oficial sau oficios unic, si taxarea implicita a opiniilor diferite drept manifestari anti-patriotice, secesioniste sau abereatii. Europa acestui sfarsit de secol inseamna si abandonarea acestor mecanisme de exclusivism ideologic patriotic si intelectual.

Ideea federala are la romani o traditie istorica extraordinara, la fel de ampla precum cea a pano-romanismului statal: intre una si cealalta exista de altfel o legatura indisolubila.

Federalismul, in formule diferite, functie de imprejurari, a fost mereu instrumentul prin care romanii de pretutindeni au crezut ca-si pot realiza unitatea, ca subansamblu confederativ sau federativ: fie cu ungurii si sarbii, intr-o federatie danubiana, visata de Balcescu si Kossuth, fie, mai tarziu, al romanilor transilvaneni, munteni si moldoveni, sub tutela Austriei mari, precum in viziunea unor Aurel C. Popovici sau Nicolae Filipescu.

In istoria neimplinirii statale, federalismul a jucatun rol pozitiv, de liant national si patriotic. O Romanie integrata in structuri federale, sub culori italiene, dunarene sau austriece, ar fi fost dubla garantie pentru uniunea si securitatea lor, in fata puterii imperiale rusesti. In istoria moderna, ideea unei federalizari a Romaniei, in Europa valorile antidespotice e un fir rosu, neintrerupt, de la Balcescu la Grigore Gafencu. Ultimul a fost un federalism eminent, in conditiile transformarii tarii in pasalac sovietic. Dar si Balcescu si Gafencu, atat de tagic, au fost nevoiti sa rosteasca adevarul in exil.

Dupa 1918, federalismul, o data cu izbanda statului national isi epuizeaza pentru romani atractia si utilitatea oficiale, dupa 150 de ani de cariera glorioasa. Exista cele cateva cuvinte ale marelui politician conservator. Tache Ionescu, atunci cand Constantin Stere ii testeaza in 1913, disponibilitatea fata de ideea federarii Romaniei cu Austria, si sensul modern, complet diferit, al unor noi orizonturi de asteptare, al unor noi adaptari: 〞decat ministrul de Externe la Viena (cu intrarea Romaniei la Habsburg), mai bine voi sa fiue chlener la Chicago". Intr-adevar: mai bine chelner la Chicago, decat ministrul de Externe al Austro-Ungariei, in 1918. Spre deosebire de primul, al doilea nici nu mai avea, nici nu mai era.

Intrarea in NATO, aproierea Romaniei de UE si glisarea granitelor acesteia la frontiera romano-ungara reabiliteaza implicit notiunea de federalism. Federalismul istoric, ca forma deviata de atingere a obiectivului national, revine in actualitate a forma directa de emancipare european-institutionalizata a natiunilor. Cercul se-nchide, in sfarsit.