x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Utile

28 Mai 2004   •   00:00

Adrian Vancica - gazda Misiunii Casa de la Antena 1, va ofera explicatii utile si noutati interesante.

Sfaturi

Cum ne ferim de incendii
Nu exista buletin de stiri tv fara un incendiu. Statisticile dezvaluie o situatie sumbra. La fiecare doua minute se produce cate un incendiu intr-o locuinta. Victimele cel mai des vizate sunt copiii si batranii. Cele mai multe incendii sunt provocate de imprudenta si de defectiuni ale instalatiilor electrice. In Romania, peste o treime din incendiile din locuinte au ca punct de plecare un banal scurt circuit electric. De cele mai multe ori, e vorba de improvizatii sau de folosirea in exces a prizelor multiple. Daca un aparat electric degaja miros de ars, scoate scantei sau mai grav, face flama, intrerupeti imediat curentul de la tabloul electric sau debransati aparatul. Nu atingeti niciodata un aparat sau un fir in flacari. In nici un caz nu folositi apa pentru stingerea flacarii! Verificati toate firele, cablurile si racordurile. Daca au fost afectate, inlocuiti-le. Daca nu va pricepeti, apelati la un specialist. In acest caz, curatarea cu simt de raspundere a cosurilor de fum si controlul periodic al aparatelor ne pun la adapost de necazuri. Folosirea neglijenta a produselor inflamabile (solventi, esente etc.) duce de asemenea la incendii. Nici in acest caz focul nu trebuie stins cu apa, ci cu nisip, pamant sau cu un extinctor. Neglijenta fumatorilor este un alt capitol de riscuri. Atentie, deci, cum stingeti tigarile si unde aruncati chistoacele! "Fetita cu chibrituri " este o poveste frumoasa, dar o fetita jucandu-se prin casa cu chibriturile, e, de cele mai multe ori, o poveste cu final horror!... Dupa cum spun specialistii, primele trei minute de la declansarea incendiului sunt decisive: fie pentru stingerea focului, fie pentru parasirea locului cuprins de valvataie. Pentru orice (nedorita) eventualitate, va reamintim numarul de telefon al pompierilor: 981. E bine insa sa preveniti riscul unui incendiu. Focul pastrati-l aprins doar in inima...

Raspundem cititorilor

Domnul Farcas Dumitru din Reghin doreste sa afle o metoda de izolare a peretilor pe dinauntru. Ne intreaba ce metoda ar fi mai usoara, cea cu placi de rigips sau cea cu polistiren.

Stimate Domnule Farcas va multumim pentru interesul acordat emisiunii noastre. Iata raspunsul specialistului nostru: indiferent de sistemul adoptat va sfatuim sa folositi o termoizolatie de cel putin 4-5 cm grosime pentru ca altfel nu veti obtine rezultatul dorit. Oricum, in spatele placilor de rigips trebuie montat polistiren sau vata minerala.

×