Un clasic in piata

Ma numesc luiza cu li mic si am capacitati paranormale. La inceput nu mi-a fost deloc usor, dar acum, ca m-am impacat cu faptul ca sunt... cum sa spun sa nu va jignesc... diferita, ca vad ceea ce altii nu vad, ca aud ceea ce altii nu aud, ca simt ceea ce altii nu simte... pardon, simt, ei bine, practic, acum imi e mult mai usor.

Ce sa-i faci? Asta-i viata. Unii sunt condamnati la o existenta searbada, fara sare, fara piper, fara nimic, altii, asa ca mine, sunt condamnati, practic, la o viata de grea solitudine, in care nu fac altceva decat sa gandeasca, sa gandeasca... mereu sa gandeasca. Eu nu pot fi ca altii. Nu pot, de exemplu, sa ies si eu afara, pe maidan, in fata blocului, sa ma joc cu ceilalti copii. Pentru ca eu am o misiune grea pe care trebuie... ah, TREBUIE, s-o duc pana la capat.

Dar, destul cu parlamentarile... (ce sa-i faci, nici macar n-am si eu un umar pe care sa vomit... pardon, sa plang)... ca sa va dau un exemplu pentru ceea ce sunt, fac, spun, dar, mai ales, gandesc, am sa va explic folosind cuvinte, simple, pe intelesul, nu-i asa, dumneavoastra, cum m-am trezit io la trei noaptea si n-am mai putut sa dorm gandindu-ma la viitorul omenirii, la cum n-au votat bcurestenii pentru ca-i aia grija pentru Papa, la viitorul in tehnologia modernizarii fabricarii ingrasamintelor chimice si, mai ales, dar MAI ALES, a pesticidelor (foarte important!), la intrebarea aia majora, pe care-o vezi pe toti stalpii, Te-ai gandit unde-ti vei petrece vesnicia? (de parca vesnicia se da la superoferta si, daca tot nu te-ai gandit, au ei o oferta pentru tine, numai vezi cu ce te-mbraci, ca trebuie sa fii frumos) si la altele... la multe altele. Apoi, o melodie mi-a rasunat in capul meu brazdat de ganduri. Am stiut. Am stiut ca aceasta melodie imi va calauzi pasii toata ziulica. Doar nu degeaba am capacitati paranormale. Si asa avea sa fie.

O alta premonitie pe care am avut-o la ore tarzii din noapte a fost gandul asta care nu-mi da pace de ceva vreme: exista un tip de oameni care spun ca asculta muzica buna si, bineinteles, incep sa-i insire pe vesnicii obositi Janis Joplin, Pink Floyd, Led Zeppelin, si tot asa, si tot mai departe.

Aici, capacitatile mele paranormale vor atinge paroxismul. Deschid radioul, ce se dadea? Melodia aia cu care ma trezisem in cap. Stau ce stau. Deschid televizorul. Ce se zicea? Se zicea despre oamenii astia care se tot lauda atata ca ei asculta muzica si incepe insiruirea de v-am spus-o mai sus.

Obisnuita cum eram cu nemaipomenitele mele capacitati paranormale, ma resemnasem. Dac-o mai baga si p-aia ca e trendy s-asculti U2, imi deschid cabinet de para-psiho-pupu. Da. O bagasera si p-aia. D-aia zic... sunt paranormala si mai mult decat atat: sunt un clasic si sunt inca in piata... aaa... in viata.