x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Viena celor sapte feluri de mancare

Viena celor sapte feluri de mancare

29 Mar 2005   •   00:00

  • de VANDA IONITOIU, MARA RADUCANU
  • GARGANTUA SI PANTAGRUEL
  • Gradinile Palatului Schönbrun pastreaza inca amintirea Imparatesei Sissi
    Unde-s multi, puterea creste! Nu este o vorba spusa la intamplare, dimpotriva, se potriveste perfect cu diversitatea bucatariei austriece - un amestec gastronomic al influentelor turcesti, elvetiene, germane, unguresti, poloneze si croate.

    Oricine ajunge in Austria va ramane uimit de bogatia sortimentelor culinare, puternic condimentate si extrem de gustoase. O masa tipic austriaca include de la doua la sapte feluri de mancare, in functie de ocazie si de oaspetii invitati. Pentru cei care locuiesc aici nimic nu este mai important decat placerile mesei, pe care le savureaza in tihna si relaxare. La Viena, bucataria atinge culmea rafinamentului si a bunului gust. Cine nu a auzit de celebrul Snitel vienez, adoratul austriecilor? Dar nici mancarea cu sos de ghimbir si legume proaspete nu te va lasa indiferent! Iar desertul, jos palaria, o prajitura cu branza dulce si sos de caise caramelizat, cu care va veti incanta papilele gustative.

    DIVERSITATE. Daca treceti prin Vorarlberg, specialitatea de baza este Kässpaetzle, combinatie delicioasa de branza, unt, ceapa calita si oua, pe care gospodinele o pregatesc ori de cate ori au ocazia. Si de aici sa poposim putin prin Salzbourg, orasul natal al lui Mozart, de unde nu puteti pleca cu regretul de a nu fi gustat desertul din zahar cu vanilie, extrem de gustos si foarte usor pentru organism.Austriecii sunt mari consumatori de peste si carne, asezonata cu cartofi, unt si branza, iar friptura de gasca lipseste rar de la masa acestora.

    AROMA. Datorita regiunilor agricole atat de roditoare, Austria se poate mandri cu eticheta de tara a vinurilor. Aici, pana si cei mai pretentiosi consumatori de vinuri vor fi pe deplin multumiti, iar aroma si diversitatea sortimentelor ii va pune in dificultatea de a alege un anumit soi. Desi vinul este regele, berea ramane totusi printre preferatele austriecilor, iar tinerii consuma mai mult sucuri de fructe, bauturi racoritoare si sprit.

    Pe langa acestea, cafeaua neagra cu lichior de portocale si cafeaua servita cu inghetata de vanilie intr-un pahar sunt considerate adevarate sortimente traditionale.

    Bogatia sortimentelor, rafinamentul preparatelor, savoarea ingredientelor, la care se adauga ingredientul principal - influentele culinare ale vecinilor - fac din bucataria austriaca o adevarata arta. Important este sa aveti ocazia sa le incercati, va veti convinge ca merita din plin!

    SUPA VIENEZA
    Pentru inceput luati 500 gr carne si desprindeti-o de pe oase. Pe acestea din urma puneti-le la fiert in apa rece. Strecurati supa obtinuta si lasati-o sa fiarba in continuare. Taiati trei cepe pestisori, caliti-le in untura si adaugati putina boia. Treceti totul prin sita. In acest amestec pasat puneti bucatile de carne, usturoi si chimen pisate si lasati-le sa fiarba pana ce carnea devine moale. In continuare dizolvati o lingura de faina cu putina supa, turnati-o peste carne si adaugati alte 5 cesti de supa. Taiati 5 cartofi cubulete si adaugati-i in supa obtinuta. Se mai lasa putin la fiert, dupa care se poate servi.
    ×