x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

VINDEX

12 Iun 2004   •   00:00

Busonat - din fr. bouchon - termen care se aplica unui vin in care se simte iz de dop. Desi defectul i se atribuie dopului, nu el este intotdeauna cauza...

Pentru vinurile destinate consumului larg se folosesc acum dopuri sintetice, care elimina acest pericol.
CATALIN PADURARU - Vinexpert

Botrytis - puteti gasi pe unele contraetichete acest cuvant. In acest caz este vorba de un mucegai nobil care consuma apa din boabele strugurelui, concentrand zaharul, rezultatul fiind vinurile dulci foarte valoroase si/sau cu grade alcoolice multe.

Calcar - mai ales folosit la vinurile frantuzesti atunci cand se prezinta solurile de cultura pentru vita. In ultima vreme, il regasim si in formule de apreciere - evaluare a unor degustatori pentru un vin ("... usor calcaros").

Chateau - folosit oarecum impropriu si in Romania, termenul vine evident din Franta, definind o proprietate unde se cultiva vie si se produce vin. Intr-o zona viticola, cum este Bordeaux-ul de pilda, sunt un numar foarte mare de chateaux.

Cuvee - Inscriptionare, in anii din urma nejustificata, si pe spumoasele ieftine in Romania. Cuvee-ul semnaleaza de fapt un amestec agreat de o anume personalitate si ramane pe eticheta ca instrument de identificare (Cuv...e Churchil - de exemplu).

Depozit - in limbaj specializat, sedimente insolubile aparute la imbatranirea in sticle a vinului. Interpretat de catre neinitiati ca un defect, prezentat de catre sommelier ca o garantie a vechimii, si ca pretext pentru o eleganta trecere in decantor.

Eiswein - in engleza IceWine. "Vin de gheata", obtinut prin culegerea strugurilor in iarna, la temperaturi foarte joase. Foarte scump, datorita costurilor mari de manopera, dar si a riscului de compromitere a recoltei. Utilizat cel mai des in germana si engleza pentru ca este specific Canadei si Germaniei. Anul acesta se anunta si in Romania o astfel de aparitie. Grade alcoolice peste medie si, de obicei, dulce.

Echilibru - componentele care sunt luate in calcul pentru a se decreta echilibrul unui vin sunt: aciditatea, zaharul si alcoolul - pentru vinurile albe. La cele rosii, suplimentar, apare si taninul. Evident, majoritatea producatorilor afirma ca vinul lor este "... echilibrat", dar orice stridenta a oricarui element mentionat infirma lauda de pe contraeticheta.

Feuille-morte - culoare specifica (frunza moarta) unor sticle de vin. De fapt de un verde spre mustar; aceste sticle sunt in mod uzual folosite la imbutelierea Chardonnay-ului, dar moda s-a extins si la alte vinuri.

Filoxera-phylloxera este o boala a viei provocata de o insecta. Veti auzi de foarte multe ori "soi prefiloxeric" sau "dupa filoxera". Ca fixare in timp, tineti minte sfarsitul sec. al XIX-lea. (Vom vorbi pe larg despre acest subiect.)

Remuiaj - operatiunea de rotire a sticlelor de spumant cu scopul de a aduna sedimentele in gatul acestora. Operatiunea este de lunga durata, minutioasa si se incheie cu degorjarea buteliilor unde presiunea naturala arunca sedimentele afara impreuna cu o cantitate redusa de vin. Acest procedeu nu este valabil si la spumos, care este doar impregnat cu CO2, de aceea existand diferente de pret.

- va urma -
×